Connect with us

ACTUALITATE

Cîţu trage de urechi autoritățile din Timişoara: Sunt 20.000 de locuri libere pentru vaccinare; primarul şi preşedintele CJ să comunice mai mult

Publicat

Premierul Florin Cîţu a declarat, luni, că la Timişoara există 20.000 de locuri libere pentru vaccinarea anti-COVID-19, afirmând că s-a ajuns la carantinare deoarece nu au fost respectate regulile.

"În ceea ce priveşte vaccinurile, m-am uitat pe platformă, erau aproape 20.000 de locuri libere în Timişoara pentru vaccinare, deci nu se justifică solicitările pentru vaccinuri în plus, ar trebui să fie folosite cele care sunt acolo şi nu-mi explic cum s-a ajuns în această situaţie, să ai 20.000 de locuri libere şi totuşi să ajungi să fie carantină. Ori comunicarea nu este foarte bună, ori ceva se întâmplă şi cred că şi primarul Timişoarei şi preşedintele Consiliului Judeţean ar trebui să comunice mai mult şi să explice românilor că sunt vaccinuri în Timişoara şi să se vaccineze. Din păcate, s-a ajuns aici pentru că nu au fost respectate regulile şi cred că nu au fost nici sancţionaţi cei care nu le respectă. E foarte important ca de fiecare dată când cineva nu respectă regulile să fie sancţionat dacă vrem să reducem rata infectărilor şi să revenim la normal", a declarat Cîţu, la Parlament, înainte de şedinţa Biroului Executiv al PNL.

El a arătat că în zonele în care există vaccinuri şi cei din etapa I şi etapa a II-a de vaccinare nu doresc să se vaccineze, ar trebui să li se permită celor din etapa a III-a să se vaccineze.

"Am cerut ca zonele cum sunt Timişoara, Iaşi sau zone care sunt carantinate sau zone în care avem cazuri şi sunt locuri libere să se permită măcar în aceste zone şi altor persoane. Dacă la Timişoara sunt 20.000 de locuri libere şi cei care sunt care sunt în etapa I şi etapa a II-a nu vor să se vaccineze, atunci să permitem celor din etapa a III-a să se vaccineze. Este o nebunie să laşi locuri libere când sunt români care vor să se vaccineze. Cer de la toată lumea, de la Ministerul Sănătăţii, mai multă atenţie şi atunci când avem locuri libere putem să-i lăsăm şi pe ceilalţi să se vaccineze", a afirmat premierul. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Halal gospodină la Botoșani: Amendă de 1.500 de lei pentru o pungă de gunoi aruncată de o femeie într-un coș stradal

Publicat

halal gospodină la botoșani: amendă de 1.500 de lei pentru

Publicitate

O femeie din municipiul Botoșani a fost sancționată contravențional cu suma de 1.500 de lei după ce a aruncat un sac cu deșeuri menajere într-un coș stradal destinat exclusiv resturilor de mici dimensiuni generate de pietoni.

Incidentul a avut loc în data de 9 februarie 2026, în jurul orei 09:15, în fața unui bloc situat pe Bulevardul George Enescu, nr. 22. Polițiștii locali care monitorizau zonele cunoscute pentru probleme legate de depozitarea...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

ANAF începe marea restructurare: Mai multe servicii fiscale vor fi desființate. Ce se va întâmpla cu angajații

Publicat

anaf începe marea restructurare: mai multe servicii fiscale vor fi

Publicitate

Administrația Națională pentru Administrarea Fiscală (ANAF) lucrează în prezent la o restructurare internă, care ar putea duce la desființarea mai multor servicii fiscale din întreaga țară, considerate ineficiente. Măsura vine în contextul presiunilor bugetare și al necesității de eficientizare a activității instituției, relatrează alba24.ro.

Direcțiile regionale și administrațiile județene ale ANAF lucrează la scenarii de eficientizare...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Silegeanu, singurul politician la protestul împotriva taxelor de la Botoșani. Oamenii reclamă scumpirile și veniturile tot mai mici

Publicat

silegeanu, singurul politician la protestul împotriva taxelor de la botoșani.

Publicitate

Zeci de persoane au protestat, miercuri, începând cu ora 12:00, în fața Direcției de Impozite și Taxe Locale din municipiul Botoșani, nemulțumite de nivelul taxelor, de scumpirile accelerate și de presiunea tot mai mare asupra veniturilor populației.

Oamenii au reclamat faptul că salariile și pensiile nu mai țin pasul cu creșterea costului vieții, iar măsurile fiscale recente îi afectează direct. Manifestanții au scandat mesaje critice la adresa...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Rezultatele tragerilor la LOTO de joi, 12 februarie 2026

Publicat

rezultatele tragerilor la loto de joi, 11 decembrie 2025

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, joi, 12 februarie 2026, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase, 12 februarie 2026:

Loto 6/49: 26, 6, 4, 10, 29, 7

Loto 5/40: 20, 29, 14, 25, 2, 19

Joker: 27, 6, 9, 22, 18 + 11

Noroc: 2 0 2 4 9 5 5

Publicitate

Noroc Plus: 3 0 0 9 4 0

Super Noroc: 8 3 0 5 7 0

...
Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe