Connect with us

EVENIMENT

Cinci persoane din Constanța, reținute pentru proxenetism. Polițiștii au colaborat cu autoritățile din Franța

Publicat

arhiva foto

În urma a patru percheziții efectuate ieri, în județul Constanța, au fost depistate cinci persoane bănuite de proxenetism. În cauză, s-a colaborat cu autoritățile franceze, cu sprijinul Eurojust.

Potrivit IPJ Constanța, luni, 12 octombrie, polițiști Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu sprijinul I.J.J. Constanța, au pus în aplicare 4 mandate de percheziție domiciliară, în localitatea Lumina, într-un dosar penal de proxenetism.

Din cercetări au rezultat indicii că, începând cu anul 2015 și până în prezent, persoanele în cauză ar fi determinat și înlesnit practicarea prostituției mai multor tinere, pe teritoriul mai multor țări din spațiul Uniunii Europene, obținând astfel foloase patrimoniale.

La percheziții, au fost ridicate, în vederea indisponibilizării, mai multe bunuri, printre care două autoturisme, un pistol air-soft, telefoane mobile, dispozitive electronice, precum și alte înscrisuri de interes pentru cauză.

În urma probatoriului administrat, 5 persoane (4 bărbați și o femeie) au fost reținute pentru 24 de ore, fiind introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Constanța.

În cursul zilei de marți, cei cinci vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere de arestare preventivă.

În cauză, s-a colaborat cu autoritățile franceze, cu sprijinul Eurojust.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

FOTO: Ce clădiri din Alba Iulia nu au marcat, deși erau menționate de STS, 22 de ani de la activarea serviciului 112 în România

Publicat

foto: ce clădiri din alba iulia nu au marcat, deși

Serviciul de Telecomunicații Speciale a precizat într-un comunicat de presă că miercuri, 11 februarie, peste 140 de clădiri sau monumente din România vor fi iluminate în roșu, la aniversarea a 22 de ani de la implementarea numărului de urgență 112 în România. 

În Alba, în comunicatul STS, figurează șapte clădiri care ar fi urmat să fie iluminate în roșu, după ora 18.00. Însă realitatea din teren este total diferită față de datele din comunicatul de presă.

VEZI ȘI:...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Dat afară din tren în gara din Aiud, un bărbat beat s-a gândit să fure un microbuz. Cum s-a terminat aventura cu iz penal

Publicat

bărbat din alba, trimis în judecată după ce a furat

Un bărbat în vârstă de 64 de ani a fost condamnat la închisoare cu executare după ce a comis un furt, în Aiud. Fapta s-a petrecut în data de 25 noiembrie 2025, iar o primă decizie în instanță a fost dată relativ recent, în data de 6 februarie 2026. 

Bărbatul la momentul aflării pedepsei se afla arestat în Spitalul Penitenciar Dej. 

Acesta a fost condamnat după ce s-a îmbătat și a furat un microbuz, pe care l-a condus aproape un kilometru pe o stradă din oraș. Mai mult...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Centrul de Inginerie Bosch din Cluj, condus de către un director român

Publicat

bosch scaled.jpg






Directorul general al Robert Bosch SRL şi reprezentantul Grupului Bosch în România, Dan Lăzărescu, a preluat şi funcţia de director al Centrului de Inginerie Bosch din Cluj, începând din luna ianuarie 2026, informează compania într-un comunicat.

Prioritatea mea e să consolidez poziția României

Lăzărescu îi succede lui Tobias Matter, care, după un mandat de patru ani în care a condus cu succes centrul, va...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

EduMetrix, platformă digitală de evaluare instituțională a școlii, lansată de Asociația pentru Valori în Educație

Publicat

edumetrix, platformă digitală de evaluare instituțională a școlii, lansată de

Asociația pentru Valori în Educație (AVE) lansează EduMetrix, o platformă digitală de evaluare instituțională 360°, a școlii și a comunității din jurul acesteia.

Platforma oferă o radiografie a funcționării școlii, utilă pentru planuri de dezvoltare, rapoarte anuale, proiecte manageriale și aplicații pentru finanțări.

EduMetrix se adresează tuturor școlilor din România, atât din mediul urban, cât și rural, transmit cei de la AVE.

În faza de pilotare a platformei,...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe