EVENIMENT
Cinci călători străini aflaţi într-un tren şi un autocar, prinşi cu acte false la graniţa cu Ungaria
Cinci călători străini care urmau să iasă din ţară cu trenul şi autocarul au fost prinşi, de către poliţiştii de frontieră arădeni, că foloseau documente falsificate sau aparţinând altor persoane.
În Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, într-un autocar care pleca în Franţa, au fost verificate şi trei persoane din Republica Guineea Bissau, cu vârste cuprinse între 24 şi 37 de ani.
"La controlul specific, pe lângă documentele de identitate, bărbaţii au prezentat şi permise de şedere având însemnele autorităţilor din Grecia. În urma verificărilor s-a stabilit că permisele de şedere prezentate sunt false, iar cele trei persoane intenţionau să le folosească pentru a ieşi ilegal din România", a informat, vineri, Poliţia de Frontieră Arad.
Aceeaşi sursă precizează că într-un tren care circulă pe ruta Bucureşti Nord - Budapesta, oprit pentru control la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, au fost descoperite două persoane care s-au legitimat cu cărţi de identitate care nu le aparţineau. Documentele erau eliberate de autorităţile din Belgia, însă, în timpul verificării, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că "între persoanele prezente la control şi fotografiile din documente există diferenţe de fizionomie", motiv pentru care călătorii au fost ridicaţi pentru cercetări.
În urma verificărilor s-a stabilit că cele două persoane sunt din Congo, au 29 de ani, iar documentele prezentate aparţineau altor persoane.
În ambele cazuri, cercetările continuă.
AGERPRES
EVENIMENT
Impozitul pe proprietate 2026. Precizări OFICIALE de la Guvern: Banii colectați din impozite și taxe rămân la bugetele locale
Impozitul pe proprietate 2026: Guvernul României a transmis duminică o serie de precizări OFICIALE legate de majorările de taxe și impozite pe proprietate, din acest an.
Guvernul a precizat că banii colectați din impozitele și taxele locale rămân la bugetele locale. Informația vine în contextul în care subiectul a reprezentat un punct de dezbatere între PNL și PSD.
De exemplu, Olguța Vasilescu, primarul Craiovei, a spus că surplusul adunat din taxe va merge la nivel...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO FOTO. Familie cu doi copii, salvată de jandarmii clujeni după ce mașina a derapat în zăpadă
O familie cu doi copii a ajuns în siguranță la destinație după ce autoturismul în care se afla a derapat și a ieșit de pe partea carosabilă, duminică dimineața, la ieșirea din localitatea Sâncraiu, județul Cluj. Incidentul a avut loc în timpul unei misiuni de patrulare desfășurate de jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Călățele–Fântânele.
Potrivit Inspectoratul de Jandarmi...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Riscurile majore ale încălzirii locuinței cu aragazul. Soluția „ieftină”, care poate fi fatală în mai puțin de o oră
Riscurile majore ale încălzirii locuinței cu aragazul: Scăderea accentuată a temperaturilor îi poate determina pe unii oameni să folosească, din considerente economice aragazul din bucătărie pentru încălzire, o practică extrem de periculoasă care poate duce la intoxicații cu monoxid de carbon, susțin reprezentanții Asociației Energia Inteligentă (AEI).
Specialiștii Asociației Energia Inteligentă atrag atenția asupra pericolului major de intoxicație cu monoxid de carbon, un...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Temperatura optimă în casă pe timp de iarnă. Câte grade este bine să ai în locuință, în funcție de încăpere
Temperatura optimă în casă pe timp de iarnă: Numărul de grade diferă în funcție de încăpere, spun specialiștii, dar și de modul în care o percepe fiecare membru al familiei. Dacă în dormitor e bine să fie puțin mai frig, în baie e mai bine să fie cald. De asemenea, pentru unii este prea cald la 22 de grade, iar pentru alții este frig.
Deși preferințele diferă de la o persoană la alta, specialiștii recomandă un echilibru între căldura resimțită, eficiența...
Citește mai mult pe Alba24.ro
