EVENIMENT
Cinci persoane trimise în judecată de procurorii DNA pentru fraudă cu fonduri europene de peste 7,7 milioane lei
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au trimis în judecată cinci persoane într-un dosar de fraudă cu fonduri europene în valoare de peste 7,7 milioane de lei.
Potrivit unui comunicat transmis, luni, de DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a cinci persoane fizice şi a SC Euro Jobs SRL, în sarcina cărora s-a reţinut comiterea, în forma autoratului şi a complicităţii, a unor infracţiuni de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că, în perioada 2010 - 2013, în contextul implementării a patru proiecte finanţate din fonduri nerambursabile, prin care s-a urmărit implementarea unor măsuri active de sprijinire a persoanelor vulnerabile pe piaţa muncii, administratorul SC Euro Jobs SRL, cercetat în prezenta cauză, ar fi depus la Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Regiunea Vest 7, un număr de 29 cereri de rambursare la care ar fi ataşat mai multe documente false (rapoarte tehnice de implementare), din care reieşea că toate cheltuielile sunt eligibile, iar informaţiile conţinute sunt corecte şi corespund realităţii.
Cinci persoane trimise în judecată de procurorii DNA pentru fraudă cu fonduri europene de peste 7,7 milioane lei. Ce susține DNA
"Din probatoriul administrat în cauză s-ar fi constatat că, în realitate, activităţile cu privire la furnizarea programelor de formare profesională nu s-ar fi desfăşurat sau ar fi fost derulate într-un număr mai mic de ore şi de cursanţi decât cel indicat scriptic. O parte din documentele respective ar fi fost puse la dispoziţia administratorului SC Euro Jobs SRL de către ceilalţi inculpaţi, în calităţile lor de manager proiect, respectiv responsabil formare profesională continuă", arată anchetatorii.
Prin demersurile de mai sus au fost obţinute fonduri nerambursabile în valoare totală de 7.726.611 lei, informează DNA.
Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Europene Capital Uman s-a constituit parte civilă, menţionează procurorii.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Hunedoara cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză. Agerpres
CFR Cluj continuă strategia de întinerire a lotului și anunță transferul unui jucător promițător: Nicolae Sula, atacant în vârstă de 19 ani, s-a alăturat oficial formației din Gruia.
Tânărul internațional moldovean este considerat unul dintre cei mai interesanți jucători ai generației sale și vine cu dorința de a confirma la nivelul Superligii.
Format la academia cunoscutei echipe Zimbru Chișinău,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Programele pentru simularea Evaluării Naționale și a examenului de Bac 2026, publicate. Când susțin elevii probele scrise
Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare a publicat, miercuri, programele pentru simulările examenelor naționale din anul școlar 2025–2026.
Elevii de clasa a VIII-a și cei de clasa a XII-a pot consulta de acum conținuturile pe baza cărora vor susține testările care vor avea loc luna viitoare.
Când au loc simulările
Simulările organizate la nivel național se vor desfășura după următorul calendar:
EVENIMENT
FOTO. Tânărul care a intrat cu mașina într-un stâlp la Gherla, reținut. A fost depistat pozitiv la substanțe psihoactive
Șoferul implicat în accidentul rutier produs pe strada Clujului din municipiul Gherla, în urma căruia trei bărbați au fost transportați la spital, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști. Analizele toxicologice au confirmat prezența unor substanțe psihoactive în organismul tânărului de 27 de ani, iar cercetările continuă pentru stabilirea exactă a circumstanțelor producerii evenimentului.
Accidentul a...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Vacanța de schi începe la Iulius Mall Cluj cu experiențe la simulator și articole specializate pentru pârtie
Vacanța de ski bate la ușă, iar Iulius Mall Cluj te ajută să te pregătești pentru câteva zile de neuitat pe pârtie. Cu o singură vizită, la brandurile cu profil sportiv, te poți echipa pentru momente pline de adrenalină alături de cei dragi.
Mai mult, vineri, 13 februarie 2026, în Atriumul Iulius Mall, ai ocazia să te bucuri de o sesiune de antrenament la simulatorul de schi, adus de Kinetic Sport &...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
