EVENIMENT
Coliziune între două mașini într-o intersecție din Brașov. O persoană a fost rănită
Un accident rutier a avut loc, vineri dimineața, la intersecția dintre străzile Calea Făgărașului cu strada Șoseaua Cristianului din municipiul Brașov. O persoană a fost rănită în urma impactului dintre două mașini.
Potrivit IPJ Brașov, în această dimineață, la intersecția străzii Calea Făgărașului cu strada Șoseaua Cristianului din municipiul Brașov a avut loc un accident rutier, o coliziune între două autovehicule.
În urma impactului a rezultat o victimă, respectiv unul dintre cei doi conducători auto, aceasta primind îngrijiri medicale la fața locului.
Conform sursei citate, la testarea celuilalt conducător auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului rutier.
Traficul este dirijat de către polițiștii rutieri aflați la fața locului.
Echipa de fotbal ”U” Cluj a învins, sâmbătă seara, în Giulești, pe Rapid, cu scorul de 2-0, astfel că jucătorii lui Cristiano Bergodi se întorc cu 3 puncte de la București.
La pauză, scorul a fost egal, 0-0, dar în a doua repriză clujenii au reușit să deschidă scorul în minutul 67 prin Mendy.
În minutul 83, același Mendy a scos un penalty, după ce a fost faultat în careu, lovitura de la 11 m fiind...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Vicepremierul Oana Gheorghiu, la trei luni de mandat: A început reformele în 22 de companii de stat. Ce declarații a făcut
Vicepremierul României a făcut sâmbătă, 31 ianuarie, o serie de declarații la treni luni de la preluarea mandatului. Aceasta a spus că a început lucrul ”de la fundație”. Mai exact că a început să sape și să construiască ceea ce guvernul trecut nu a făcut.
În linii mari, Oana Gheorghiu, spune că” zeci de ani de ineficiență, pierderi și blocaje în sectorul public au produs incertitudine pentru mediul privat și servicii publice tot mai slabe pentru oameni”. De asemenea...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Un concurs pentru desemnarea celei mai bune slănine a avut loc, sâmbătă, la festivalul SlanăFest găzduit de cafeneaua Bulgakov din Cluj-Napoca, iar juriul a avut de degustat din bunătățile pregătite de cei 11 concurenți.
În urma deliberării, s-a stabilit și clasamentul final.
Astfel, primul loc a revenit lui Szász György, crescător de porci din rasa mangalița, din comuna clujeană Buza, premiul 2 a fost...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Procurorii din Câmpeni au vrut să îi dea o pedeapsă ”nejustificat de blândă” unui afacerist cu lemne care a amenințat un polițist
Un acord de sesizare al vinovăției s-a judecat pe rolul Judecătoriei Câmpeni recent. Mai exact, în data de 29 ianuarie 2026, judecătorii din Câmpeni au avut de analizat și de admis, sau respins un acord de vinovăție încheiat între un afacerist din Câmpeni, Dumitru I.D., și procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpeni.
Inculpatul are o firmă care se ocupă de transportul cu material lemnos, iar după un control asupra unui transport de lemne, Dumitru l-a...
Citește mai mult pe Alba24.ro
