Connect with us

EVENIMENT

FOTO: Accident feroviar în Vrancea. Coliziune între două trenuri încărcate cu cereale

Publicat

3

Accident feroviar produs joi, 1 decembrie, în județul Vrancea. Coliziunea s-a produs între două trenuri încărcate cu cereale.

Potrivit IPJ Vrancea, accidentul feroviar a avut loc în zona Dumbrăveni, în zona kilometrului 181 magistrala CF 500, pe relația Gugești-Sihlea.

UPDATE ora 16.35:  Circulația feroviară a fost deviată pe ruta Mărășești-Tecuci-Galați.

UPDATE: Accident feroviar în Vrancea. Cauza accidentului

Cele două trenuri de marfă care transportau cereale erau private, iar una dintre locomotive s-a defectat în mers și nu a mai putut fi controlată de mecanic.

CFR SA a transmis că traficul feroviar este blocat între stațiile Gugești - Sihlea, din cauza accidentului feroviar.

3

„Locomotiva trenului privat de marfă, care aparține operatorului TimRail Cargo s-a defectat. Mecanicul nu a mai putut controla garnitura, care a patinat și a intrat într-un alt trenul privat de marfă, al companiei DB Cargo, care aștepta la sector.

În urma impactului, locomotiva și primul vagon, din compunerea trenului de marfă al companiei DB, au deraiat”, informează CFR SA.

Pentru asigurarea continuității traficului, toate trenurile de călători care urmau să tranziteze această zonă vor circula deviat pe ruta Mărășești - Tecuci - Barboși - Făurei - Buzău și retur.

CFR SA arată că măsura va fi menținută până la repunerea pe șină a locomotivei și a vagonului deraiat, inclusiv retragerea garniturii de marfă din zona respectivă.

2

„Rezentanții SRCF Galați vor asigura suportul tehnic necesar operatorilor privați pentru intervenția la fața locului, astfel încât zona afectată să fie eliberată și redeschisă traficului în condiții de siguranță”, mai arată CFR SA.

 

Din primele informații a avut loc o coliziune între două trenuri de marfă ce transportau cereale.

În urma impactului au deraiat locomotiva unuia dintre trenuri și patru vagoane.

 

”La fața locului intervin polițiștii de la transporturi feroviare Focșani și I.S.U. Vrancea”, au declarat sursele citate.

Nu sunt raportate victime.

45

Circulația feroviară este blocată pe ambele fire.

Știre in actualizare

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Garsonieră de 24 de mp din Cluj-Napoca, scoasă la vânzare la un preț halucinant. Bate și Coasta de Azur și Benidorm

Publicat

garso 2 e1767728584320.jpg






Un proprietar a scos la vânzare pe OLX o garsonieră situată la etajul 3 al unui bloc de pe strada Louis Pasteur din Cluj-Napoca, la un preț halucinant. Garsoniera are 24 de mp și un balcon de 3 mp. 

Prețul de vânzare este 159.000 de euro, negociabil, ceea ce înseamnă un preț de 5,888 euro/ mp pentru întreaga suprafață a garsonierei, cu balcon cu tot.

Vânzătorul susține că garsoniera are o pozitie...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Cod galben de ninsori și ger la Cluj. Zăpadă consistentă și polei în următoarele zile

Publicat

ninsori 3.jpg






Meteorologii au emis o avertizare de vreme severă pentru județul Cluj și zonele învecinate, valabilă între 6 ianuarie, ora 18:00, și 8 ianuarie, ora 12:00.

În intervalul menționat, în Banat, Crișana și Maramureș, iar apoi și în nordul și vestul Transilvaniei vor fi precipitații însemnate cantitativ, predominant sub formă de ninsoare. Se vor acumula 20…35 l/mp și local peste 40 l/mp în Munții Banatului...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Doi bărbați din Cămărașu, arestați pentru tâlhărie. Au bătut un consătean și i-au furat 1000 de lei și țuica de pe masă

Publicat

arestati.jpg






Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Apahida au dispus, luni, măsura reținerii pentru 24 de ore față de doi bărbați, de 24 ani, respectiv 38 de ani, ambii din comuna Cămărașu. Cei doi au fost, ulterior, arestați preventiv.

”Din cercetări a reieșit că, la data de 5 ianuarie a.c., cei doi s-ar fi  aflat la domiciliul unui bărbat de 58 de ani, din aceeași comună, iar pe fondul consumului de...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan despre căderile de curent în urma ninsorilor: ”Ne ocupăm cu focus pe Alba”. Ce spune Florin Roman

Publicat

ministrul energiei, bogdan ivan despre căderile de curent în urma

Ninsorile abundente din ultimele zile au lăsat fără curent electric zeci de mii de abonați de energie electică din toată țară. Doar la nivel de Alba au fost după viscolul din nopatea de vineri spre sâmbătă 43.500 de abonați.

În ultimele zile s-a oamenii din teren au muncit pentru a remedia situația. Deputatul PNL de Alba, Florin Roman a precizat că a luat legătura direct cu ministrul Energiei pentru a se asigura că în județul Alba se intervine pentru remediere situației.

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe