ACTUALITATE
Ciolacu: Vom depune moţiune de cenzură
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi că social-democraţii vor depune la Parlament, în actuala sesiune parlamentară, o moţiune de cenzură şi vor încerca să "creioneze" o majoritate pentru a răsturna actualul Guvern.
"Avem această obligaţie din votul românilor. Votul românilor a fost foarte clar că PSD trebuie să desemneze prim ministrul, am câştigat alegerile la o diferenţă de 5 procente. Până se va creiona o altă majoritate în Parlament o să funcţioneze actualul Guvern. Începem cu prima moţiune simplă, de bun-simţ şi necesară, împotriva ministrului Sănătăţii şi în această sesiune vom veni şi cu moţiunea de cenzură şi vom încerca să creionăm o majoritate să răsturnăm acest Guvern", a spus Ciolacu, la Antena 3.
Citește și: Președintele Camerei Deputaților, testat pozitiv cu COVID-19. Acesta și-a anulat întâlnirea cu Maia Sandu
El a adăugat că cei care sunt acum la Palatul Victoria "nu se pricep să guverneze".
"Nu au specialişti, nu ştiu să gestioneze pandemia, nu au avut capacitatea de a crea un parteneriat între ei şi populaţie. Pentru ca populaţia să aibă încredere, acest parteneriat îl câştigi prin specialişti. Noi, când am văzut că este pandemie, primii oameni pe care i-am abordat de a veni în Parlamentul României au fost domnii Streinu Cercel şi Rafila, cei mai buni specialişti în domeniu", a afirmat Ciolacu. AGERPRES
Reforma administrației publice și pachetul de relansare economică au fost finalizate și vor fi adoptate prin ordonanță de urgență imediat după încheierea avizării, cu câteva amendamente care privesc instituțiile din sistemul de apărare, ordine publică, siguranță națională, educație, sănătate și cultură, au stabilit luni liderii celor patru partide ale coaliției de guvernare și ai grupului minorităților naționale.
Potrivit unei...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
Senatul a adoptat, luni, două propuneri legislative pentru modificarea OUG 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, cu măsuri pentru protejarea tinerilor.
Primul proiect prevede majorarea de la 18 la 21 de ani a vârstei minime pe care trebuie să o aibă participanții la jocuri de noroc și interzicerea accesului în sălile dedicate pentru persoanele cu vârsta mai mică de 21 de ani.
Al doilea proiect stabilește interdicția de...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
VIDEO: Tineri polițiști, instruiți prin scenarii operative la Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani
În perioada 02–13 februarie 2026, agenții de poliție, absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina – promoția ianuarie 2026, repartizați la Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani , au participat la un program intensiv de pregătire organizat sub coordonarea Serviciului de Pregătire Profesională din cadrul instituției.
Programul a fost conceput pe baza unor strategii de instruire interactivă, care au inclus...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
Cateheză despre familia creștină, în Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoșani, în cadrul proiectului „Familia – dar al lui Dumnezeu, jertfă și misiune în lumina Evangheliei”
Sâmbătă, 14 februarie, în Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoșani, în cadrul proiectului „Familia – dar al lui Dumnezeu, jertfă și misiune în lumina Evangheliei”, a avut loc cateheza cu tema „Familia creștină azi: valori, provocări și misiune”. Întâlnirea a reunit tineri din comunitate, într-un dialog deschis despre rolul și responsabilitatea familiei în societatea contemporană.
Discuțiile au pornit de la înțelegerea...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
