Connect with us

ACTUALITATE

CNCAV: Din 15 martie devin disponibile listele de aşteptare pentru programarea la vaccinare împotriva COVID-19

Publicat

Conducerea Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea (CNCAV) împotriva COVID-19 a avut o şedinţă de lucru cu reprezentanţii Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP) şi ai Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS), care a vizat operaţionalizarea listelor de aşteptare pentru programarea la vaccinare începând cu data de 15 martie.

"În momentul în care va fi disponibilă programarea la vaccinare pentru populaţia generală, în platforma de programare vor fi vizibile, pentru beneficiari, atât centrele de vaccinare deja existente, cât şi cele care vor fi operaţionalizate în luna aprilie 2021. După epuizarea sloturilor disponibile din centrele de vaccinare, se activează lista de aşteptare", se arată într-un comunicat de presă al CNCAV.

Notificarea persoanelor aflate pe lista de aşteptare se va realiza în funcţie de categoriile de vaccinare stabilite ca prioritare, conform Strategiei naţionale de vaccinare, şi de ordinea cronologică de înscriere, după cum urmează:

* persoanele din categoria 2a (populaţia de risc), cu vârsta peste 65 de ani sau cu boli cronice;
* persoanele din categoria 2b (lucrători din domenii esenţiale);
* persoanele eligibile pentru etapa a III-a de vaccinare (populaţia generală).

"Beneficiarul va avea posibilitatea să se programeze la vaccinare, iar dacă nu există locuri disponibile în centrul ales, poate opta pentru înscrierea pe lista de aşteptare aferentă centrului respectiv. Ulterior, locurile libere dintr-un anumit centru de vaccinare vor fi disponibile doar pentru persoanele înscrise în lista deschisă pentru acel centru, cu respectarea prioritizării: 75% persoane din cadrul populaţiei cu risc şi 25% lucrători din domenii esenţiale, iar în centrele în care rămân locuri libere vor putea să se programeze persoanele din etapa a III-a", se arată în comunicat.

Mai exact, fiecare centru de vaccinare va dispune de locuri atât pentru categoriile vulnerabile şi angajaţii din domenii esenţiale, cât şi pentru populaţia generală, iar ordinea alocării programărilor la vaccinare se va realiza în funcţie de gradul de ocupare a locurilor de către categoriile prioritare înscrise pe listele centrului respectiv.

Programările la vaccinare se pot realiza atât prin intermediul platformei electronice, cât şi prin apelarea numărului de call center, iar modalităţile de finalizare a procesului de programare pentru persoanele înscrise pe listele de aşteptare sunt următoarele:

* Pentru cei care aleg programarea individuală în platforma electronică: la momentul în care locurile devin disponibile la centrul unde persoana s-a înscris, beneficiarul primeşte o notificare în acest sens, iar ulterior va intra în aplicaţie, pentru alegerea zilei şi a intervalului orar. Persoana care nu confirmă prin programare locul disponibil în termen de 24 de ore de la primirea notificării, va mai primi încă două notificări ulterioare. În lipsa unei confirmări în acest interval de timp, beneficiarul rămâne pe lista de aşteptare, însă va pierde poziţia ocupată iniţial.

* Pentru persoanele care optează pentru programarea prin call center, la numărul 021.414.44.25: atunci când va apărea un loc liber la centrul de vaccinare unde s-a înscris, va fi programat la vaccinare în ziua şi în intervalul orar disponibil pentru administrarea vaccinului. Aceste persoane vor fi notificate şi nu este necesar să confirme programarea.

O persoană de pe lista de aşteptare are posibilitatea de a se înscrie pe lista de aşteptare a unui alt centru de vaccinare. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (428)

Publicat

momentul de culturĂ. cu georgicĂ manole (428)

Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

AȘTEPTÂND CURGEREA NOPȚII

Citind poeme de Ana Blandiana am întâlnit și  pe cel intitulat „Omphalos” („O piatră e un zeu care/ Se mișcă atât de încet/ Încât ochiul meu repede muritor/ Nu-i în stare/ Să-i recunoască mișcarea/ Așa cum nu poți să-i ceri/ Unui val/ Unui nor/ Să înțeleagă ce-i marea,/ Când totul se năruie/ Și-apoi se dizolvă/ Într-un toxic...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Rezultatele tragerilor la LOTO de duminică, 8 februarie 2026

Publicat

rezultatele tragerilor la loto de duminică, 14 decembrie 2025

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, duminică, 8 februarie 2026, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase, 8 februarie 2026:

Loto 6/49: 22, 16, 11, 44, 28, 20

Loto 5/40: 32, 11, 20, 29, 22, 34

Joker: 1, 2, 36, 23, 31 + 6

Noroc: 2 7 3 3 8 9 6

Publicitate

Noroc Plus: 9 9 8 7 6 0

Super Noroc: 0 7 7 5 5 3

...
Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Două zile de ninsoare, polei și ger: Vremea se răcește până la -15 grade și ninge în toată țara până marți seara

Publicat

două zile de ninsoare, polei și ger: vremea se răcește

Publicitate

Administrația Națională de Meteorologie a emis, duminică, o informare meteo care anunță două zile de ninsoare, răcire accentuată a vremii și intensificări ale vântului în mare parte din țară.

Intervalul vizat este 8 februarie, ora 10:00 – 10 februarie, ora 20:00, perioadă în care sunt așteptate precipitații predominant sub formă de ninsoare, depuneri de strat de zăpadă și, izolat, polei.

Potrivit meteorologilor, ninsorile vor fi prezente...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FC Botoșani învinge clar Metaloglobus, scor 3-0, și urcă pe locul 5 în Superligă după un meci dominat total pe Municipal

Publicat

fc botoșani învinge clar metaloglobus, scor 3 0, și urcă pe

Publicitate

FC Botoșani a obținut o victorie convingătoare pe teren propriu, scor 3-0 cu Metaloglobus București, în etapa a 26-a din Superligă, rezultat care readuce formația pregătită de Leo Grozavu în zona play-off-ului. Pe Stadionul „Municipal”, botoșănenii au controlat jocul de la un capăt la altul și au confirmat diferența de valoare dintre cele două echipe, aflate la poli opuși ai clasamentului.

Gazdele au început ofensiv și au ratat prima ocazie...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe