Connect with us

EVENIMENT

Cod galben de CANICULĂ în 16 judeţe şi în Bucureşti. Urmează instabilitate atmosferică. Lista zonelor afectate

Published

on

Conform prognozei de specialitate, pe durata zilei de vineri, 31 iulie, Codul galben de vreme caniculară vizează cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei şi Dobrogei.

În aceste zone, temperaturile maxime vor fi de 35 - 37 de grade, iar disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Noaptea de vineri spre sâmbătă (31 iulie/1 august) va fi una tropicală, cu temperaturi care, în general, nu vor coborî sub 20 de grade Celsius.

De asemenea, meteorologii precizează că disconfortul termic se va menţine ridicat şi în Banat şi sudul Moldovei, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unităţi.

Lista zonelor afectate de Codul galben cuprinde judeţele Argeş, Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Giurgiu, Ialomiţa, Mehedinţi, Olt, Prahova, Tulcea, Teleorman, Vâlcea, precum şi Municipiul Bucureşti.

Pe de altă parte, în perioada 31 iulie, ora 12:00 - 1 august, ora 2:00, va intra în vigoare o informare meteo de instabilitate atmosferică, valabilă în sud-vestul, sudul, estul ţării şi local în centru,ce se va manifesta prin intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi, izolat, grindină.

Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe suprafeţe mici 40 - 50 l/mp. AGERPRES

Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Săptămâna Albă 2026: Ce alimente sunt permise înainte de intrarea în Postul Paștelui

Published

on

săptămâna albă 2026: ce alimente sunt permise înainte de intrarea

Săptămâna Albă, cunoscută în tradiția ortodoxă drept săptămâna dinaintea Postului Mare, marchează în 2026 perioada de pregătire spirituală și alimentară pentru cel mai aspru post din an.

Postul Paștelui 2026 începe luni, 23 februarie 2026, astfel că Săptămâna Albă se desfășoară în intervalul 16 – 22 februarie.

Această perioadă are un rol de tranziție între alimentația obișnuită și restricțiile severe din Postul Mare, credincioșii fiind îndemnați să...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

Amenzi de peste 11.000 de lei, aplicate de ITM Alba. Nereguli privind acordarea concediilor, descoperite în urma controalelor

Published

on

amenzi de peste 11.000 de lei, aplicate de itm alba.

ITM Alba a aplicat amenzi de peste 11.000 de lei în urma unor controale la zeci de firme din județ. Inspectorii au constatat, printre altele, nereguli în ceea ce privește acordarea concediilor.

Astfel, în perioada 9-13 februarie 2026, inspectorii de muncă au verificat 76 de angajatori din Alba, cu un total de 595 de angajați. 

În urma controalelor în domeniul relațiilor de muncă, au fost identificate 135 deficiențe și au fost aplicate șase sancțiuni, dintre care trei sunt amenzi...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

Fumatul țigărilor electronice, INTERZIS în transportul public. Avertismentul CTP Cluj-Napoca

Published

on

fumat autobuz.jpg






Compania de Transport Public Cluj-Napoca (CTP) reamintește că fumatul, inclusiv utilizarea țigărilor electronice, este strict interzis în toate mijloacele de transport în comun din municipiu, în conformitate cu prevederile Legii 349/2002 și ale HCL nr. 670/2019.

Reprezentanții companiei atrag atenția că interdicția se aplică în autobuze, troleibuze și tramvaie, iar nerespectarea regulilor afectează direct...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

Mai mulți sportivi ai Clubului Revolution Academy Alba au luptat într-o gală de kickbox și MMA, la Sibiu. Ce rezultate au obținut

Published

on

mai mulți sportivi ai clubului revolution academy alba au luptat

Mai mulți sportivi ai Clubului Revolution Academy Alba au participat în weekend-ul ce a trecut la o competiție sportivă organizată în Sibiu. A fost vorba despre Cupa Sibiului, o competiție de kickbox și MMA, ce a strâns peste 380 de sportivi de la peste 40 de cluburi din țară. 

Clubul din Alba a participat cu șapte sportivi, la diferite categorii de greutate. De asemenea aceștia au participat și la meciuri în sistem piramidal. Adică unde au disputat mai multe lupte într-o...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading