Connect with us

EVENIMENT

Cod portocaliu de averse și vânt, marți, în patru județe

Publicat

arhiva foto

Meteorologii au emis o avertizare Cod portocaliu de averse și vânt, valabilă marți până la ora 22.00 în județele Tulcea, Galați, Brăila și Vaslui. O altă avertizare Cod portocaliu, valabilă miercuri, vizează partea de vest a țării, unde se va înregistra un val de căldură.

Potrivit ANM, marți, județele Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor și Satu Mare, se află sub avertizare Cod galben. Vremea va fi caniculară, iar disconfortul termic va fi în creștere. În vestul și sud-vestul teritoriului și izolat în rest indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi și local îl va depăși ușor. Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 34 și 37 de grade, iar minimele nocturne nu vor coborî sub 19-20 de grade.

Cod galben

De marți, de la ora 12.00 până la ora 22.00, în zonele de munte, în Oltenia, Dobrogea, local în Moldova, Muntenia și sud-vestul Transilvaniei va fi în vigoare o avertizare Cod galben. Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25-40 l/mp.

O altă avertizare Cod galben, valabilă de marți, de la ora 22.00 până miercuri, la ora 10.00, vizează județele Tulcea și Constanța. În aceste zone, în cursul nopții de marți spre miercuri instabilitatea atmosferică se va menține accentuată. Vor fi ploi torențiale și descărcări electrice. Cantitățile de apă vor depăși 25-35 l/mp și izolat 50 l/mp.

Cod portocaliu

Județele Tulcea, Galați, Brăila și Vaslui sunt marți, de la ora 12.00 până la ora 22.00, sub avertizare Cod portocaliu. Vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină. Cantitățile de apă vor depăși 40-60 l/mp.

Meteorologii au mai emis o avertizare Cod portocaliu pentru județele Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor și Satu Mare, valabilă miercuri. În aceste zone, valul de căldură se va intensifica, va fi caniculă și disconfortul termic accentuat. Se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse frecvent între 37 și 39 de grade, iar în cursul nopții nu vor coborî, în general, sub 22-25 de grade.

Conform meteorologilor, joi și vineri, disconfortul termic se va accentua și în Oltenia, Maramureș și cea mai mare parte a Transilvaniei.

O altă avertizare vizează întreaga țară și este în vigoare miercuri, joi și vineri. În intervalul menționat, valul de căldură va cuprinde treptat toată țara, iar disconfortul termic va fi ridicat. Miercuri, va fi caniculă în Banat, Crișana, Oltenia, Maramureș și în vestul și nord-vestul Transilvaniei, iar joi și vineri în toate regiunile. Maximele termice se vor situa, în general, între 33 și 37 de grade, iar local minimele nocturne nu vor coborî sub 20 de grade (nopți tropicale).

sursa: mediafax.ro

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

FOTO. Copil de 3 ani, implicat într-un accident rutier cu trei mașini pe o stradă din Cluj-Napoca. A fost transportat la spital

Publicat

accident strada alexandru vaida voievod.jpg






Un accident rutier cu 3 mașini a avut loc, vineri, 30 ianuarie, pe strada Alexandru Vaida Voevod din Cluj-Napoca.

Potrivit ISU Cluj, în urma accidentului, un copil de 3 ani și mama lui au fost transportați la spital.

„A fost o tamponare ușoară între trei autoturisme. Întrucât au fost minori implicați, s-a luat decizia ca aceștia să fie transportați la spital pentru investigații. La o primă evaluare, toate...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. UPDATE. Accident grav la ieșire din Huedin. Bărbat descarcerat de pompieri. Alte două persoane au fost rănite

Publicat

accident huedin1.jpg






Un grav accident de circulație, soldat cu rănirea a două persoane, a avut loc vineri pe DN1 E60, la ieșire din orașul Huedin spre Oradea.

Două autoturisme au fost implicate în coliziune, iar unul dintre ele s-a răsturnat în afara părții carosabile.

Intervenție contracronometru a pompierilor

La fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Detașamentului Huedin, alături de echipaje medicale.

Citește mai departe

EVENIMENT

Liderul Sanitas Cluj: Ministrul Sănătății nu este de acord cu reducerea veniturilor angajaților. Așteptăm un act semnat

Publicat

ovidiu bota sanitas facebook1.jpg






Liderii sindicatului Sanitas s-au întâlnit cu ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, pentru a discuta problemele din sistem, după anunțul Guvernului potrivit căruia ar urma să fie reduse cu 10% veniturile angajaților din domeniu.

Deocamdată, noul pachet de măsuri nu a fost aprobat, însă angajații din sistemul sanitar au, cel puțin declarativ, sprijinul ministrului de resort.

Angajații din sistemul...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Suspendare temporară a lucrărilor la Centura Metropolitană a Clujului din cauza unui conflict între constructori

Publicat

santier centura metropolitana pietoni 1.jpg






Primăria municipiului Cluj-Napoca a decis suspendarea temporară a lucrărilor la tronsonul 2 al Centurii Metropolitane, ca urmare a unui conflict juridic apărut între doi dintre asociații câștigători ai licitației. Măsura a fost luată pentru a clarifica situația legală a contractului și pentru a proteja fondurile publice implicate în proiect.

Suspendarea lucrărilor vine în contextul unui conflict juridic...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe