Connect with us

EVENIMENT

Cîțu a aflat programul lui Ciolacu la Kiev de la ucraineni

Publicat

Președintele Senatului Florin Cîțu spune că nu a fost sunat de Marcel Ciolacu și că a aflat de la ucraineni că președintele Camerei Deputaților nu mai merge la Kiev în 27 aprilie, așa cum era planificat inițial.

„În ceea ce privește Senatul, noi am respectat toate regulile, am agreat o dată cu cei din Ucraina și ne-am ținut de acea dată. Din momentul în care a fost agreată acea dată, totul a fost în mâinile celor de la securitate, de a aranja transportul, nu am mai avut nicio intervenție”, a spus joi Florin Cîțu.

Întrebat dacă a fost sunat de Marcel Ciolacu înainte de această vizită, Florin Cîțu a spus că nu. Anterior, Marcel Ciolacu a spus că a avut o discuție telefonică cu Florin Cîțu cu câteva ore înainte să plece în Ucraina.

„Am aflat luni de la partea ucraineană, care m-a întrebat ce se întâmplă, am aflat despre faptul că domnul președinte Ciolacu nu mai vine pe 27, nu am întrebat când vine, nu am întrebat ce se întâmplă, nu era treaba mea”, a declarat Cîțu.

El a spus că nici premierul nu l-a informat despre vizita acestuia în Ucraina, dar că „nici nu trebuia să facă așa ceva”: „Nu am comunicat cu premierul României despre vizita domniei sale pentru că nu aveam de ce”.

Florin Cîțu spune că trebuie privită „partea bună” a lucrurilor: faptul că trei oficiali români au fost în două zile în Ucraina să arate susținerea României pentru această țară.

Președintele Senatului, Florin Cîțu, s-a întâlnit, miercuri, cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Cîțu a susținut un discurs în cadrul Congresului autorităților locale și regionale, prezidat de președintele Ucrainei. El a vizitat Irpin și Gostomel.

Vizita lui Florin Cîțu a venit la o zi după ce în Ucraina au fost Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă. Cei doi au vizitat orașele asediate de ruși Irpin și Borodyanka. Mediafax

Stirile Romania24.ro pot fi urmărite și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Primăria Cluj-Napoca se află în termenul de preaviz în vederea denunțării unilaterale a contractului centurii metropolitane

Publicat

centura metropolitana 4.jpg






Primăria Cluj-Napoca a făcut noi precizări legate de problema centurii metropolitane, precizând că în 24 februarie expiră termenul de 10 zile lucrătoare acordat asocierii în vederea clarificării situației, după care va urma denunțarea unilaterală a contractului. 

”În data de 6 februarie 2026, Primăria Cluj-Napoca a notificat liderul asocierii DIMEX-2000 COMPANY / HYDROSTROY AD / INTEGRAL INŽENJERING A.D....

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Protestatarii AUR de la Turda, Dej și Cluj-Napoca au cerut demisia Guvernului și taxe mai mici

Publicat

protest aur.jpg






Protestatarii AUR din Turda, Dej și Cluj-Napoca au ieșit joi, 12 februarie, în stradă strigându-și nemulțumirea față de majorarea impozitelor și taxelor locale.

La manifestații au participat sute de persoane, care au afișat pancarte și au scandat lozinci împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan și a măsurilor fiscale adoptate recent.

Pe pancarde scria „Jos Guvernul”, „Vrem taxe corecte”,...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. CJ Cluj vrea digitalizare totală. Toate primăriile din județ vor fi integrate în platforma online „Ghișeul Unic”

Publicat

dsc 3686.jpg






Consiliul Județean Cluj a anunțat joi înrolarea tuturor primăriilor din județ în platforma digitală „Ghișeul Unic”, un sistem destinat simplificării procedurilor administrative și uniformizării documentațiilor urbanistice.

Decizia a fost discutată joi, 12 februarie, în cadrul unei ședințe de lucru organizate la sediul instituției, la care au participat specialiști în urbanism din administrațiile...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Inconștiență pe șosea. La un pas de tragedie la Iclod. Ce a făcut un șofer de camion

Publicat

iclod incident sosea.jpg






Momente extrem de periculoase au fost surprinse în comuna Iclod, unde un șofer de camion a efectuat o depășire riscantă, fiind la un pas de a provoca o tragedie.

Imaginile au fost transmise redacției Cluj24.ro de un cititor.

Depășire periculoasă pe șosea la Iclod

Incidentul a avut loc pe un drum cu doar două benzi. Din imaginile surprinsă de camera de bord se vede cum camionul intră în depășirea unui...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe