Două persoane au fost rănite într-un accident rutier pe DN 65, în județul Olt. În accident au fost implicate un autoturism și o motocicletă.
Potrivit IPJ Olt, duminică 14 august 2022, în jurul orei 19:50, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat cu privire la producerea unui eveniment rutier pe Drumul Național 65 - European 574, în comuna Negreni.
La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt.
Din primele verificări, aceștia au constatat faptul că în eveniment a fost implicat un autoturism, condus de un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din orașul Scornicești și o motocicletă, condusă de un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din municipiul București.
În urma coliziunii, conducătorul motocicletei și o femeie, pasageră pe motocicletă, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
Cei doi conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, fiind continuate cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.