Connect with us

ACTUALITATE

CLUJUL DE ALTĂDATĂ. O mare acțiune pentru stârpirea epidemiilor

Publicat

spital e1642755827297.jpg

Cluj24 prezintă fragmente din Clujul de altădată, surprinse de ziariștii din perioada interbelică și culese din gazetele vremii de Felix Ostrovschi de la Biblioteca Centrală Universitară (BCU) Cluj-Napoca.

„În fiecare an, școalele Clujului trebuie să fie închise pe câteva săptămâni din cauza epidemiilor și a endemiilor, cari bântuie împotriva tuturor măsurilor sanitare de prevedere. În anul curent situația este aceiași, școlile fiind închise pe timp de zece zile. Cele mai frecvente epidemii și cele mai obișnuite endemii, sunt difteria și scarlatina. Spitalul epidemic al orașului, fiind de multe ori neîncăpător pentru primirea tuturor bolnavilor, iar clinicile ne având totdeauna paturi libere, este evident că combaterea acestor boli merge foarte greu.

Tocmai din acest motiv, domnul dr. Petru Vlad, prim-medicul orășenesc și șeful serviciului sanitar, a socotit că o îmbunătățire a situației sanitare și o luptă eficace împotriva acestor boli nu se poate efectua cu succes decât printr-o sistematică operă de prevenție. Chiar de aceea, la inițiativa dată de domnia sa, autoritățile medicale din oraș precum și primăria, au admis ca să se facă în săptămânile care urmează, vaccinarea în masă a tuturor copiilor de la 4 la 12 ani.

Operația aceasta este de proporții atât de mari încât efectuarea ei reclamă timp de 7 săptămâni. Ea nu își află echivalent decât în activitatea serviciului sanitar din București și Iași, care de asemenea au procedat la vaccinări în masă. În ceea ce privește Ardealul, ea este prima ofensivă mai mare împotriva epidemiilor și endemiilor.

Cu toate că la Cluj există clinici și spital epidemic orășenesc, precum și atâtea spitale...

Vezi mai mult pe Cluj24.ro

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Taxele și impozitele lui Bolojan scufundă orașul Flămânzi în întuneric. Oamenii refuză plata obligațiilor și blochează serviciile publice

Publicat

taxele și impozitele lui bolojan scufundă orașul flămânzi în întuneric.

Publicitate

După deciziile premierului Ilie Bolojan, care au forțat administrațiile locale să majoreze taxele și impozitele, tot mai mulți cetățeni refuză să le mai plătească. Efectul se vede deja în teritoriu: bugetele locale se subțiază rapid, iar unele primării se apropie periculos de incapacitatea de funcționare.

Un astfel de exemplu vine din orașul Flămânzi, unde administrația locală avertizează public că lipsa încasărilor poate duce la blocarea...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Tânăr de 23 de ani, prins drogat la volan în Vorona. Avea în mașină și un pistol airsoft

Publicat

incident șocant în suceava: Șofer de ride sharing înjunghiat de un

Publicitate

Un tânăr de 23 de ani din comuna Vorona a fost sancționat dur de polițiști, după ce a fost prins conducând un autoturism sub influența substanțelor interzise și având asupra sa o armă de tip airsoft.

Incidentul a avut loc în seara zilei de 31 ianuarie 2026, în jurul orei 22:00, când polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control un autoturism care circula pe drumul public din comună.

Din cauza...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Zeci de intervenții ale polițiștilor în județul Botoșani: Peste 100 de amenzi aplicate în ultimele 24 de ore

Publicat

vitezomanii, în vizorul polițiștilor rutieri: 7 permise reținute și amenzi

Publicitate

Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani au intervenit, în ultimele 24 de ore, la aproximativ 30 de evenimente, majoritatea sesizate prin apeluri la numărul unic de urgență 112.

Pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice, polițiștii au acționat pe raza întregului județ, fiind organizate opt acțiuni punctuale în zone considerate de interes operativ. Activitățile au vizat atât...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Acțiune BLITZ a polițiștilor rutieri: Amenzi de peste 16.000 de lei pentru transportatorii de mărfuri și persoane

Publicat

polițiștii botoșăneni, la ceas de bilanț:  infracţionalitatea în domenii specifice

Publicitate

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani au organizat, la data de 31 ianuarie 2026, o acțiune de tip BLITZ, desfășurată pentru verificarea respectării legislației privind transportul de mărfuri și persoane.

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 26 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 16.000 de lei.

Șapte dintre sancțiuni au fost aplicate conducătorilor auto care nu respectau reglementările...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe