Connect with us

ACTUALITATE

Cod galben de VREME REA în 17 judeţe, în week-end. Va ploua în majoritatea regiunilor, iar la munte va ninge

Publicat

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de ninsori şi viscol, valabilă pe parcursul zilei de sâmbătă în zone din 17 judeţe.

Potrivit meteorologilor, sâmbătă, între orele 2:00 - 20:00, în jumătatea de nord a Carpaţilor Orientali şi în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali, temporar vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare şi se va depune strat de zăpadă.

În cursul aceleiaşi zile, la peste 1.700 de metri altitudine, în special în grupele vestice ale Carpaţilor Meridionali, vor fi rafale mai mari de 100 - 110 km/h, viscolind ninsoarea.

Judeţele vizate de atenţionarea Cod galben sunt: Alba, Argeş, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava şi Vâlcea.

În acelaşi timp, ANM a prelungit valabilitatea informării de vremea rea, până duminică după-amiaza.

 

Astfel, în intervalul 30 octombrie, ora 13:00 - 1 noiembrie, ora 16:00, în nordul, centrul, estul şi sud-estul ţării temporar va ploua, iar la munte şi posibil în Subcarpaţii Moldovei şi în depresiunile din estul Transilvaniei vor fi precipitaţii mixte.

Local, cantităţile de apă vor depăşi 15 - 20 l/mp şi, izolat, 30 l/mp. Vântul va prezenta intensificări, pe parcursul zilelor de vineri şi sâmbătă, îndeosebi în sud-vest, iar duminică (1 noiembrie) în est şi sud-est în general cu viteze de 50 - 60 km/h. În zona de munte, rafalele vor depăşi temporar 60 - 80 km/h.

Meteorologii precizează că, în jumătatea estică a teritoriului, vremea va deveni rece pentru această perioadă. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Dacă plecați la drum: Ceață densă în nordul Moldovei. Vizibilitate sub 200 de metri în Suceava și Iași.

Publicat

atenție în trafic! cod galben de ceață pentru județul botoșani

Publicitate

Ceața a pus stăpânire pe șoselele din nordul Moldovei încă din primele ore ale dimineții, iar șoferii sunt avertizați să circule cu maximă prudență. Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a transmis că, la ora 06:45, circulația se desfășura în condiții de vizibilitate redusă, în general sub 200 de metri, în mai multe județe din țară, inclusiv în Suceava și Iași, relatează mediafax.ro.

Fenomenul de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Incendiu într-o gospodărie din Mihai Viteazu, Ungureni: o cameră și acoperișul unei anexe, afectate de flăcări ieri după-amiază

Publicat

urmările incendiului devastator de la băiceni: gospodărie distrusă, mașină făcută

Publicitate

Un incendiu a izbucnit ieri după-amiază într-o gospodărie din localitatea Mihai Viteazu, comuna Ungureni, provocând pagube materiale însemnate. Flăcările au cuprins bunurile dintr-o cameră a locuinței, dar și o parte din acoperișul unei anexe din curte.

La fața locului au intervenit, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Stației Săveni, cu o autospecială de stingere, sprijiniți de membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Județul Botoșani a fost plasat sub COD GALBEN de ploaie și burniță, cu depuneri locale de polei

Publicat

județul botoșani a fost plasat sub cod galben de ploaie

Publicitate

Meteorologii au emis un cod galben de ploaie și burniță, cu depuneri locale de polei, valabil pentru județul Botoșani până la ora 00:00.

 

Pentru evitarea producerii unor evenimente rutiere, le recomandăm șoferilor să:

 

• evite deplasările dacă nu sunt absolut necesare;

• reducă mult viteza;

Publicitate

• păstreze o distanță mare față de alte...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Ministerul Finanțelor propune modificări la Codul de Procedură Fiscală pentru alinierea legislației la standardele europene și internaționale

Publicat

ministerul finanțelor propune modificări la codul de procedură fiscală pentru

Publicitate

Ministerul Finanțelor (MF) a lansat în consultare publică un proiect de Ordonanță de Guvern pentru modificarea și completarea Codului de Procedură Fiscală (Legea nr. 207/2015), în vederea alinierii legislației fiscale din România la standardele europene și internaționale.

‘Proiectul are ca scop principal preluarea în legislația națională a unei noi directive europene – Directiva (UE) 2025/872, cunoscută ca DAC9 – adoptată la nivelul Uniunii...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe