EVENIMENT
Ciucă: România extrage mai mult gaz decât consumă. Când se va extrage gaz din Marea Neagră și Buzău
România nu este afectată de decizia Rusiei de a nu mai furniza gaze Poloniei și Bulgariei, pentru că în acest moment extrage mai mult gaz decât consumă. Pe termen lung, însă, este clară nevoia de de gaz, a spus, miercuri, premierul Nicolae Ciucă.
Nicolae Ciucă a spus, miercuri, că în acest moment, România nu este afectată de decizia Rusiei de a nu mai furniza gaze Poloniei și Bulgariei.
„În acest moment noi extragem mai mult gaz decât consumăm, în schimb este clar că avem nevoie de gaz pentru că tocmai în urma întâlnirilor și discuțiilor pe care le-am avut cu reprezentanții Azomureș, ieri (marți - n.r.), s-a reușit luarea unei decizii ca o parte din combinat să fie deschis.
Avem nevoie de îngrășăminte, de fertilizatori pentru agricultura românească. Deci, avem nevoie de gaz, dar avem suficient acum ca să putem să asigurăm consumul populației și partea cealaltă folosită în industria de profil. Ceea ce este important este că nu cu mult timp în urmă, împreună cu președintele PSD și cu președinteleUDMR am asumat legea offshore și onshore prin care asigurăm demararea investițiilor în exploatarea gazelor din Marea Neagră în sectorul, în perimetrul Neptun Deep și în partea onshore este vorba despre exploatarea gazelor la mare adâncime în zona Buzău”, a declarat Nicolae Ciucă la TVR.
Potrivit premierului, primele gaze din Marea Neagră vor fi extrase de către compania Black Sea Oli&Gas la jumătatea acestui an.
„Atunci vom avea 1 miliard de metri cubi în plus pe an asigurați prin această investiție care ar compensa. Este vorba de 10%. Noi avem nevoie de 20% gaze din import și sigur, la chestia aceasta se adaugă și celelalte demersuri de asigurare a cantității necesare de gaz. În perimetrul de la Caragele (jud. Buzău) există speranțe ca primele gaze să fie extrase în 2024, iar în perimetrul Neptun Deep mai devreme de finele anului 2026 - 2027 nu putem să sperăm că vom avea gaz din Marea Neagră”, a mai spus Ciucă.
Premierul a mai spus că din acest punct de vedere, „România este o țară norocoasă”, pentru că are această resursă deosebit de importantă în acest moment.
(sursa: Mediafax)
EVENIMENT
Primăria Cluj-Napoca se află în termenul de preaviz în vederea denunțării unilaterale a contractului centurii metropolitane
Primăria Cluj-Napoca a făcut noi precizări legate de problema centurii metropolitane, precizând că în 24 februarie expiră termenul de 10 zile lucrătoare acordat asocierii în vederea clarificării situației, după care va urma denunțarea unilaterală a contractului.
”În data de 6 februarie 2026, Primăria Cluj-Napoca a notificat liderul asocierii DIMEX-2000 COMPANY / HYDROSTROY AD / INTEGRAL INŽENJERING A.D....
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Protestatarii AUR de la Turda, Dej și Cluj-Napoca au cerut demisia Guvernului și taxe mai mici
Protestatarii AUR din Turda, Dej și Cluj-Napoca au ieșit joi, 12 februarie, în stradă strigându-și nemulțumirea față de majorarea impozitelor și taxelor locale.
La manifestații au participat sute de persoane, care au afișat pancarte și au scandat lozinci împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan și a măsurilor fiscale adoptate recent.

Pe pancarde scria „Jos Guvernul”, „Vrem taxe corecte”,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
FOTO. CJ Cluj vrea digitalizare totală. Toate primăriile din județ vor fi integrate în platforma online „Ghișeul Unic”
Consiliul Județean Cluj a anunțat joi înrolarea tuturor primăriilor din județ în platforma digitală „Ghișeul Unic”, un sistem destinat simplificării procedurilor administrative și uniformizării documentațiilor urbanistice.
Decizia a fost discutată joi, 12 februarie, în cadrul unei ședințe de lucru organizate la sediul instituției, la care au participat specialiști în urbanism din administrațiile...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Inconștiență pe șosea. La un pas de tragedie la Iclod. Ce a făcut un șofer de camion
Momente extrem de periculoase au fost surprinse în comuna Iclod, unde un șofer de camion a efectuat o depășire riscantă, fiind la un pas de a provoca o tragedie.
Imaginile au fost transmise redacției Cluj24.ro de un cititor.
Depășire periculoasă pe șosea la Iclod
Incidentul a avut loc pe un drum cu doar două benzi. Din imaginile surprinsă de camera de bord se vede cum camionul intră în depășirea unui...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
