EVENIMENT
Cinci români au vrut să iasă din țară folosind teste negative false de COVID-19
Cinci români au încercat să iasă din țară pe la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu folosind teste false pentru virusul SARS-COV-2. Cele cinci persoane au fost trimise în carantină.
Potrivit Inspectoratului Teritorial de Poliție de Frontieră Giurgiu, cinci cetățeni români au prezentat la vamă teste negative false pentru detecția infecţiei cu virusul SARS-CoV-2.
Este vorba de trei bărbați și două femei, cu vârste cuprinse între 37 și 45 de ani, pasageri într-un autocar al unei firme de transport persoane.
„Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea testelor prezentate, la solicitarea reprezentanților Direcției de Sănătate Publică Giurgiu, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, constatând faptul că documentele în cauză nu au fost eliberate de către clinicile menționate”, arată ITFP Giurgiu.
Cele cinci persoane sunt cercetate pentru uz de fals și fals în înscrisuri sub semnătură privată, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale. Totodată, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Giurgiu au dispus carantinarea persoanelor în cauză, pentru o perioada de 14 zile, la adresele declarate de către acestea.
sursa: mediafax.ro
EVENIMENT
Atenționare Cod Galben de ceață în Alba și Sibiu, marți dimineața. Vizibilitate sub 50 de metri în unele zone
Meteorologii au emis marți dimineața o atenționare Cod Galben de ceață valabilă în Alba și Sibiu, până la ora 10:00.
Potrivit ANM, se vor semnala local ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 50 m.
În județul Sibiu este vizată zona localităților Cisnădie, Avrig, Tălmaciu, Șelimbăr, Racovița, Porumbacu de Jos, Turnu Roșu, Arpașu de Jos, Boița, Cârțișoara și Cârța.
sursa: meteoromania.ro
Citește mai mult pe Alba24.ro
Deşi au obţinut rezultate bune în etapa a 23-a, echipele clujene U Cluj şi CFR Cluj încă sunt în afara play off-ului.
Rezultate etapa a 23-a
Vineri 23 ianuarie
FC Metaloglobus Bucureşti – FC Argeş 0-2 (0-0), Arena 1 – Clinceni
AFC Hermannstadt – Dinamo Bucureşti 1-2 (0-0), Stadion Municipal – Sibiu
Sâmbătă 24 ianuarie
FC Universitatea Cluj – AFC Unirea 04 Slobozia 1-0 (1-0), Cluj...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Angajări la stat: posturi vacante la instituții publice din județul Alba. Condiții și calendarul concursurilor
Angajări la stat în Alba: în perioada ianuarie-februarie 2026 sunt organizate concursuri pentru ocuparea unor posturi vacante în instituții publice din județ.
Persoanele care doresc să participe la selecție trebuie să îndeplinească mai multe condiții. Acestea se referă la studii, vechimea de muncă și alte cerințe.
Lista posturilor vacante
Vezi AICI mai multe locuri de muncă în Alba.
Angajări la stat. Blaj
Spitalul Municipal Blaj
- medic specialist /primar în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Fundaşul lateral elveţian Rion Zejnullahu a revenit la echipa de fotbal CFR Cluj, a anunţat, luni, clubul din Gruia, pe site-ul său oficial, după ce în ultima perioadă a evoluat pentru clubul KF Llapi, din Kosovo.
Primul transfer al sezonului
Zejnullahu (22 ani) fusese transferat în august 2023 de la FC Schaffhausen. CFR a anunţat şi primul transfer pentru sezonul viitor, cel al mijlocaşului Yuval Sade, în...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
