EVENIMENT
Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată în aproape toată ţara, până la ora 23:00
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică cu averse, vijelii şi grindină, valabilă pe parcursul acestei zile în 37 de judeţe şi a prelungit până vineri seara informarea de vreme instabilă şi disconfort termic în cea mai mare parte a ţării.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 20 iunie, ora 12:00 - 20 iunie, ora 23:00, în Banat, Crişana, Maramureş, Moldova, în vestul Dobrogei şi local în Muntenia şi Transilvania, precum şi în zonele montane şi submontane, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 40 - 60 l/mp.
Pe de altă parte, până vineri, la ora 23:00, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a ţării. Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15 - 25 l/mp, iar pe arii restrânse 35 - 40 l/mp.
Meteorologii avertizează că disconfortul termic se va menţine ridicat în orele amiezii, cu precădere în zonele de câmpie, iar pe arii restrânse indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza aceste mesaje prin avertizări de vreme severă imediată. AGERPRES
EVENIMENT
PAMFLET. Alin Tișe: „România, Republica Tăierilor”. Scrisoare de la Cluj către “amicul Ilie Bolojan”
Președintele Consiliului Județean Cluj, PNL-istul Alin Tișe, a publicat un nou pamflet pe pagina sa de Facebook. Acesta îi este adresat prim-ministrului Ilie Bolojan, căruia îi transmite că România nu se va dezvolta din “tăieri”, cu referire la măsurile de austeritate ale Executivului.
Alin Tișe spune că textul pamflet e dedicat “Republicii Tăierilor Permanente”.
„Îți scriu din perspectiva unui...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Patronii Dedeman vor prelua Carrefour România. Negocieri exclusive cu peste 800 de milioane de euro pe masă
Patronii Dedeman vor prelua controlul Carrefour România. Frații Pavăl, fondatorii Dedeman și cei mai puternici antreprenori români din retailul de bricolaj, fac pasul decisiv către comerțul alimentar: Paval Holding a intrat în negocieri exclusive pentru preluarea Carrefour România, într-o tranzacție estimată la 823 de milioane de euro, care ar putea redesena harta marilor jucători din retailul românesc.
Carrefour a anunţat oficial că vrea îşi vândă operaţiunile din România...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Minivacanța de Paște 2026, 4 zile libere consecutive. Calendarul sărbătorilor legale din an: unele generează minivacanțe
Minivacanța de Paște din 2026 oferă 4 zile libere consecutive. Vinerea Mare, duminica de Paște si a doua zi de Paște se îmbina perfect cu weekendul pentru a crea o pauză binevenită la început de primăvară.
Paștele Ortodox va fi celebrat în 2026 la data de 12 aprilie, ocazie cu care legislația din România prevede acordarea unor zile libere legale pentru salariați.
Vezi și: Cum va fi vremea de Paște 2026: Temperaturi de primăvară și precipitații moderate. Prima prognoză...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Mușchi de cerb, căpșuni în ciocolată și coșuri speciale cu trandafiri, de Ziua Îndrăgostiților la Cluj
Pregătirile pentru Valentine’s Day – Ziua Îndrăgostiților sunt în toi, iar cuplurile fac deja rezervări la restaurante pentru o cină romantică, ori pentru cadouri.
Pentru sâmbătă, 14 februarie, restaurantul Hubertus New Age din Cluj-Napoca a pregătit un meniu speciale, care conține trei aperitive, șase feluri principale și trei deserturi.
Chef Mihai Florea a explicat pentru Cluj24 că aproape...
Citește mai mult pe Cluj24.ro

