Connect with us

ACTUALITATE

Cîţu: Sectorul turismului și HORECA începe să-şi revină. O parte din măsurile de sprijin trebuie continuate

Publicat

Preşedintele Senatului, liderul liberal Florin Cîţu, a declarat, joi, că sectorul turismului şi HORECA încep să-şi revină după criza creată în urma pandemiei, dar că o parte din măsurile de sprijin pentru această industrie trebuie continuate şi în acest moment, menţionând că pentru el toţi antreprenorii sunt "eroii economiei".

"Nu este un secret că în ultimii 2 ani de ani de zile această criză de sănătate care s-a transformat într-o criză economică a afectat acest domeniu foarte mult, domeniul HORECA. Ştiţi foarte bine, ca ministrul al Finanţelor şi apoi ca premier am încercat de fiecare dată prin măsurile pe care le-am luat să nu închidem economia, sectorul turismului fiind parte din economie importantă. În mare parte am reuşit. Poate că la început, atunci când nu înţelegeam ce se întâmplă cu această pandemie, au fost nişte măsuri mai dure, dar după aceea România a fost cam singura ţară din UE care a avut economia deschisă în această perioadă.

Dar, bineînţeles, costuri pentru acest sector şi pentru alte sectoare au apărut. Şi e bine să văd că acest sector începe să-şi revină şi sper ca în scurt timp să depăşească datele pe care le-aţi arătat în 2019 şi să devină un sector care contribuie din ce în ce mai mult la PIB-ul României", a afirmat Florin Cîţu, la o conferinţă de presă, susţinută la Târgul de Turism - Romexpo.

HORECA contribuie astăzi cu aproximativ 5% la PIB

El a adăugat că sectorul HORECA contribuie astăzi cu aproximativ de 5 la sută la PIB, dar poate asigura mai mult şi o parte din măsurile de sprijin trebuie continuate.

"Am ajutat cât s-a putut de mult această industrie, ca ministru al Finanţelor. Sunt mai multe măsuri pe care le-am luat: a fost acea scutire de plată a impozitului specific care a fost prelungită şi eu cred că, în condiţii de criză, putem să continuăm astfel de măsuri, a fost şomajul tehnic care a ajutat companiile să treacă prin acea perioadă, să poată angajaţii să rămână angajaţi, să nu să rămână fără contractul de muncă şi, bineînţeles, compensarea pentru acele companii care au avut o pierdere de 20% din cifra de afaceri, măsură care a dus la 450 milioane de euro băgaţi în sector.

Este clar că o parte din măsuri trebuie continuate şi în acest moment, pentru că sectorul încă nu şi-a revenit sută la sută şi are nevoie de susţinere în perioada următoare. Sunt sigur că domnul ministru (ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu - n.r.), împreună cu ministrul Finanţelor vor găsi cele mai bune modalităţi de a ajuta acest sector", a menţionat Florin Cîţu.

Antreprenorii sunt eroii în economie

"Pentru mine este foarte simplu, am spus, repet: toţi antreprenorii, dumneavoastră, indiferent de domeniu, sunteţi eroii în economie şi trebuie să fiţi trataţi ca atare. România trebuie se mândrească cu oameni care îşi asumă riscuri, oamenii care îşi pun propriul capital şi riscă pentru a crea locuri de muncă, pentru a plăti taxe.

De aceea sunt eroii în economie. Indiferent de funcţia pe care am avut-o în stat, vă voi susţine, voi susţine sectorul privat, antreprenorii, angajaţii din sectorul privat pentru că dumneavoastră sunt cei care aduceţi valoarea adăugată şi cei care contribuiţi la bunăstare, cu taxe la buget, cu care putem după aceea să construim şi autostrăzi şi spitale şi să avem un sector de învăţământ bine dezvoltat", a mai susţinut Cîţu.

Liderul PNL a mulţumit în special industriei HORECA pentru eforturile pe care le-a făcut pentru a trece de această perioadă grea.

"Ce a fost mai greu, eu zic ca a trecut. Sunt optimist, ne apropiem de normalitate şi vă asigur în continuare de tot sprijinul meu", a conchis Cîţu. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Taxele și impozitele lui Bolojan scufundă orașul Flămânzi în întuneric. Oamenii refuză plata obligațiilor și blochează serviciile publice

Publicat

taxele și impozitele lui bolojan scufundă orașul flămânzi în întuneric.

Publicitate

După deciziile premierului Ilie Bolojan, care au forțat administrațiile locale să majoreze taxele și impozitele, tot mai mulți cetățeni refuză să le mai plătească. Efectul se vede deja în teritoriu: bugetele locale se subțiază rapid, iar unele primării se apropie periculos de incapacitatea de funcționare.

Un astfel de exemplu vine din orașul Flămânzi, unde administrația locală avertizează public că lipsa încasărilor poate duce la blocarea...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Tânăr de 23 de ani, prins drogat la volan în Vorona. Avea în mașină și un pistol airsoft

Publicat

incident șocant în suceava: Șofer de ride sharing înjunghiat de un

Publicitate

Un tânăr de 23 de ani din comuna Vorona a fost sancționat dur de polițiști, după ce a fost prins conducând un autoturism sub influența substanțelor interzise și având asupra sa o armă de tip airsoft.

Incidentul a avut loc în seara zilei de 31 ianuarie 2026, în jurul orei 22:00, când polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control un autoturism care circula pe drumul public din comună.

Din cauza...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Zeci de intervenții ale polițiștilor în județul Botoșani: Peste 100 de amenzi aplicate în ultimele 24 de ore

Publicat

vitezomanii, în vizorul polițiștilor rutieri: 7 permise reținute și amenzi

Publicitate

Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani au intervenit, în ultimele 24 de ore, la aproximativ 30 de evenimente, majoritatea sesizate prin apeluri la numărul unic de urgență 112.

Pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice, polițiștii au acționat pe raza întregului județ, fiind organizate opt acțiuni punctuale în zone considerate de interes operativ. Activitățile au vizat atât...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Acțiune BLITZ a polițiștilor rutieri: Amenzi de peste 16.000 de lei pentru transportatorii de mărfuri și persoane

Publicat

polițiștii botoșăneni, la ceas de bilanț:  infracţionalitatea în domenii specifice

Publicitate

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani au organizat, la data de 31 ianuarie 2026, o acțiune de tip BLITZ, desfășurată pentru verificarea respectării legislației privind transportul de mărfuri și persoane.

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 26 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 16.000 de lei.

Șapte dintre sancțiuni au fost aplicate conducătorilor auto care nu respectau reglementările...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe