EVENIMENT
Coliziune în Dâmbovița, din cauza unui șofer beat. Din impact, una dintre mașini a ajuns pe trotuar și a lovit un adolescent
Un şofer în vârstă de 30 de ani din Dâmbovița a fost reţinut după ce a provocat un accident în urma căruia un adolescent a fost rănit. Apoi, șoferul a fugit de la locul accidentului.
Polițiștii din Târgoviște anunță că au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 30 de ani, din Șotânga. Acesta va fi prezentat miercuri Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște.
Luni seara, bărbatul conducea pe drumul județean 712, în localitatea Șotânga, iar într-o intersecție a izbit un autoturism condus de un tânăr de 21 de ani, din Vulcana Pandele.
În urma impactului, autoturismul condus de tânăr a fost proiectat în afara șoselei, unde a lovit un pieton în vârstă de 16 ani. Victima a ajuns la spital.
După accident, bărbatul de 30 de ani a fugit și a fost prins mai târziu. Testat cu aparatul etilotest, a prezentat o alcoolemie cu o valoare de peste 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acum e cercetat pentru vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și părăsirea locului accidentului.
(sursa: Mediafax)
EVENIMENT
Tânăr de 25 de ani, găsit spânzurat într-o pădure din Cluj. Poliția a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă
Un tânăr în vârstă de 25 de ani a fost găsit decedat, spânzurat de un copac, într-o pădure din localitatea Batin, comuna Unguraș, județul Cluj. Descoperirea a fost făcută în dimineața zilei de duminică, 28 decembrie, în jurul orei 10:00, de către polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Dej, aflați în misiune de verificare a unei sesizări privind dispariția voluntară a unei persoane.
În urma...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Ministrul Sănătății: De anul viitor, pacienții cu arsuri grave vor putea fi tratați în România
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că începând de anul viitor, pacienții cu arsuri grave vor putea fi tratați în România, ”în condiții moderne și sigure”.
Alexandru Rogobete a precizat că România se confruntă cu un număr foarte mare de pacienți cu arsuri severe, peste media Uniunii Europene, situație care evidențiază necesitatea responsabilității individuale și colective.
În ceea ce privește capacitatea de tratament, ministrul a anunțat centrele...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Google le va permite utilizatorilor să își schimbe adresa de Gmail fără a pierde datele, un lucru care nu era posibil până acum.
Google a dezvăluit un cadou de Crăciun pentru utilizatorii Gmail care încă mai folosesc adresele de e-mail jenante din liceu, scrie Economedia.
Conform unei actualizări a paginii de asistență pentru conturile Google, utilizatorii vor putea înlocui adresa @gmail.com existentă cu una nouă, păstrând toate datele și serviciile, o schimbare solicitată...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Cetatea din Alba Iulia și unele obiective din oraș, subiect de fake news generat cu ajutorul AI. Mulți locuitori dau ”like”
O fotografie falsă cu Alba Iulia, generată cu ajutorul Inteligenței Artificiale și însoțită de un text care amestecă adevăr istoric și informație imaginară a fost postată pe contul de Facebook ”Tăranul vesel”, un cont care răspândește intens postări realizate cu AI.
Postarea a fost apreciată și repostată inclusiv de locuitori ai orașului, deși pentru orice albaiulian ar trebui să fie evident că Cetatea Alba Carolina nu este înconjurată de șanțuri cu apă...
Citește mai mult pe Alba24.ro
