EVENIMENT
Circulaţia trenurilor pe ruta Gara de Nord-Aeroport şi retur înregistrează întârzieri din cauza unor probleme tehnice
CFR SA informează că, din cauza unor probleme tehnice neprevăzute, se înregistrează mici întârzieri în circulaţia trenurilor pe ruta ruta directă Gara de Nord - Aeroportul Henri Coandă.
"Dat fiind faptul că este prima secţie de cale ferată, pe care se aplică sistemul de operare de tip "cadenţat", pe o linie nouă şi cu o instalaţie nouă, au apărut aceste probleme tehnice, însă ele au fost deja identificate şi vor fi rezolvate în scurt timp, astfel încât circulaţia trenurilor spre şi dinspre Aeroport să se desfăşoare in condiţii normale de trafic".
Compania feroviară a anunţat, miercuri, că trei operatori de transport feroviar vor asigura serviciul public de transport feroviar de călători între Gara de Nord şi Aeroportul Internaţional Henri Coandă, cu 72 de trenuri, odată cu intrarea în vigoare a noului Mers de Tren, valabil pentru perioada 13 decembrie 2020 (ora 00:00) - 11 decembrie 2021 (ora 00:00).
Conform unui comunicat transmis AGERPRES, legătura directă între Gara de Nord şi Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti va fi asigurată pe relaţia Bucureşti Nord - Mogoşoaia - Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti (şi retur) de 72 de trenuri (36 de perechi), care aparţin SNTFC CFR Călători, Regio Călători şi Transferoviar Călători.
Astfel, SNTFC CFR Călători (operatorul naţional de transport feroviar de călători) va avea pe această rută 42 de trenuri, dintre care 20 de trenuri vor circula între orele 0:00 - 10:16 şi 22 de trenuri între orele 14:30 - 24:00, Regio Călători (operator privat de transport feroviar de călători) va avea 20 de trenuri, dintre care 12 trenuri vor circula între orele 21:50 - 5:36 şi 8 trenuri între orele 9:50 - 14:56, şi Transferoviar Călători (operator privat de transport feroviar de călători) - 10 trenuri, dintre care două trenuri vor circula între orele 2:30 - 3:36, şase trenuri între orele 10:30 - 14:16 şi două trenuri în intervalul 20:30 - 21:36.
Pentru asigurarea legăturii directe între Gara Bucureşti Nord şi Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, CFR SA a derulat două mari proiecte feroviare, şi anume: dublarea liniei de cale ferată Mogoşoaia - Baloteşti (contract în valoare 50,5 milioane lei, finanţat de la bugetul de stat) şi construcţie linie nouă pentru Racord C.F. (din zona Odăile) la Terminalul T1, Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti (contract în valoare de aproape 412,72 milioane lei, finanţat din fonduri europene şi buget de stat).
AGERPRES
EVENIMENT
Ministrul Sănătății vrea să-i dea afară pe medicii care lucrează la privat în timpul programului de la stat. Ce spune Rogobete
Ministrul Sănătății vrea să-i dea afară pe medicii care lucrează la privat în timpul programului de la stat. Alexandru Rogobete a transmis că trebuie desfăcute contractele de muncă ale medicilor angajați în spitalele publice, care se duc să lucreze la privat în timpul programului de la stat.
Ministrul Sănătății a mai anunțat că va fi introdusă în lege o nouă prevedere care va interzice dreptul la libera practică a medicilor din sistemul medical public, la privat, în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Duminica Înfricoșătoarei Judecăți. Lăsatul Secului pentru carne. Semnificații și tradiții înainte de Postul Paștelui 2026
Postul Paștelui 2026: În 15 februarie este Lăsatul secului pentru carne și Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, potrivit calendar ortodox. Credincioșii se pregătesc pentru cel mai lung și mai aspru post din acest an. Se păstrează încă unele obiceiuri sau tradiții, legate de acest moment din an.
Lăsata Secului are două etape ce conduc treptat către Postul Sfintelor Paști, potrivit crestinortodox.ro.
Prima este Duminica Infricoșătoarei Judecăți, în acest an în 15...
Citește mai mult pe Alba24.ro
„Buletinul de luciditate” este o rubrică de analiză și opinie semnată de Radu Nicosevici & GPT. Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziția editorială a publicației Cluj24.ro. Analiza se bazează pe date și informații provenite din surse internaționale și instituționale (Financial Times, Reuters, OECD, Comisia Europeană, Eurostat, după caz), integrate în text și menționate la...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Universitatea Cluj a învins-o pe FK Csikszereda cu scorul de 4-1 (4-0), sâmbătă seara, pe Cluj Arena, într-un meci din etapa a 27-a a Superligii de fotbal.
Dan Nistor, la meciul 500
Dan Nistor a jucat meciul său cu numărul 500 în prima ligă şi a reuşit să marcheze (36), după ce tot el ratase câteva secunde mai devreme un penalty pentru un fault la Omar El Sawy.
Doar Ionel Dănciulescu are mai multe...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
