Connect with us

ACTUALITATE

Clinică de stomatologie pentru persoane fără venituri sau cu venituri mici, deschisă în Bucureşti

Publicat

stomatologie

O clinică socială de stomatologie destinată pacienţilor fără venituri sau cu venituri mici s-a deschis, luni, pe Strada Louis Blanc din Bucureşti, aici fiind disponibile patru cabinete şi un centru de radiologie.

O echipă de peste zece medici stomatologi şi opt asistente medicale vor efectua atât consultaţii, cât şi tratamente în cadrul acestui proiect independent susţinut de Fundaţia Inovaţii Sociale Regina Maria, Clinicile Dentare Dr. Leahu şi alte 16 companii.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, cei care au nevoie de servicii stomatologice şi pot face dovada unei situaţii materiale dificile se pot programa telefonic la numărul de telefon 0374 751 454, în intervalul orar 10,00 – 16,00, de luni până vineri.

Serviciile acoperite sunt de terapie-odontologie (tratament de urgenţă al traumatismelor dento-alveolare, tratamentul cariei, detartraj etc.), endodonţie, paradontologie, chirurgie, protetică, ortodonţie şi radiologie. În funcţie de condiţiile sociale ale pacienţilor, tratamentele sunt complet gratuite în cazul pacienţilor fără niciun venit sau la preţuri reduse, pentru cei care au venituri mici.

„La nivelul întregii ţări ne confruntăm cu o stare precară a sănătăţii dentare potrivit tuturor studiilor. Pe fondul existenţei unei nevoi reale de tratamente stomatologice, infrastructura şi alternativele pentru pacienţii fără posibilităţi materiale sunt deficitare – serviciile stomatologice sunt decontate într-un procent infim, instituţiile de stat sunt foarte aglomerate, iar într-un context precum cel al pandemiei aproape inaccesibile”, a afirmat Silvia Dumitrache, coordonator al clincii. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

„Bursa Sfântului Nectarie”, un dar pentru tinerii credincioși ai Botoșaniului oferit de părintele Marius Ciobanu, parohul Bisericii „Sf. Apostol Andrei și Sf. Ierarh Nectarie”

Publicat

„bursa sfântului nectarie”, un dar pentru tinerii credincioși ai botoșaniului

Publicitate

Biserica „Sfântul Apostol Andrei și Sfântul Ierarh Nectarie”, din curtea Spitalului de Copii Botoșani, a devenit locul unei frumoase inițiative menite să sprijine tinerii care îmbină credința cu dăruirea pentru învățătură.

Părintele Marius Ciobanu, parohul bisericii, sprijinit de oameni de bine, a lansat „Bursa Sfântului Nectarie”, un proiect cu profund caracter duhovnicesc și educativ.

„Știut fiind că Sfântul Nectarie și-a dorit…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Deficitul comercial al României a urcat la 24,5 miliarde de euro după primele nouă luni din 2025. Țara noastră importă mult mai mult decât exportă

Publicat

„beneficiarii” veniturilor de lux sau milionarii de la stat ai

Publicitate

Ce deficit are România: Deficitul balanței comerciale (FOB/CIF) a urcat la aproape 24,5 miliarde de euro, după primele nouă luni ale acestui an, fiind mai mare peste un miliard de euro (+4,3%) decât cel înregistrat în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor publicate luni de Institutul Național de Statistică (INS).

Deficitul balanței comerciale apare atunci când un stat importă mai multe bunuri și servicii decât exportă.

Adică…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Temperaturi maxime de 13 – 15 grade în majoritatea regiunilor, în această săptămână

Publicat

cod galben de vreme instabilă, valabilă treptat, până duminică dimineața,

Publicitate

Temperaturile maxime nu vor mai depăși 15 grade în această săptămână în majoritatea regiunilor, valori mai mari fiind înregistrate în Banat, unde vremea va deveni caldă pentru această perioadă.

Pentru săptămâna următoare meteorologii anunță că gradul de incertitudine al prognozei este foarte ridicat însă, cel mai probabil, va fi o alternanță de zile reci și calde.

Potrivit prognozei pentru intervalul 10 – 23 noiembrie 2025, publicate…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

307 de locuri de muncă disponibile la Botoșani. LISTA comunicată de AJOFM

Publicat

307 de locuri de muncă disponibile la botoșani. lista comunicată

Publicitate

Nu mai puțin de 307 locuri de muncă sunt libere în această săptămână la nivelul județului Botoșani. Datele au fost centralizate de AJOFM Botoșani de la agenții economici și făcute publice la începutul acestei săptămâni.

Iată și lista completă cu locurile de muncă comunicate de AJOFM Botoșani:

DENUMIRE COR DENUMIRE ANGAJATOR ADRESA ANGAJATOR
CONSILIER INSTITUTII PUBLICE DIRECTIA GENERALA DE ASISTENTA SOCIALA SI PROTECTIA COPILULUI

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe