EVENIMENT
Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ pentru 7 judeţe. Informare de instabilitate accentuată pentru restul ţării
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis marţi o atenţionare Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ pentru şapte judeţe, valabilă de marţi, ora 18:00, până miercuri, ora 10:00, precum şi o informare meteo de instabilitate atmosferică accentuată pentru restul ţării, valabilă de marţi, ora 15:00, până vineri, la ora 10:00.
Potrivit meteorologilor, se vor afla sub Cod galben de ploi judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Dolj, Caraş Severin, Timiş şi local judeţul Hunedoara, unde se vor semnala averse, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 40-60 l/mp.
Informarea meteo vizează cea mai mare parte a ţării, unde vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, 15-25 l/mp şi, izolat, 40 l/mp. AGERPRES
EVENIMENT
Portalul Medical al Pacienților. Un nou pas spre digitalizarea serviciilor oferite de Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj
Portalul medical al pacienților este cel mai nou serviciu online implementat de SCJU Cluj, care vine în sprijinul pacienților și al profesioniștilor din sănătate prin crearea unei platforme integrate care cuprinde dosarul electronic al pacientului, posibilitatea efectuării programărilor în sistem online și rezultatele analizelor medicale.
Portalul pacienților face parte dintr-un proiect de investiții cu fonduri...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
MESAJE deosebite, frumoase și haioase de Ziua Îndrăgostiților. SMS-uri pentru persoana iubită, de trimis pe 14 februarie
Mesaje de Ziua Îndrăgostiților. Declararea sentimentelor pentru persoana iubită este binevenită în orice zi a anului. Însă un mesaj mai special pe 14 februarie este încă o dovadă a prețuirii pentru omul ales.
Ziua de 14 februarie este una dintre cele mai speciale din an, atât pentru îndrăgostiți, cât și pentru cei singuri, care văd în această zi o oportunitate de a-și găsi perechea.
Vă prezentăm o selecție de mesaje de Valentine`s Day, pe care le puteți trimite...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Fugar din Cluj, încătușat și dus direct la Aiud. Condamnare grea pentru infracțiuni cu arme
Final pentru un bărbat din județul Cluj care a încercat să se sustragă executării pedepsei. Polițiștii din Aiud l-au depistat pe 12 februarie 2026 pe bărbatul de 49 de ani din Viișoara, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
Condamnarea, pronunțată de Judecătoria Turda, este una severă, 4 ani și 5 luni de detenție pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Website-ul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universitatea Babeș-Bolyai a fost vineri ținta unui atac informatic de tip defacement, care a dus la compromiterea interfeței publice și la întreruperea temporară a funcționării platformei online.
Potrivit primelor informații, atacatorii au reușit să încarce pe server un script malițios de tip WebShell, obținând astfel...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
