EVENIMENT
Coliziune puternică între două maşini, în Turda, județul Cluj

Polițiștii clujeni au intervenit, luni, la un eveniment rutier produs pe strada Clujului din municipiul Turda.
Din primele informații, coliziunea s-ar fi produs între un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 79 de ani, care nu ar fi acordat prioritate unui autoturism condus de un bărbat 37 de ani, ambii din municipiul Turda.
Coliziune puternică între două maşini, în Turda, județul Cluj: pagube
În urma impactului au rezultat doar pagube materiale.
Conform Poliției Cluj, testările conducătorilor auto cu aparatul etilotest au indicat rezultate negative.
EVENIMENT
Un bărbat din Alba care a mințit în fața magistraților va merge la închisoare. Ce a afirmat și apoi nu a mai recunoscut

Un bărbat din Alba a fost condamnat la închisoare cu executare după ce a mințit în fața magistraților. Mai pe scurt, din martor într-un dosar s-a transformat în inculpat, într-un dosar penal pentru mărturie mincinoasă.
În data de 29 septembrie 2025, magistrații Judecătoriei Aiud au dat o decizie în dosar.
Situația care a dus la condamnarea bărbatului este una relativ simplă. Acesta a fost martor la o altercație între două persoane în urmă cu aproape cinci ani, în 21…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
1 octombrie – Acoperământul Maicii Domnului – sărbătoare importantă pentru creștini. Semnificații, tradiții și superstiții

Acoperământul Maicii Domnului este prima mare sărbătoare creștin-ortodoxă a lunii octombrie și este una dintre cele mai îndrăgite și importante sărbători din calendarul creștin ortodox 2025 și greco-catolic. Este un moment de rugăciune, speranță și recunoștință față de ocrotirea pe care Fecioara Maria o oferă credincioșilor, simbolizată prin vălul ei sfânt – „acoperământul”.
Originea sărbătorii Acoperământului Maicii Domnului
Sărbătoarea își are…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Intrare gratuită pentru pensionari la Grădina Botanică din Cluj-Napoca, de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice

Grădina Botanică ”Alexandru Borza” Cluj-Napoca sărbătorește, miercuri, seniorii Clujului printr-o Zi a Porților Deschise, cu intrare gratuită pentru pensionari, cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice.
”Cu această ocazie specială, vă invităm să luați parte la tururile ghidate „Cultura se împletește cu Natura”, unde vom descoperi împreună artefacte istorice și splendidele colecții…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
FOTO: Primăria Alba Iulia vrea să concesioneze o clădire din șanțurile Cetății Alba Carolina. Ce se va amenaja

Primăria Alba Iulia vrea să concesioneze, prin licitație publică, o clădire din șanțurile Cetății Alba Carolina. Se dorește închirierea locației, în vederea punerii în valoare. Va fi amenajată ca punct de alimentație publică.
Clădirea se află în șanțurile Cetății, la intrarea de lângă bazinul cu pești și terenurile de tenis, pe Aleea Sfântul Capistrano. În suprafață de 37 de metri pătrați, construcția se află în stare de degradare.
Licitația va porni de la…
Citește mai mult pe Alba24.ro