Connect with us

ACTUALITATE

Clujenii au golit farmaciile de IODURĂ de potasiu. Isteria amenințării nucleare a lui Putin. Apelul farmaciștilor și DSP Cluj

Publicat

iodura.jpg

Amenințările  formulate luni de Vladimir Puin, privind punerea în alertă a forțelor nucleare ale Rusiei în contextul războiului din Ucraina, a generat panică printre clujeni, care au dat iama în farmacii pentru a cumpăra iodură de potasiu, astfel că stocurile sunt joi epuizate.

Oamenii și-au amintit cum, după explozia de la centrala nucleară de la Cernobîl din 26 aprilie 1986, autoritățile comuniste au distribuit tablete cu iodură de potasiu necesare glandei tiroide.

Președintele Colegiului Farmaciștilor Cluj, Elena Dinte, a declarat pentru Cluj24 că isteria nu este justificată și a făcut apel la clujeni să renunțe la panică.

”Este o solicitare exagerată de iodură de potasiu din partea clujenilor care a început de luni. Noi am încercat să le exlicăm cetățenilor că nu este cazul să acționeze preventiv și să țină acasă iodura de potasiu, să facă stocuri, pentru că nu știm ce va fi.

Luată nejustificat, iodura de potasiu nu face bine, doar în cazul în care este iod radioactiv.

În panică, oamenii fac aceste gesturi, în sensul că acumulează rezerve de medicamente de care ulterior nu vor mai avea nevoie și cu care nu vor știi ce să facă.

Aveam stocuri normale iar problema este acum că nu mai este iodură de potasiu în farmaciile din Cluj. Nu este cazul să se reacționeze în acest fel. Este puțin probabil să se întâmple un incident nuclear”, a spus Dinte.

Aceasta a făcut apel la clujeni să nu își facă stocuri de iodură de potasiu și să lase acest produs celor care au, într-adevăr, nevoie, având indicații de la medic.

Elena Dinte a precizat că, în unele farmacii, care au laboratoare, se poate prepara iodură de potasiu în doze pentru 7 zile, dar...

Vezi mai mult pe Cluj24.ro

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

FOTO: Sfântă Liturghie arhierească și sfințirea casei praznicale, în Parohia „Sfânta Cuvioasa Parascheva” Brăești

Publicat

foto: sfântă liturghie arhierească și sfințirea casei praznicale, în parohia

Publicitate

Ziua de duminică, 8 februarie a.c., a fost pentru sufletele credincioșilor din Brăești o adevărată revărsare de har și bucurie duhovnicească. Cu inimile pline de recunoștință, au avut binecuvântarea de a participa la Sfânta Liturghie Arhierească, săvârșită cu aleasă evlavie de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Atmosfera de rugăciune, pace și comuniune a transformat acest ceas...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FRF vrea ca trucarea de meciuri să fie incriminată în Codul Penal

Publicat

frf vrea ca trucarea de meciuri să fie incriminată în

Publicitate

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că își dorește ca trucarea de meciuri să fie incriminată de Codul Penal din România, după exemplul altor state.

‘În spatele trucărilor meciurilor de fotbal nu avem de cele mai multe ori niște decizii individuale ale unui jucător sau antrenor. Vorbim de o întreagă mafie, vorbim de aceleași rețele de infracționalitate pe care le...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Botoșani: Zeci de lebede care iernează pe malul Prutului, hrănite de localnici cu boabe de porumb

Publicat

botoșani: zeci de lebede care iernează pe malul prutului, hrănite

Publicitate

Zeci de lebede care iernează pe râul Prut sunt hrănite de localnici cu boabe de porumb, pentru a fi ajutate să depășească perioada de iarnă în care își găsesc mai greu de mâncare.

Păsările au fost observate pe malul Prutului, pe raza comunei Hudești, de niște muncitori dintr-o balastieră. Aceștia au sunat la Primărie, iar autoritățile locale au decis să hrănească lebedele cu cereale adunate de la fermieri.

‘Sâmbătă, am primit un...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Botoșani: Munca la negru, sancționată dur. Controale ITM și amenzi de sute de mii de lei în ianuarie

Publicat

itminspectia muncii.webp.webp

Publicitate

În cursul lunii ianuarie, în domeniul relațiilor de muncă, au fost efectuate 79 controale. Au fost dispuse 86 măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate, au fost aplicate 9 sancţiuni contravenționale, din care un avertisment și 8 amenzi, în valoare de 344.000 lei.

In cadrul acestor controale efectuate, au fost depistate 8 persoane desfășurându-și activitatea fără întocmirea contractului individual de muncă în formă scrisă, motiv pentru...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe