Connect with us

EVENIMENT

Colegiul Medicilor solicită suplimentarea numărului de locuri la Rezidenţiat pentru Medicina de familie

Publicat

doctor medic sanatate pixabay 1000x600.jpg
fotografie cu caracter ilustrativ

Colegiul Medicilor din România (CMR) solicită sâmbătă, suplimentarea numărului de locuri la Rezidenţiat pentru Medicina de familie.

Într-un comunicat transmis sâmbătă AGERPRES, Colegiul Medicilor din România atrage atenţia că anul acesta au fost scoase la Rezidenţiat doar 321 de locuri pentru Medicina de familie, iar acest număr este insuficient având în vedere datele ce arată necesarul efectiv pentru această specializare la nivel naţional.

Reprezentanţii CMR precizează că în următorii 5 ani aproximativ 3.000 de medici de familie vor atinge vârsta de pensionare.

Colegiul Medicilor solicită suplimentarea numărului de locuri la Rezidenţiat pentru Medicina de familie. Se cer soluții pentri pentru acoperirea deficitului de medici

"Este extrem de important să se identifice şi să se pună în practică rapid soluţii pentru acoperirea deficitului de medici implicaţi în asistenţa medicală primară.

Sunt previzionări că în România vor exista unele dintre cele mai mari deficite în resursa umană implicată în acordarea asistenţei medicale primare la nivel european.

Această situaţie pe care nimeni nu şi-o doreşte va reduce accesul pacienţilor la asistenţa medicală de prim contact, cu impact ulterior inclusiv pe creşterea costurilor aferente sistemului de sănătate, dar şi o presiune în plus pe celelalte specialităţi medicale", a declarat prof. univ. dr. Daniel Coriu, preşedintele Colegiului Medicilor din România.

Reprezentanţii CMR mai precizează că pentru a preîntâmpina o acutizare a lipsei de medici, mai ales în specialităţile deficitare, din perspectiva actuală a resursei umane, ce ar avea efecte negative atât asupra sistemului de sănătate, cât şi a populaţiei, trebuie realizată o analiză riguroasă a necesarului de medici pe fiecare specialitate şi suplimentarea locurilor la Rezidenţiat în special pentru Medicina de familie, se mai arată în comunicat. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Atac cibernetic la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj. Site-ul FSEGA, compromis de hackeri

Publicat

site fsega compromis sursa economedia.ro .png






Website-ul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universitatea Babeș-Bolyai a fost vineri ținta unui atac informatic de tip defacement, care a dus la compromiterea interfeței publice și la întreruperea temporară a funcționării platformei online.

Potrivit primelor informații, atacatorii au reușit să încarce pe server un script malițios de tip WebShell, obținând astfel...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Rareș Bogdan, europarlamentar PNL: „Să revenim la economia real liberală, altfel ne ducem în cap”

Publicat

rares bogdan e1747844148813.jpg






Europarlamentarul Rareș Bogdan lansează un atac dur la adresa actualei politici economice a Guvernului și avertizează că România riscă să intre într-o criză profundă dacă nu schimbă rapid direcția.

Liberalul critică majorările de taxe, tăierile bugetare și lipsa unei strategii coerente și cere o revenire la „economia real liberală”, bazată pe investiții, stimularea mediului privat și taxe reduse.

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Ministrul Sănătății: „Desfacem contractele de muncă ale medicilor care pleacă de la stat la privat în timpul programului”

Publicat

spital medici salon pixabay.jpg






Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat vineri, că medicii din spitalele publice care sunt prinși că părăsesc programul de lucru pentru a merge să consulte sau să opereze în sistemul privat riscă desfacerea contractului de muncă.

Oficialul a anunțat totodată modificări legislative care vor înăspri regulile privind activitatea medicilor din sistemul public în mediul privat.

Contracte...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Primele implanturi pulmonare Harmony în spitalele publice din România, realizate la Institutul Inimii din Cluj

Publicat

institutul inimii.jpg






Institutul Inimii din Cluj a relizat, în premieră națională pentru spitalele publice, implantarea protezei pulmonare Harmony la tineri diagnosticați cu Tetralogie Fallot.

Trei pacienți cu vârste între 15 și 25 de ani au beneficiat de intervenții minim invazive, fără chirurgie pe cord deschis, cu recuperare rapidă și rezultate imediate.

Intervenții de pionierat, realizate de o echipă de...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe