Connect with us

EVENIMENT

Cinci străini aflați în situații ilegale, depistați de polițiștii de imigrări din București

Publicat

imigrari
fotografie cu caracter ilustrativ

Polițiștii de imigrări din București au depistat cinci străini aflați în situații ilegale, iar în trei dintre cazuri au fost emise decizii de returnare, a informat vineri Inspectoratul General pentru Imigrări.

Potrivit unui comunicat al IGI transmis AGERPRES, joi, poliţiştii de imigrări din Bucureşti au depistat un bărbat de 47 de ani din Sri Lanka pe numele căruia exista o decizie de returnare cu termen de plecare voluntară în 30 de zile.

Persoanei în cauză i-au fost aduse la cunoştinţă prevederile OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, iar în caz de nerespectare vor fi dispuse măsuri în consecinţă.

Totodată, a fost depistat un alt bărbat, în vârstă de 36 de ani, tot din Sri Lanka, care se afla în şedere ilegală.

Cinci străini aflați în situații ilegale depistați de polițiștii de imigrări din București. A fost emisă decizie de returnare

Pe numele acestuia a fost emisă decizie de returnare cu termen de plecare voluntară în 15 zile de pe teritoriul ţării noastre.

Decizie de returnare sub escortă au emis poliţiştii şi în cazul unui cetăţean afgan aflat în situaţie ilegală, iar până la îndepărtarea sub escortă acesta a fost introdus în Centrul de Cazare a Străinilor Luaţi în Custodie Publică Otopeni, informează IGI.

Tot în cursul zilei joi, poliţiştii de imigrări, împreună cu poliţişti din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, au depistat în situaţii ilegale doi bărbaţi de 30, respectiv 34 de ani, unul din Pakistan şi unul din Etiopia.

Bărbatul din Etiopia a solicitat o formă de protecţie internaţională, fiind condus la Centrul Regional de Proceduri şi Cazare a Solicitanţilor de Azil Bucureşti, iar pe numele celui din Pakistan a fost emisă decizie e returnare cu termen de plecare voluntară în 15 zile. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Alin Tișe: CJ Cluj, singura administrație județeană digitalizată din România, proiect-pilot cu Ministerul Economiei

Publicat

consiliul judetean scaled e1769689672568.jpg






Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, anunță derularea, în premieră, a unui proiect-pilot al CJ Cluj cu Ministerul Economiei, care integrează facilitățile platformei Ghișeul Unic în procesul de avizare a licențelor industriale.

”Ministerul Economiei a constatat că singura administrație județeană care oferă în momentul de față la nivelul întregii țări aceste servicii în format...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

George Simion atac dur la adresa lui Nicușor Dan: „Ar fi bine să nu își termine mandatul. Este un pericol pentru România”

Publicat

george simion presedinte.png






Președintele AUR, George Simion, a lansat joi un atac dur la adresa președintelui României, Nicușor Dan, afirmând că acesta nu reprezintă interesele românilor și susținând că ar fi mai bine ca șeful statului să nu își ducă mandatul la final.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Ai Aflat!”, difuzată de Gândul.

Întrebat direct dacă ar fi bine ca Nicușor Dan să își termine mandatul...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Mitch Creek (U-BT Cluj) strălucește în EuroCup. Al doilea cel mai valoros jucător al etapei 16

Publicat

mitch creek transfer u bt cluj napoca.jpg






Australianul Mitch Creek, de la campioana României U-BT Cluj, a oferit o prestație impresionantă în etapa a 16-a a Eurocup, reușind să se claseze al doilea pe lista celor mai valoroși jucători ai rundei.

Deși echipa sa a pierdut la limită, scor 99-101, în meciul disputat în Spania, cu BAXI Manresa, performanța individuală a lui Creek nu a trecut neobservată.

Mitch Creek a avut o eficiență aproape perfectă...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Ilie Bolojan: Mandatul de premier va fi preluat de PSD din primăvara anului viitor

Publicat

593095589 1386344836183553 8176327926458133225 n e1769502442692.jpg






Mandatul de prim-ministru va fi preluat de PSD din primăvara anului viitor, a declarat joi premierul Ilie Bolojan, în cadrul unei întâlniri cu investitori internaționali, întrebat despre perspectivele economice și politice ale României.

Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit joi, la Palatul Victoria, cu o delegație de investitori, reprezentanți ai 13 fonduri de investiții internaționale, coordonată de Bank of...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe