Connect with us

ACTUALITATE

Certificatul verde devine obligatoriu în Italia și în transporturi și școli

Publicat

Certificatul verde devine obligatoriu, începând de miercuri, în Italia și în transporturi și școli.

Obligativitatea certificatului verde este extinsă în Italia începând din 1 septembrie.

Dacă din 6 august green pass-ul a devenit obligatoriu în restaurante și baruri, spectacole și muzee, de miercuri va trebui folosit și în mijloacele de transport.

Până pe 31 decembrie 2021, certificatul verde trebuie prezentat pe anumite mijloace de transport publice și private. În special, va fi obligatoriu pe avioanele interne, nave și feriboturi pentru transportul între regiuni.

În plus, green pass-ul va fi cerut pe trenurile Intercity, Intercity Night și High Speed ​​(trenurile regionale sunt, prin urmare, excluse). Trebuie prezentat și pe autobuzele care leagă două sau mai multe regiuni.

Pe de altă parte, nu este obligatoriu pentru transportul public local, atât în ​​regiunile din zona albă, cât și în zona galbenă. Aici este prevăzută doar purtarea obligatorie a măștii de protecție.

Angajații din școli – profesori, portarii, personal tehnic și administrativ – vor fi obligați, tot din 1 septembrie, să prezinte certificatul verde. Numai „persoanele fragile” vor avea dreptul la teste gratuite plătite de Ministerul Educației. Pentru toți ceilalți, fără certificatul verde, după 5 zile de absență nejustificată, se suspendă colaborarea.

În prima fază, din 1 septembrie până pe 13 septembrie green pass-ul va fi verificat printr-o aplicație, iar după aceea este așteptată o procedură automatizată care să accelereze verificările. MEDIAFAX

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

VIDEO: Trei bărbați reținuți de polițiștii din Dorohoi, după ce au înșelat o femeie prin metoda „Accidentul”

Publicat

video: trei bărbați reținuți de polițiștii din dorohoi, după ce

Publicitate

Unul dintre aceștia a fost arestat preventiv, iar ceilalți doi au fost plasați sub control judiciar.

 

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au documentat activitatea infracțională a trei bărbați, cu vârste cuprinse între 26 și 45 de ani, bănuiți de comiterea infracțiunii de înșelăciune, în dauna unei femei de 85 de ani, din comuna Broscăuți.

 

Fapta a fost comisă la data de 15 iunie a.c., când victima a fost…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfântul Mucenic Iulian din Tars

Publicat

calendar ortodox 2025: sfântul mucenic iulian din tars

Publicitate

Sfântul Mucenic Iulian din Tars

 

Sfântul Iulian era locuitor al cetății Tars din Cilicia, de credință creștină. Tatăl Sfântului Iulian era senator, elin de neam și închinător la zei. Mama sa era creștină. În timpul prigoanei împotriva creștinilor a împăratului Dioclețian (284-305), Sfântul Mucenic Iulian a fost denunțat ca fiind creștin și a fost chemat la guvernatorul Marcian care a încercat să-l determine să renunțe la credința în…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

VIDEO Ilie Bolojan – desemnat premier

Publicat

video ilie bolojan – desemnat premier

Publicitate

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, vineri, pe liderul interimar al PNL, Ilie Bolojan, pentru funcția de prim-ministru.

 

Șeful statului a avut, joi, consultări cu partidele și formațiunile politice reprezentate în Parlament pentru desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru.

‘Îl desemnez pe domnul Ilie Bolojan ca prim-ministru. Vreau să mulțumesc partidelor care vor forma majoritatea parlamentară pentru aceste săptămâni de discuții….

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Lângă noi: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași oferă 13.666 de locuri la admiterea de vară, cu peste 600 mai multe față de 2024

Publicat

lângă noi: universitatea „alexandru ioan cuza” din iași oferă 13.666

Publicitate

Universitatea ‘Alexandru Ioan Cuza’ din Iași (UAIC) scoate la concurs 13.666 de locuri pentru admiterea din luna iulie a acestui an, cu 656 mai multe decât anul trecut, dintre care 8.355 de locuri la studii universitare de licență, cu 193 mai multe decât anul trecut, 5.053 de locuri la studii universitare de masterat, cu 488 mai multe decât anul trecut și 258 de locuri la studii universitare de doctorat.

Potrivit unui comunicat de presă al instituției,…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe