EVENIMENT
Coliziune între două autoturisme pe DN 22, în Tulcea. O tânără a fost rănită
Un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane s-a produs, joi dimineață pe DN 22, în județul Tulcea. În eveniment au fost implicate două autoturisme.
Potrivit IPJ Tulcea, în cursul zilei de joi, 4 noiembrie, polițiștii tulceni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 22 E 87.
Din primele verificări efectuate de către polițiști la fața locului, a reieșit că, un tânăr de 21 de ani din localitatea Năvodari, județul Constanța, în timp ce conducea un autoturism din direcția Tulcea către Mihail Kogălniceanu, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 51 de ani, din Tulcea, care circula pe același sens de mers.
În urma accidentului, a rezultat rănirea unei tinere de 20 de ani, din Tulcea, pasageră în primul autoturism.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
În continuare, polițiștii efectuează cercetări, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și circumstanțelor producerii accidentului.
Sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în biserică este prăznuită pe 21 noiembrie, fiind ziua în care Fecioara Maria a fost dusă la templul din Ierusalim de către părinții săi, Ioachim și Ana.
Aducerea ei la templu a fost o urmare a promisiunii facute lui Dumnezeu de parintii ei.
In rugaciunile lor de a le darui un copil, Ioachim si Ana au fagaduit ca daca vor avea un copil, il vor duce la templu si il vor…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
21 noiembrie: Ziua Mondială a Salutului. Cum spun oamenii „salut” în diferite părți ale lumii
21 noiembrie: Ziua Mondială a Salutului. Ziua Mondială a Salutului, sărbătorită anual pe 21 noiembrie, promovează comunicarea și armonia între oameni. Salutul reprezintă un gest simplu, dar esențial pentru înțelegere și conviețuire pașnică între persoane, indiferent de cultură sau naționalitate.
Ziua Mondială a Salutului a fost iniţiată în anul 1973 de fraţii Brian şi Michael McCormack din Omaha, statul Nebraska, SUA.
A fost sărbătorită pentru prima dată în…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Locuințele sociale din Cluj, dotate cu detectoare automate de gaz. Emil Boc: „Vrem să evităm tragedii”
Primăria Cluj-Napoca va aloca 1.100.000 de lei din bugetul local pentru achiziția și montarea detectoarelor automate de gaz în toate cele 661 de locuințe sociale și de necesitate aflate în proprietatea municipiului.
Decizia vine în urma avertizărilor primite de la furnizorul de gaze privind lipsa acestor echipamente în imobilele sociale, unde riscurile sunt mai ridicate din cauza vulnerabilității…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
DNSC recomandă actualizarea urgentă a Google Chrome și a browserelor aferente din cauza vulnerabilităților critice
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează utilizatorii asupra unor vulnerabilități critice descoperite în Google Chrome și în toate browserele bazate pe Chromium, la doar două zile după ce numeroase site-uri din România au devenit inaccesibile din cauza unei defecțiuni globale Cloudflare.
Potrivit DNSC, vulnerabilitățile de tip „type confusion” permit rularea de cod malițios sau…
Citește mai mult pe Cluj24.ro


