EVENIMENT
Codul Muncii, modificat radical: Ce înseamnă „banca orelor de muncă” și când pot fi trimiși angajații în concediu fără plată
Codul Muncii, modificat radical. Proiectul de modificare a fost adoptat tacit de Senat, astfel, fiind posibilă aplicarea unor noi variante de muncă pentru angajați în contextul pandemiei de COVID-19.
Iniţiat de USR, proiectul introduce noi termeni, precum „Banca orelor de muncă”, concediu fără plată cu acordul părților sau munca în regim de gardă.
Banca orelor de muncă
Angajatorul poate stabili un program de muncă flexibil, bazat pe banca orelor de muncă efectuate de un salariat, cu acordul său, la solicitarea salariatului in cauză.
Angajatorul și salariatul stabilesc prin contractul de muncă durata timpului de muncă, exprimată ca numarul total de ore ce urmează a fi prestat de salariat intr-o lună; aceasta va reprezenta banca orelor de muncă.
Durata zilnică a timpului de muncă este agreată de către angajator și salariat la începutul fiecărei luni sau la începutul fiecărei săptămâni, astfel încât la finalul lunii numărul cumulat de ore să fie egal cu numărul agreat in banca orelor de muncă. Angajatorul va ține evidența programului de lucru astfel agreat conform art.119 alin.(2)
Angajatorul și salariatul pot conveni ca orele astfel prestate, să fie prestate la sediul angajatorului, de la domiciliul salariatului sau în alt loc decât locul de munca organizat de angajator, folosind tehnologia informației comunicațiilor.
Săptămână de lucru comprimată
Angajatorul poate stabili un program de muncă flexibil, de tipul săptămânii comprimate, cu acordul său, la solicitarea salariatului în cauză.
Angajatorul și salariatul stabilesc prin contractul de muncă repartizarea programului de lucru, astfel încât din comprimarea zilelor de muncă, salariatului să îi rezulte o zi în plus de repaus săptămânal, raportată la timpul de muncă agreat.
Angajatorul și salariatul au libertatea totală de a stabili numărul de ore ce vor fi lucrate efectiv de salariat pe zi. Media orelor de lucru nu poate depăși 40 de ore pe săptămână, cu respectarea dispozițiilor art. 113 alin.(2) §i 114.
Munca în regim de gardă (”on call”)
Angajatorul poate stabili un program de muncă flexibil, de tipul muncii în regim de gardă, cu acordul sau la solicitarea salariatului în cauză.
Salariatul va putea lucra în regim de gardă cu normă întreagî sau cu timp parțial, în funcție de durata timpului de muncă agreată în contractual individual de muncă.
Pe toată perioada muncii în regim de gardă salariatul va fi la dispoziția angajatorului, acesta având oricând posibilitatea să cheme salariatul la locul de muncă sau la sediul unul terț pentru a presta muncă pe baza de intervenție, sau sa-i solicite prestarea muncii prin mijloace de comunicare la distanță, în orice moment din timpul de lucru prestat in regim de garda
Munca în regim de permanență
Angajatorul poate stabili un program de muncă flexibil, de tipul muncii în regim de permanență, cu acordul său la solicitarea salariatului în cauză.
Angajatorul și salariatul stabilesc prin contractul de muncă repartizarea programului de lucru, în ture lungi de două sau trei săptmâni, în care salariații nu vor putea părăsi perimetrul locului de muncă al angajatorului, fiindu-le asigurată hrana și cazarea.
Timpul de repaus zilnic și repaus săptămânal va fi desfășurat de salariații care prestează muncă în regim de permanență în perimetrul locului de muncă, în spațiile de cazare și recreere.
Având în vedere restricțiile aplicate salariaților cu privire la desfășurarea timpului de repaus zilnic și repaus săptămânal în perimetrul locului de muncă, salariații vor beneficia de un spor la salariu, spor de izolare, stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă.
Partajarea locului de muncă
Angajatorul poate stabili un program de muncă flexibil, de tipul muncii în regim partajat al locului de muncă, cu acordul sau la solicitarea salariaților în cauză.
În cazul partajării locului de muncă, salariații îndeplinesc, de regulă, atribuții diferite ale aceluiași post, pe cale de excepție existand și posibilitatea ca ambii salariați să îndeplinească aceleași atribuții.
Angajatorul împreună cu salariații stabilesc la începutul fiecarei luni, repartizarea programului de lucru pentru fiecare salariat care este angajat pe un loc de muncă partajat, astfel încat salariații să lucreze o durată diferită a timpului de lucru pe ore per zi sau pe zile per săptămână.
Anul de lucru comprimat
Angajatorul poate stabili un program anual de muncă flexibil, de tipul anului de lucru comprimat, cu acordul sau la solicitarea salariatului în cauza.
Angajatorul și salariatul stabilesc prin contractul individual de muncă repartizarea programului de lucru, astfel încât din comprimarea lunilor de muncă, salariatului să îi rezulte o lună sau maxim două în plus de timp de repaus.
Prin derogare de la prevederile art. 148, salariatul va efectua tot concediul de odihnă anual comprimat într-o singură lună, beneficiind de una sau maxim două luni în plus de timp de repaus neplătit, raportate la un an calendaristic, conform contractului de muncă.
În cadrul anului de lucru comprimat, perioadă de o lună sau maxim două luni de repaus neplătit reprezintă vechime în munca cu stagiu de cotizare zero.
Partajarea programului de muncă
În cazul întreruperii sau reducerii temporare a activităţii, fără încetarea raportului de muncă, pentru motive economice, tehnologice, structurale, similare sau pe perioada stării de urgenţă sau a stării de alertă şi pe perioada stării de asediu, pe perioade care depăşesc 15 zile lucrătoare, angajatorul poate decide reducerea timpului de lucru pe zi sau pe săptămână cu reducerea corespunzătoare a salariului.
Reducerea programului de lucru nu poate depăşi 50% din norma salariatului, conform contractului individual de muncă.
Repartizarea programului de lucru se poate face în funcţie de necesităţile angajatorului, putându-se trece de la program normal de lucru la program în ture, inclusiv aplicând pentru o parte dintre salariaţi măsura suspendării contractului de muncă.
Aceste măsuri pot fi dispuse până la remedierea situaţiei care a cauzat reducerea programului, pentru o perioadă ce nu poate depăşi 60 de zile calendaristice.
Concediu fără plată cu acordul părților
Contractul individual de muncă poate fi suspendat, prin acordul părților, în cazul concediilor fără plată pentru unul dintre urmatoarele cazuri;
a) studii;
b) pentru interese personale;
c) pe perioada vacanțelor școlare;
d) pe perioada suspendării cursurilor instituțiilor de invățământ prin
decizii ale autorităților competente;
e) pe perioada îngrijirii soțului sau unei rude până la gradul III inclusiv,
demonstrate prin certificate de concediu medical al persoanei in cauză.
Perioada de concediu fără plată pe care o poate lua un salariat în decursul unui an este de maxim 3 luni într-un an calendaristic.
EVENIMENT
CFR Cluj dă lovitura în atac. Internaționalul sloven Luka Zahović a semnat cu echipa din Gruia
CFR Cluj bifează un transfer important pentru ofensivă. Clubul din Gruia a anunțat oficial venirea atacantului sloven Luka Zahović, un jucător cu experiență solidă la nivel european și internațional, care va îmbrăca, începând de joi, tricoul alb-vișiniu.
Luka Zahović și-a început cariera profesionistă în Slovenia, la celebra formație Maribor, acolo unde a evoluat timp de mai multe sezoane la cel mai...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Tăieri de salarii la ANRE: Angajații nemulțumiți că li s-a redus leafa cu 30% au pierdut în instanță. Decizia poate fi atacată
Procesul în care Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) este chemată în judecată de 102 angajați pentru reducerea drepturilor salariale, în contencios administrativ, a avut joi un prim termen de judecată.
Curtea de Apel București a respins acțiunea angajaților împotriva reducerii salariilor cu 30%
Judecătorii Curții de Apel București au respins, în primă instanță, acțiunea salariaților ANRE. Litigiul în care 102 persoane de pe statele de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Vremea de weekend în Alba, 30 ianuarie - 1 februarie: mai frig, câteva ploi și ninsori. Prognoza meteo pe zile și localități
Vremea de weekend în Alba, 30 ianuarie - 1 februarie. Temperaturile scad ușor vineri și sâmbătă în județul Alba și sunt anunțate câteva ploi și ninsori slabe. Cel mai frig va fi în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Atunci sunt anunțate minime de -3...-5 grade la altitudini mici și -6...7 grade la munte.
Vineri și sâmbătă, în mai multe zone din județ vor fi ploi, ploi înghețate, burniță sau ninsori.
Duminică, va fi cer mai mult noros.
Vremea de weekend în Alba,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Două companii din cadrul Transilvania IT Cluster au obținut finanțări de zeci de mii de euro pentru integrarea AI în producție
Două companii din ecosistemul Transilvania IT Cluster au fost selectate pentru finanțare în cadrul programului european AIRISE – Artificial Intelligence in Manufacturing for SMEs, obținând 40.000 EUR, respectiv 60.000 EUR pentru implementarea unor soluții concrete de inteligență artificială în procesele de producție.
AIRISE este un program european dedicat sprijinirii IMM-urilor și companiilor din industrie în...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
