EVENIMENT
UPDATE FOTO: Coliziune între două autoturisme, în Fălticeni. Trei victime, una decedată
Un accident rutier a avut loc, luni seară în municipiul Fălticeni, județul Suceava. O persoană a murit și două au ajuns la spital după ce două autoturisme s-au ciocnit.
Potrivit ISU Suceava, accidentul rutier s-a produs pe strada Ion Creangă din municipiul Fălticeni.
UPDATE ora 18.30: Persoanele de sex feminin au fost transportate la spital.
Victima aflată în stop cardio-respirator, un bărbat în vârstă de 63 de ani, a fost declarat decesul.

UPDATE ora 17.55: Alte două persoane de sex feminin au fost preluate de către ambulanțele trimise la fața locului.
În eveniment au fost implicate două autoturisme.

Pompierii militari ajunși la fața locului acționează pentru descarcerarea unei persoane în stare de inconștiență.
Persoana încarcerată (bărbat) a fost extrasă din autoturism și predată echipajului SMURD.
I se aplică manevrele de resuscitare, fiind în stop cardio-respirator.

S-au deplasat la fața locului pompierii militari ai Detașamentului Fălticeni cu modulul SMURD (autospecială pentru descarcerare și ambulanța SMURD B2) cu sprijinul a două echipaje SAJ.
Traficul rutier este blocat.
Ședința Curții Constituționale a României (CCR) în care trebuiau continuate dezbaterile pentru pensiile magistraților s-a încheiat luni cu o amânare. Următoarea ședință va fi în 16 ianuarie.
Ședința de deliberări nu a putut fi finalizată nici luni, iar plenul nu a reușit să atingă cvorumul necesar, fiind prezenți doar cinci din cei nouă judecători, potrivit Mediafax.
Președinta CCR, Simina Tănăsescu , a precizat că întreruperea deliberărilor poate fi legal...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Tombolă caritabilă a echipei de rugby Cluj pentru Roberto, adolescentul care luptă să-și recapete viața. Cum poți participa
Comunitatea sportivă din Cluj se mobilizează pentru Roberto, un adolescent de 16 ani care trece prin una dintre cele mai grele lupte ale vieții sale. Echipa de rugby din Cluj a lansat o tombolă caritabilă menită să sprijine tratamentele medicale extrem de costisitoare de care Roberto are nevoie, după un accident tragic care i-a schimbat viața.
În vara acestui an, Roberto a sărit în apă și nu a mai ieșit la...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Peste 500 de cărți din biblioteca personală a istoricului Volker Wollman, donate comunității din Sebeș
Istoricul Volker Wollmann a ales să dăruiască municipiului Sebeș, la începutul lunii decembrie, peste 500 de volume din biblioteca sa personală. Este vorba despre cărți adunate de-a lungul unei vieți dedicate cercetării, lecturii și cunoașterii.
Volumele au ajuns în patrimoniul Muzeului Municipal „Ioan Raica”, Bibliotecii Municipale „Lucian Blaga” și al bibliotecii Liceului German. Acestea sunt lucrări de istorie, arheologie, etnografie, muzeologie, istoria artei, dar și...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Atenționare Cod Galben de vânt puternic în Alba și în alte județe din țară până marți seara. Zonele vizate
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni dimineața, atenționări Cod Galben de vânt puternic pentru sudul județului Alba (zona montană) și alte județe din țară. Acestea sunt valabile până marți seara. În Transilvania și alte zone va mai ninge slab.
Atenționare Cod Galben de vânt puternic: luni, 29 decembrie, orele 10.00-23.00
În Moldova, Dobrogea, sudul și vestul Olteniei și sud-estul Transilvaniei vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 50-70...
Citește mai mult pe Alba24.ro
