Connect with us

EVENIMENT

Coloană de TIR-uri la ieșire din țară prin Vama Giurgiu. Timpi de aștepare de peste 60 de minunte, la controlul de frontieră

Publicat

Tirurile care aşteaptă trecerea frontierei prin PTF Giurgiu formează o coadă de aproximativ trei kilometri pe prima bandă de mers a DN 5 Bucureşti-Giurgiu şi au de aşteptat aproximativ o oră la controlul de frontieră pentru ieşirea din România.

"Foarte mulţi şoferi de camioane şi de autoturisme aleg să iasă din ţară prin PTF Giurgiu-Ruse, Bulgaria, mai ales în această perioadă în care mulţi încă îşi mai petrec vacanţele în Grecia, Bulgaria sau Turcia, astfel, în ultimele 24 de de ore s-au prezentat la ieşirea din ţară 757 de autoturisme, iar pe sensul de intrare au sosit 859, iar la camioane numărul celor care au ieşit din ţară pe la PTF Giurgiu a fost de 1.242, iar pe sensul de intrare s-au prezentat 980", a declarat joi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ITPF Giurgiu, Elena Niculae.

Autoturismele care intră sau ies din România au de aşteptat aproximativ 20 de minute la controlul de frontieră, iar la camioane timpul de aşteptare este de 60 de minute la ieşirea din ţară şi de 30 de minute la intrarea în România, în condiţiile în care traficul la frontieră se desfăşoară pe patru artere de circulaţie. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Noi măsuri adoptate de Comisia Europeană pentru a preveni distrugerea hainelor și accesoriilor nevândute. Care sunt interdicțiile

Publicat

noi măsuri adoptate de comisia europeană pentru a preveni distrugerea

Noi măsuri au fost adoptate luni de Comisia Europeană pentru a preveni distrugerea articolelor de îmbrăcăminte, a accesoriilor vestimentare și a articolelor de încălțăminte nevândute.

Acestea au fost adoptate în temeiul Regulamentului privind proiectarea ecologică a produselor sustenabile (ESPR).

Prin promovarea reutilizării și a reciclării, aceste măsuri vor contribui la reducerea deșeurilor și a daunelor aduse mediului, precum și la crearea unor condiții de concurență...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO FOTO. Cum arată șantierul metroului din Florești? Noi utilaje aduse

Publicat

captura ecran 597.png






Lucrările pe șantierul metroului din Florești avansează vizibil, iar imaginile aeriene surprind luni o mobilizare intensă, unde noile utilaje au fost deja amplasate, iar organizarea de șantier intră în etapa finală. Activitatea se concentrează în prezent pe realizarea piloților plastici și pe execuția grinzii de ghidaj, elemente esențiale pentru stabilitatea și alinierea structurii viitoare.

Din cadrele...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Peste 40 de noi contracte de finanțare semnate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Ce sumă ajunge în Alba

Publicat

decizie ccr: legea prin care cresc taxele locale este constituțională.

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a anunțat, luni semnarea a 45 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Unul dintre acestea este pentr un obiectiv din județul Alba.

Valoarea totală a finanțărilor este de 569.752.690,82 de lei.

Proiectele au în vedere modernizarea infrastructurii rutiere, înființarea sau extinderea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a rețelelor de canalizare menajeră și a...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Instituțiile de control primesc acces direct la proiectele europene aflate în derulare. Ce date pot urmări anchetatorii

Publicat

instituțiile de control primesc acces direct la proiectele europene aflate

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), Dragoș Pîslaru, a anunțat că procurorii și structurile de control vor putea vedea în timp real ce se întâmplă cu proiectele europene în derulare.

Au fost semnate protocoalele de colaborare cu instituțiile de integritate.

”E oficial: am semnat protocoalele de colaborare cu Parchetul European, Direcția Națională Anticorupție și Departamentul pentru Luptă Antifraudă prin care aceste instituții primesc acces direct și...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe