EVENIMENT
Coliziune puternică între două autoturisme în județul Covasna. Două persoane rănite

Un accident rutier a avut loc luni în județul Covasna. În urma impactului dintre două mașini, două persoane au fost rănite.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că circulația este întreruptă pe DN 2D Târgu Secuiesc – Focșani, în zona localității Ojdula, județul Covasna, din cauza unui accident rutier.
Coliziunea dintre două autoturisme s-a soldat cu rănirea a două persoane.


Poliţiştii Capitalei au identificat, sâmbătă noaptea, un spaţiu în care se desfăşura un eveniment privat la care participau peste 20 de persoane.
“Au fost aplicate 22 sancţiuni contravenţionale în valoare de 26.000 de lei, pe numele organizatorilor fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor”, informează Biroul de presă al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB).
Cercetările sunt continuate de Secţia 9 Poliţie. AGERPRES
EVENIMENT
DATE OFICIALE: 1.816 cazuri COVID confirmate în România și 54 de decese, în ultimele 24 de ore. Situația pe județe

Până astăzi, 24 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 711.010 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
653.125 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.816 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.
Nr. crt. |
Județ |
Număr de cazuri confirmate(total) |
Număr de cazuri nou confirmate |
Incidența înregistrată la 14 zile |
1. |
Alba |
13498 |
36 |
1,53 |
2. |
Arad |
15413 |
27 |
1,38 |
3. |
Argeș |
19996 |
23 |
0,86 |
4. |
Bacău |
18295 |
63 |
1,35 |
5. |
Bihor |
19659 |
73 |
1,61 |
6. |
Bistrița-Năsăud |
8079 |
18 |
1,05 |
7. |
Botoșani |
9477 |
31 |
1,5 |
8. |
Brașov |
28023 |
116 |
2,25 |
9. |
Brăila |
9191 |
14 |
1,43 |
10. |
Buzău |
8850 |
14 |
0,52 |
11. |
Caraș-Severin |
7483 |
27 |
1,86 |
12. |
Călărași |
6981 |
9 |
1,02 |
13. |
Cluj |
34476 |
88 |
2,9 |
14. |
Constanța |
29284 |
44 |
1,83 |
15. |
Covasna |
5457 |
15 |
0,89 |
16. |
Dâmbovița |
16214 |
42 |
1,23 |
17. |
Dolj |
17034 |
79 |
1,25 |
18. |
Galați |
18366 |
40 |
1,68 |
19. |
Giurgiu |
7173 |
51 |
1,26 |
20. |
Gorj |
5574 |
10 |
0,76 |
21. |
Harghita |
5693 |
6 |
0,59 |
22. |
Hunedoara |
13156 |
58 |
1,33 |
23. |
Ialomița |
7481 |
18 |
0,87 |
24. |
Iași |
30584 |
94 |
0,8 |
25. |
Ilfov |
27788 |
52 |
2,91 |
26. |
Maramureș |
12845 |
66 |
2,47 |
27. |
Mehedinți |
5457 |
14 |
0,8 |
28. |
Mureș |
16354 |
33 |
1,06 |
29. |
Neamț |
12343 |
36 |
1,24 |
30. |
Olt |
10376 |
24 |
0,58 |
31. |
Prahova |
25607 |
25 |
0,93 |
32. |
Satu Mare |
8068 |
26 |
1,67 |
33. |
Sălaj |
6971 |
33 |
1,85 |
34. |
Sibiu |
18213 |
27 |
1,23 |
35. |
Suceava |
18181 |
83 |
1,87 |
36. |
Teleorman |
8715 |
3 |
1,2 |
37. |
Timiș |
31086 |
127 |
3,52 |
38. |
Tulcea |
5974 |
19 |
1,09 |
39. |
Vaslui |
11721 |
25 |
1,2 |
40. |
Vâlcea |
10834 |
43 |
1,23 |
41. |
Vrancea |
7631 |
17 |
0,6 |
42. |
Mun. București |
115532 |
342 |
2,37 |
43. |
Cazuri noi nealocate pe județe |
1877* |
-175 |
|
711.010 |
1.816 |
*Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcțiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică și atribuite cazurile pozitive județului/localității de care aparțin persoanele infectate.
Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 471 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.
Nr. Crt. |
JUDEȚ |
Probe pozitive la retestare |
1 |
ALBA |
12 |
2 |
ARAD |
8 |
3 |
ARGEŞ |
12 |
4 |
BACĂU |
11 |
5 |
BIHOR |
7 |
6 |
BISTRIŢA-NĂSĂUD |
3 |
7 |
BOTOŞANI |
3 |
8 |
BRĂILA |
1 |
9 |
BRAŞOV |
11 |
10 |
BUZĂU |
4 |
11 |
CĂLĂRAŞI |
3 |
12 |
CARAŞ-SEVERIN |
2 |
13 |
CLUJ |
9 |
14 |
CONSTANŢA |
6 |
15 |
COVASNA |
2 |
16 |
DÂMBOVIŢA |
8 |
17 |
DOLJ |
5 |
18 |
GALAŢI |
13 |
19 |
GIURGIU |
1 |
20 |
GORJ |
8 |
21 |
HARGHITA |
3 |
22 |
HUNEDOARA |
13 |
23 |
IALOMIŢA |
9 |
24 |
IAŞI |
34 |
25 |
ILFOV |
12 |
26 |
MARAMUREŞ |
8 |
27 |
MEHEDINŢI |
5 |
28 |
MUNICIPIUL BUCUREŞTI |
65 |
29 |
MUREŞ |
11 |
30 |
NEAMŢ |
21 |
31 |
OLT |
10 |
32 |
PRAHOVA |
7 |
33 |
SĂLAJ |
11 |
34 |
SATU MARE |
11 |
35 |
SIBIU |
5 |
36 |
SUCEAVA |
33 |
37 |
TELEORMAN |
10 |
38 |
TIMIŞ |
54 |
39 |
TULCEA |
5 |
40 |
VÂLCEA |
8 |
41 |
VASLUI |
4 |
42 |
VRANCEA |
3 |
TOTAL |
471 |
Până astăzi, 17.776 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 23.01.2021 (10:00) – 24.01.2021 (10:00) au fost raportate 54 decese (33 bărbați și 21 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Dâmbovița, Mehedinți, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vâlcea și București.
Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 10 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 19 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 19 decese la categoria de peste 80 de ani.
53 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.803. Dintre acestea, 1.020 sunt internate la ATI.
EVENIMENT
Acident rutier într-o localitate din Teleorman. O persoană a fost rănită după impactul dintre două mașini

Șoferul unui autoturism de 20 de ani care circula pe DJ 504 în direcția Orbeasca de Sus către Lăceni, la ieșirea din satul Orbeasca de Jos a virat la stânga fără să se asigure pentru a pătrunde pe un cap de pod, moment în care a fost acroșat în partea stângă de un autoturism condus de o persoană în vârstă de 70 ani care se angajase în depășirea sa.
În urma evenimentului a rezultat rănirea unei persoane care a fost transportată la SJU Alexandria.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcool test rezultatul fiind negativ.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili dinamica producerii evenimentului rutier.
EVENIMENT
Coliziune puternică între două autoturisme într-o localitate din Argeș. Două persoane rănite

Un accident rutier a avut loc duminică dimineața, în comuna Titesti, județul Argeș. Două persoane au fost rănite după ce două mașini s-au ciocnit.
Din primele verificări, s-a stabilit că, un bărbat de 30 de ani, din Țițești, care conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, în împrejurări care urmează a fi stabilite, și a intrat în coliziune cu un autoturism staționat, în care se aflau o femeie de 33 de ani, din Mioveni și un adolescent de 15 ani.
La fața locului s-au deplasat pompierii cu o autospeciala de intervenție și o ambulantă SMURD.
Șoferul primului autoturism a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.
Cele două persoane rănite au fost transportate la spital, o femeie în vârsta de 33 de ani care acuză dureri la coloană și un minor de 15 ani cu dureri la membru inferior stâng.
Polițiștii efectuează cercetări la fața locului pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului.