EVENIMENT
CJ Cluj: Achiziția microbuzelor electrice școlare din PNRR a fost corectă. Am cerut specificații ”full option”
Achiziția a 34 de microbuze electrice școlare de către Consiliul Județean Cluj Cluj prin PNRR a fost corectă, legală și transparentă, a spus vicepreședintele Radu Rațiu, care a adăugat că este incorect să se arunce cu gunoi în acest proiect, cu acuzații că ar fi fost cumpărate la suprapreț.
Radu Rațiu a declarat, marți, că microbuzele electrice au avut specificații și dotări aparte, făcute în baza unui ghid elaborat de Ministerului Educației, nu de autoritățile județene.
”Licitația organizată de CJ Cluj a fost corectă, legală și transparentă. În PNRR a fost alocată o sumă pentru microbuze electrice, pentru achiziția a 3200 de microbuze școlare la nivel național. Noi am dorit să aplicăm pentru a cumpăra aceste microbuze, atât de necesare copiilor din mediul rural.
Am cumpărat microbuze cu 16 plus 1 locuri, cu full option, cu tahograf, lift pentru persoane cu dizabilități, fiind cerințe maximale în caietul de sarcini.
Au participat 4 companii – Aveuro – 28,9 milioane de lei, care a și câștigat cu prețul cel mai mic, iar celelalte trei oferte au avut oferte de 29 de milioane de lei, 29,7 milioane lei și 29,9 milioane de lei”, a spus Rațiu.
Potrivit acestuia, CJ Cluj a solicitat anterior oferte de la mai multe firme pentru a stabili o valoare estimată, reieșind valori în jurul a 200.000 de euro per bucată plus TVA.
În urma licitației, prețul unui microbuz achiziționat de CJ Cluj a fost de 850.000 de lei fără TVA, adică 170.000 de euro, mai mic decât cel de 200.000 de euro practicat de alte consilii județene.
Mai multă maturitate din partea USR Cluj
În ceea ce privește acuzele USR Cluj legat de acest subiect, Radu Rațiu a precizat că se aștepta ca reprezentanții acestui partid, care are grup politic în Consiliul Județean Cluj, să sune la conducerea instituției, să se intereseze despre procedură, în loc să iasă public cu acuze nefondate.
”Mă așteptam la mai mare maturitate din partea lor”, a subliniat vicepreședintele CJ Cluj.
Rațiu a menționat că nu se teme de un control european al achiziției microbuzelor electrice școlare, în condițiile în care procedura a fost desfășurată în deplină transparență.
Dacă nu se respectau specificațiile, nu se primeau banii
Directorul Direcției de Dezvoltare și Investiții din CJ Cluj, Mariana Rațiu, a declarat la rândul său că procedura de licitație a stat 35 de zile în transparență publică pe SICAP, nefiind contestată de nimeni.
”România a primit banii europeni, dacă nu ar fi respectat specificațiile UE, nu am fi primit acești bani”, a spus Rațiu.
Control de la ANAP
Diana Coman, șef serviciu Fonduri Europene și manager de proiect, a precizat că lansarea ghidului privind achiziția microbuzelor a avut loc în mai 2023, iar autoritățile județene au solicitat oferte de preț cu specificații tehnice.
”Am luat, din start, specificații superioare, cum ar fi autonomia de 200 de km la o încărcare, perioadă de garanție de 200.000 de km, iar pentru a satisface aceste cerințe era nevoie de baterii mari, care influențau prețul în sus sau jos. (…)
Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) a derulat un control asupra achiziției publice și a dat aviz favorabil, fiind o procedură desfășurată corect. Ofertantul de pe locul 3 a contestat licitația și CNSC a dat câștig de cauză CJ Cluj și celui de pe locul 1, ceea ce întărește desfășurarea corectă a procedurii.
Plata a fost făcută după verificarea dosarului achiziției de Ministerul Educației și Direcția PNRR”, a subliniat Diana Coman, care a adăugat că impactul microbuzelor asupra copiilor din mediul rural este foarte mare
Consiliul Județean Cluj a cumpărat până acum 34 de microbuze prin PNRR, 25 prin Agenția Fondului de Mediu (AFM) și alte 9 din economii rezultate din cele două programe, 3 din PNRR și 6 AFM.
Reacția CJ Cluj vine după apariția unei ancheta la Iași care arăta că firma câștigătoare a mai multor licitații de microbuze electrice, Aveuro, are conexiuni la nivelul PNL din județul Prahova.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
Achiziția a 34 de microbuze electrice școlare de către Consiliul Județean Cluj Cluj prin PNRR a fost corectă, legală și transparentă, a spus vicepreședintele Radu Rațiu, care a adăugat că este incorect să se arunce cu gunoi în acest proiect, cu acuzații că ar fi fost cumpărate la suprapreț.
Radu Rațiu a declarat, marți, că microbuzele electrice au avut specificații și dotări aparte, făcute în baza...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Adrian Câciu atacă „modelul Oradea” al lui Bolojan. Fostul ministru susține că 75% din bugetul orașului vine din bani de la stat
Fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu (PSD), contestă miercuri imaginea Oradei drept exemplu de eficiență administrativă și autofinanțare, afirmând că analiza bugetului local ar arăta că majoritatea veniturilor provin din transferuri de la bugetul de stat.
Acesta a publicat declarații critice și trimiteri către documentele oficiale ale Primăriei Oradea, susținând că...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
FOTO: Elevii Colegiului Militar din Alba Iulia au discutat cu polițiștii despre consecințele alegerilor greșite
Elevii Colegiului Militar "Mihai Viteazul" din Alba Iulia au discutat cu polițiștii despre violență și consecințele unor alegeri greșite.
"Cât de subțire este linia dintre siguranță și risc, unde poate duce o alegere greșită, un comportament neadecvat sau violența și care sunt riscurile și urmările consumului de tutun, alcool și substanțe psihoactive, au fost câteva dintre întrebările la care polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Avocatul Poporului a primit peste 1.800 de petiții privind modul în care sunt soluționate cererile de recalculare a pensiilor, dar și alte aspecte care țin de acest domeniu.
Problemele semnalate nu au vizat doar întârzierile, arată un răspuns al instituției transmis Digi24. Ele privesc și situații în care deciziile nu au fost emise, drepturile stabilite nu au fost puse în plată, adeverințele depuse nu au fost valorificate sau stagiile de cotizare nu au fost corect luate în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
U-BT Cluj-Napoca merge mai departe în EuroCup. Victorie în „finala” cu Aris și calificare în play-off
Miercuri, 11 februarie, U-BT Cluj-Napoca și Aris Salonic au luptat pentru ultimul loc în optimile de finală ale BKT EuroCup. Meciul a început la ora 18:00 pe terenul clujenilor la BTArena.
Meciul câștigat cu scorul de 111-92 de campioana României a fost unul sold out cu 10.000 de spectatori pe terenul clujean.
Primul sfert
Primul sfert a debutat cu oaspeții mai inspirați, care au preluat rapid conducerea și...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
