EVENIMENT
CFR Călători pune un nou tren la dispoziția turiștilor care revin în București de pe Valea Prahovei
CFR Călători a anunțat introducerea unui nou tren, în zilele de duminică, pe relația Brașov-București, destinat să preia turiștii care revin în Capitală la sfârșitul weekendului.
„Pentru ca turiștii să se bucure de un weekend prelungit pe Valea Prahovei, la întoarcerea spre casă, am adaugat suplimentar în circulație, în zilele de duminică, trenul IR 1730, cu plecare din Brașov la ora 17:55 și sosire în București Nord la ora 20:32”, a anunțat CFR Călători.
Durata de parcurs a noului tren este de 2 ore și 37 minute și are opriri în stațiile: Predeal, Azuga, Bușteni, Sinaia, Comarnic, Câmpina, Ploiești Vest.
CFR Călători susține că astfel, pe ruta Brașov – București Nord în intervalul orar cel mai solicitat 17:00 – 19:00, turiștii au la dispoziție 3 trenuri.
Noul tren va fi format din vagoane modernizate în anul 2020, ceea ce asigură o capacitate de transport sporită și servicii de calitate superioară, susțin reprezentanții companiei de transport. De asemenea, acesta va avea și un vagon prevăzut cu spaţiu pentru biciclete.
„Biletele de tren sunt accesibile tuturor prin gama variată de oferte comerciale: reducere de 10% prin oferta dus-întors, până la 10% la cumpărarea cu anticipație, 25% la cumpărarea în baza cardului TrenPlus, până la 35% reducere la Biletul de weekend, reduceri de weekend pe Valea Prahovei de până la 56%, etc”, a mai anunțat CFR Călători.
Sursa: Mediafax
EVENIMENT
U Cluj se califică în sferturile Cupei României. „Șepcile roșii” își asigură locul după victoria cu Oțelul Galați
Universitatea Cluj a primit miercuri vizita formației Oțelul Galați, în cel mai așteptat duel al zilei din ultima etapă a grupelor Cupei României. Partida, cu miză importantă pentru calificare, a început la ora 20:00 și a fost una intensă între două echipe aflate în lupta directă pentru primele locuri.
Meciul de calificare disputat pe stadionul Cluj Arena s-a încheiat cu victoria echipei clujene la un scor de...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Avertisment DNSC: Emailuri false trimise în numele OSIM cer plăți urgente și amenință cu pierderea mărcilor înregistrate
Emailuri frauduloase prin care se solicită achitarea urgentă a unei "taxe de înregistrare" sunt trimise în numele Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), avertizează Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC).
Prin intermediul acestor emailuri frauduloase, destinatarii sunt informați că trebuie să achite urgent o "taxă de înregistrare/menținere a mărcii", sub amenințarea pierderii drepturilor asupra mărcilor deținute, potrivit DNSC.
Cum poți...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Adrian Câciu atacă „modelul Oradea” al lui Bolojan. Fostul ministru susține că 75% din bugetul orașului vine din bani de la stat
Fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu (PSD), contestă miercuri imaginea Oradei drept exemplu de eficiență administrativă și autofinanțare, afirmând că analiza bugetului local ar arăta că majoritatea veniturilor provin din transferuri de la bugetul de stat.
Acesta a publicat declarații critice și trimiteri către documentele oficiale ale Primăriei Oradea, susținând că...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
FOTO: Elevii Colegiului Militar din Alba Iulia au discutat cu polițiștii despre consecințele alegerilor greșite
Elevii Colegiului Militar "Mihai Viteazul" din Alba Iulia au discutat cu polițiștii despre violență și consecințele unor alegeri greșite.
"Cât de subțire este linia dintre siguranță și risc, unde poate duce o alegere greșită, un comportament neadecvat sau violența și care sunt riscurile și urmările consumului de tutun, alcool și substanțe psihoactive, au fost câteva dintre întrebările la care polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție...
Citește mai mult pe Alba24.ro
