EVENIMENT
Coliziune mortală între două autoturisme, în stațiunea Mamaia. Din impact, una dintre mașini a intrat într-un stâlp de înaltă tensiune. Unul dintre șoferi a murit
Un accident mortal a avut loc, miercuri după-amiază în stațiunea Mamaia din județul Constanța. Un bărbat a murit după o coliziune între două autoturisme. Din impact, una dintre mașini a ajuns într-un stâlp de înaltă tensiune.
Potrivit IPJ Constanța, în jurul orei 13:00, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe bulevardul Mamaia din stațiunea Mamaia.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că impactul s-a produs între două autoturisme, iar în urma coliziunii, unul dintre vehicule a fost proiectat într-un stâlp de înaltă tensiune.
Conform sursei citate, în urma accidentului a rezultat decesul conducătorului autoturismului proiectat în stâlp, în vârstă de 32 de ani, din Brăila.
În cauză a fost întocmit un dosar penal.
EVENIMENT
Instituțiile de control primesc acces direct la proiectele europene aflate în derulare. Ce date pot urmări anchetatorii
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), Dragoș Pîslaru, a anunțat că procurorii și structurile de control vor putea vedea în timp real ce se întâmplă cu proiectele europene în derulare.
Au fost semnate protocoalele de colaborare cu instituțiile de integritate.
”E oficial: am semnat protocoalele de colaborare cu Parchetul European, Direcția Națională Anticorupție și Departamentul pentru Luptă Antifraudă prin care aceste instituții primesc acces direct și...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Un clujean care a fost dat în urmărire de autorităţile din Cehia, a fost prins de poliţişti, luni, în urma unui control în trafic desfăşurat în municipiul Piteşti.
Clujeanul va fi extrădat
„Cu ocazia verificării conducătorului auto şi a ocupanţilor, a rezultat că una dintre persoane, respectiv un bărbat de 35 de ani, cu domiciliul în Cluj-Napoca, având calitatea de pasager, figura ca...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
FOTO Parcul de Nord din Alba Iulia: O nouă licitație pentru amenajarea acestuia, lansată de Primărie. Cum va arăta zona
Parcul de Nord din Alba Iulia. Primăria Alba Iulia a lansat luni, 9 februarie, în platforma SEAP, a doua licitație pentru execuția lucrărilor de amenajare a Parcului de Nord, în zona cartierelor Micești și Orizont.
Valoarea totală estimată a contractului este de 16.643.590,76 de lei, fără TVA. Investiția este finanțată prin Programul „Regiunea Centru” 2021 - 2027.
Potrivit documentației, termenul de execuție a lucrărilor este de 35 de luni.
Obiectivul general al...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Accident rutier pe autostrada A1, lângă Sebeș, sensul de mers spre Sibiu. Autoturism grav avariat
Un accident s-a petrecut luni seara pe autostrada A1 în zona bretelei de coborâre spre Sebeș. Evenimentul a fost semnalat pe sensul de mers Sebeș-Sibiu.
Din primele date, este implicat un singur autoturism, care a fost grav avariat în partea din față.

Potrivit unor surse de la fața locului, nu sunt persoane rănite.
Revenim cu amănunte
...
Citește mai mult pe Alba24.ro
