EVENIMENT
Cod portocaliu de averse în județele Cluj și Constanța

Județele Cluj și Constanța sunt vizate de o avertizare de vreme rea, valabilă până la ora 14:00.
Meteorologii au instituit cod portocaliu de averse torențiale valabil duminică, până la ora 14.00, în județul Cluj.
Specialiștii spun că urmează averse torenţiale care vor aduna 35…45 de litri de apă pe metrul pătrat, descărcări electrice, grindină și vijelie.
Sunt vizate de avertizarea meteorologică zona de munte și localitățile Iara, Căpușu Mare, Călățele, Măguri-Răcătău, Băișoara, Mănăstireni, Mărgău, Săcuieu, Mărișel, Rișca, Beliș și Valea Ierii.
Tot până la ora 14.00 este în vigoare avertizarea cod portocaliu de averse din județul Constanța. Sunt vizate localitățile Medgidia, Cernavodă, MirceaVodă, Rasova, Crucea, Peștera, Saligny, Seimeni, Topalu, Tortoman și Siliștea.
sursa: mediafax.ro
EVENIMENT
Tânăr din Cluj, prins cu bani furați în buzunar. A fost reținut de polițiști pentru 24 de ore

Un tânăr de 23 de ani din comuna Geaca a fost reținut de polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Gherla, fiind bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat.
Potrivit anchetatorilor, în după-amiaza zilei de 28 iulie, între orele 16:30 și 18:00, acesta ar fi profitat de absența proprietarilor și de faptul că ușa de acces a locuinței era închisă, dar neasigurată, pentru a pătrunde în imobil.
Hoțul a…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
A început reabilitarea energetică la Spitalul de Recuperare din Cluj. Investiția se ridică la 11 milioane de lei

Consiliul Județean Cluj a emis ordinul de începere a lucrărilor de reabilitare energetică a corpului principal de clădire, Corpul A, al Spitalului Clinic de Recuperare.
Constructorul a demarat deja lucrările, ca urmare a predării amplasamentului de către autoritățile județene.
Spitalul de Recuperare din Cluj, reabilitat energetic
Investiția, în valoare de aproximativ 11 milioane de lei, este finanțată din…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
SRI a explicat cum vor putea fi ridicate restricțiile privind lichidele din bagajul de mână, din aeroporturi. Ce înseamnă LAGs

Serviciul Român de Informații (SRI) a explicat modul în care restricțiile privind lichidele în bagajul de mână (cele care limitează recipientele la 100 ml fiecare) vor putea fi eliminate din aeroporturile din România.
În linii mari, restricțiile vor putea fi ridicate doar în anumite condiții, în aeroporturile echipate corespunzător.
„Recertificarea, la nivel european, a unui model de echipament de control de securitate utilizat şi în aeroporturi din România a creat premisele…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Remus Lăpușan, deputat PSD de Cluj: Este timpul să încheiem această adevărată telenovelă a pensiilor speciale

Remus Lăpușan, deputat PSD de Cluj, spune că modificarea condițiilor de pensionare a magistraților este necesară.
Deputatul clujean a precizat că modificările trebuie făcute în așa fel încât să nu mai poată fi contestate „cu succes” la Curtea Constituțională a României.
Remus Lăpușan: Modificările sunt necesare
„Modificarea condițiilor de pensionare pentru magistrați este un subiect vechi,…
Citește mai mult pe Cluj24.ro