EVENIMENT
certSIGN: Documentele în format electronic pot fi semnate electronic şi au aceeaşi valoare juridică precum cele parafate pe hârtie
Documentele în format electronic pot fi semnate electronic şi au aceeaşi valoare juridică similar celor parafate pe hârtie, a afirmat, marţi, Aurel Meiroşu, business development manager Electronic Signature la certSIGN, într-o conferinţă de specialitate.
"Practic, orice se întâmplă în momentul de faţă, pe hârtie, cu pixul, poate fi transpus 1 la 1 în mediul electronic, astfel încât să existe atât opozabiltate, cât şi siguranţa faptului că eşti protejat din punct de vedere al recunoaşterii. Există, evident, şi la nivel naţional o serie de reglementări, cu privire la modul în care poate fi utilizată semnătura electronică calificată în interacţiunea industriilor şi, pe de altă parte, a industriilor cu instituţiile publice. Avem două ordonanţe de urgenţă foarte relevante - Ordonanţa 38, cu privire la faptul că autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia primirii înscrisurilor semnate cu semnătură electronică, şi Ordonanţa 140 privind utilizarea semnăturii calificate pe documentaţiile elaborate ca alternativă la transmiterea în format fizic, cu vestita ştampilă sau parafă profesională plus semnătura olograf. Documentele în format electronic pot fi semnate electronic, având aceeaşi valoare juridică precum documentele semnate pe hârtie. Pot fi arhivate electronic, în condiţiile legii, şi păstrate pe întreaga perioadă de valabilitate", a explicat Meiroşu.
Specialistul certSIGN a menţionat, totodată, că în baza Regulamentului EIDAS, semnătura electronică de tip calificată este singura care are echivalentul unei semnături olograf.
"Suntem parte, cel puţin în zona semnăturii electronice, dintr-o serie de grupuri de lucru la nivelul Comisiei Europene în care am contribuit şi contribuim din plin la zona de standardizare şi chiar de reglementare. Din acest punct de vedere, cunoaştem foarte bine ce trebuie să facem şi cam care este direcţia. Avem o prezenţă în aproximativ 20 de ţări, în care furnizăm sub diverse forme şi în diverse proiecte identitate digitală. Avem propriul nostru departament de Research & Development, care ne permite să venim tot timpul cu inovaţii noi şi adaptări ale soluţiilor noastre pentru a ţine pasul cu tehnologia şi cu schimbarea. Serviciile de încredere reglementate prin Regulamentul EIDAS sunt cel mai important aspect. Un aspect important pe care Regulamentul EIDAS, cel puţin în zona de semnătură electronică îl aduce, este faptul că semnătura calificată electronică este recunoscută şi opozabilă în absolut toate statele membre ale Uniunii Europene. La fel de important este faptul că acest instrument este foarte bine standardizat şi reglementat de o industrie cumva matură", a punctat Aurel Meiroşu.
O Ordonanţă de urgenţă care permite utilizarea semnăturii digitale în încheierea contractelor de muncă şi o alta care prevede eliminarea obligativităţii întocmirii fişei postului, a condiţiilor de prezenţă şi a Regulamentului intern au fost aprobate pe data de 15 aprilie de Guvern, în primă lectură.
Asociaţia Română pentru Smart City (ARSC) a organizat, marţi, conferinţa internaţională online privind inovarea şi digitalizarea în construcţii - Innoconstruct 2021. AGERPRES
EVENIMENT
Proiectele de investiții prioritare în 2026, cu valoare de peste 100 milioane lei. Lista anunțată de Ministerul Finanțelor
Ministerul Finanțelor a anunțat proiectele prioritare pentru anul 2026. Continuarea lucrărilor la trei autostrăzi, cele trei spitale regionale și modernizarea și reabilitarea unor căi ferate se numără printre acestea.
Ministerul Finanțelor a publicat lista proiectelor de investiții publice semnificative. Documentul centralizează proiectele cu o valoare totală de peste 100 milioane lei, potrivit Mediafax.
Portofoliul monitorizat cuprinde 195 de proiecte, cu o valoare totală de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Incendiu la o locuință din Vințu de Jos. Au intervenit pompierii din Sebeș și voluntari din comună
Detașamentul de pompieri Sebeș a intervenit sâmbătă pentru stingerea unui incendiu izbucnit în comuna Vințu de Jos, mai precis în zona Dealul Fierului.
Potrivit reprezentanților ISU Alba, din informațiile preliminare ar fi vorba despre un incendiu izbucnit la o locuință.
La fața locului au fost trimise două autospeciale de stingere cu apă și spumă și participă și voluntari de la SVSU Vințu de Jos.
...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Deținut al Penitenciarului Aiud, trimis în judecată după trei ani și jumătate de la o serie de distrugeri produse în celulă
Distrugerile în celulele din Penitenciarul Aiud sunt acte frecvente făcute de deținuți, din câte se pare. Deși pagubele sunt relativ mici, deținuții sunt trimiși în judecată pentru fapte de distrugere.
Însă de cele mai multe ori, dosarele ajung pe rolul instanțelor de judecată cu întârziere, mai exact la ani buni distanță de la momentul producerii distrugerii.
Este și cazul unui deținut care în urmă cu mai bine de trei ani și șapte luni a provocat o distrugere în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Președinta ÎCCJ, Lia Savonea și șeful DNA, Marius Voineag rămân în funcții? Ce spune Ministrul Justiției
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, admite că sistemul judiciar românesc se confruntă cu numeroase disfuncționalități, de la infrastructură și digitalizare până la supraîncărcarea instanțelor, însă respinge ferm ideea unor revocări la vârful Justiției ale procurorului-șef al DNA, Marius Voineag, sau al președintei Înaltei Curți, Lia Savonea în lipsa unor probe concrete, chiar și în contextul scandalului...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
