Connect with us

EVENIMENT

CFR suplimentează cu 71 de vagoane peste 30 de trenuri dinspre destinaţiile de vacanţă

Publicat

tren

CFR Călători anunţă suplimentarea garniturilor de tren dinspre destinaţiile de vacanţă şi recomandă turiştilor să nu aleagă doar trenurile de la orele de vârf.

Potrivit unui comunicat de presă al companiei feroviare, peste 30 de trenuri sunt, duminică, suplimentate cu un număr de 71 vagoane, ceea ce înseamnă un total de aproximativ 17.000 de locuri.

Astfel, o parte dintre trenurile CFR Călători care se întorc pe parcursul acestei zile de pe Valea Prahovei în Capitală au în compunere şi 15 vagoane, maximum admis, cum este de exemplu IR 1746 cu plecare la ora 17:00 din Braşov, cu o capacitate de 1.098 de locuri.

De asemenea, trenul IR 1636 cu plecare din Braşov, la ora 14:20, are zece vagoane din care şase suplimentare, cu un total de 720 de locuri faţă 310 locuri într-o zi obişnuită.

În plus, trenurile care sunt în graficul de circulaţie după intervalele orare cele mai solicitate dispun de o capacitate de transport suplimentată: R 3012 - cu plecare la ora 18:51 din Braşov are o capacitate de peste 460 locuri, respectiv IR 1624 - cu plecare din Braşov la ora 19:48 are peste 540 locuri.

"Pentru a evita aglomeraţia, rugăm călătorii să nu aleagă pentru destinaţia lor doar trenurile de la orele de vârf. De asemenea, rugăm călătorii să nu urce în tren dacă la casa de bilete, li se comunică faptul că nu mai sunt locuri. Recomandarea este valabilă şi pentru persoanele posesoare de abonamente/autorizaţii. Purtarea măşii de protecţie la bordul trenurilor CFR Călători este obligatorie pe toată durata călătoriei, precum şi în zonele de aşteptare a trenurilor - staţii de cale ferată, peroane, săli de aşteptare", precizează operatorul feroviar naţional. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

UPDATE: Incendiu într-o gospodărie din Daia Română. Intervin pompierii din Sebeș, cu două autospeciale

Publicat

masina pompieri isu.jpg

Un incendiu a izbucnit marți dimineața într-o gospodărie din Daia Română. S-au mobilizat pompierii din Sebeș, pentru intervenția de stingere a flăcărilor.

Potrivit ISU Alba, din primele date, incendiul este la o anexă gospodărească.

Pompierii s-au deplasat cu două autospeciale de stingere. A fost alocat și echipaj de prim-ajutor.

UPDATE, ora 8.45: Incendiul se manifestă la o magazine, pe o suprafață de aproximativ 30 mp. Acționează și SVSU Daia și SVSU Sebeș. Nu sunt...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Atenție la sfaturile medicale de la Inteligența Artificială. AI nu este mai bună decât alte metode, arată un studiu

Publicat

inteligenta artificiala pixabay.jpg






Utilizarea unor programe de inteligenţă artificială (AI) pentru a găsi răspunsuri despre simptome medicale nu îi ajută pe pacienţi să ia decizii mai bune cu privire la sănătatea lor decât prin alte metode, cum ar fi căutările standard pe internet, potrivit unui nou studiu publicat în revista Nature Medicine, informează Reuters. Autorii au spus că studiul lor este important, deoarece oamenii apelează din ce în ce...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Angajări la stat: posturi vacante la instituții publice din județul Alba în luna februarie 2026. Condiții, calendar concursuri

Publicat

noi reguli pentru internship: mai multe contracte permise și zile

Angajări la stat în Alba: în  luna februarie 2026 sunt organizate concursuri pentru ocuparea unor posturi vacante în instituții publice din județ.

Persoanele care doresc să participe la selecție trebuie să îndeplinească mai multe condiții. Acestea se referă la studii, vechimea de muncă și alte cerințe.

Lista posturilor vacante

Angajări la stat. Alba Iulia

Grădinița cu Program Prelungit Step by Step nr. 12 Alba Iulia

  • magaziner

Condiții: studii medii, vechime în...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Burleanu, despre incidentele de la meciul CFR Cluj – U Cluj: Astfel de comportamente nu au ce căuta pe un teren de fotbal

Publicat

bataie cfr u.png






Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu, a declarat, luni, comentând incidentele de la finalul partidei CFR Cluj – ”U” Cluj, scor 3-2, când antrenorul oaspeţilor, Cristiano Bergodi, a agresat doi jucători ai formaţiei gazdă, că astfel de comportamente nu au ce căuta pe un teren de fotbal.

 

Astfel de comportamente nu au ce căuta pe un teren de fotbal

„Astfel de comportamente...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe