Connect with us

EVENIMENT

Coloană de TIR-uri pe circa 2 kilometri la Vama Giurgiu. Timpul de așteptare al camioanelor la ieșirea din țară este de jumătate de oră

Publicat

tiruri

Coada de tiruri de la intrarea în punctul de frontieră Giurgiu-Ruse se întinde, marţi după-amiază, pe aproximativ doi kilometri, pe DN 5, la intrarea în municipiul Giurgiu, traficul rutier fiind dirijat în permanenţă de către un echipaj de poliţie locală.

Timpul de aşteptare al camioanelor la ieşirea din ţară spre Bulgaria prin PTF Giurgiu-Ruse este de circa 30 de minute, potrivit reprezentanţilor ITPF Giurgiu.

"E vară, schimburile comerciale sunt mai intense, este afluxul mare de camioane cu marfă care merg spre Bulgaria, Grecia, Turcia, partea bulgară a finalizat în această primăvară un nou terminal în care pot staţiona până la 70 de camioane, iar circulaţia se face pe patru artere şi cu patru cântare faţă de două cântare cât existau până la construirea terminalului, dar numărul de camioane care ajung la PTF Giurgiu-Ruse este în creştere. Acum sunt procesate aproximativ 650 de camioane în 12 ore faţă de cinci sute câte erau procesate în 12 ore înainte de acest aflux", a declarat marţi, pentru AGERPRES, şeful ITPF Giurgiu, Viorel Chiran.

Totodată, traficul turismelor la ieşirea din ţară prin PTF Giurgiu-Ruse se face pe trei artere de circulaţie, timpul de aşteptare fiind de 20 de minute. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

La mulți ani 2026! LIVE VIDEO: Revelion în Piața Cetății din Alba Iulia

Publicat

la mulți ani 2026! live video: revelion în piața cetății

La mulți ani 2026! LIVE VIDEO: Revelion în Piața Cetății din Alba Iulia. Municipalitatea a organizat, ca în fiecare an, un foc de artificii în noaptea de Revelion, în Cetatea Alba Carolina.

Din zona Palatului Copiilor este lansat un foc de artificii exact la ora 00:00. Ca de obicei, focul de artificii este acompaniat de o coloană sonoră.

De asemenea, cei care vor fi prezenți de Revelion în Cetate vor putea primi din partea Primăriei un calendar pe 2026.

La eveniment participă...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

LIVE VIDEO. Revelion la Cluj-Napoca. Concerte și spectacol de drone și lumini în Piața Unirii

Publicat

reve.jpg






Mii de clujeni participă miercuri noaptea la programul de Revelion pregătit de Primăria Cluj-Napoca în Piața Unirii.

Programul a debutat la ora 22:00 cu grupul vocal de pop-operă Anatholis. Formația îmbină tehnica muzicii clasice cu influențe moderne de pop și crossover, fiind apreciată pentru armoniile vocale puternice și interpretările spectaculoase.

De la 23:00, pe scenă a urcat trupa Hara, una dintre cele...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Programul autobuzului A1 spre Aeroportul Cluj, corelat cu orele de sosire ale avioanelor. Clujenii au noi propuneri pentru CTP

Publicat

bus aero e1767175426171.jpg






Compania de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca anunță că, din 5 ianuarie 2026, mijloacele de transport ce deservesc linia de autobuz A1 vor circula după un program experimental care va fi diferit pe zile și adaptat fluxului și orelor de sosire a zborurilor pe Aeroportul International ”Avram Iancu”, care variază de la o zi la alta.

Scopul acestui demers este facilitarea unui transfer rapid, predictibil și...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Cum poți scăpa de mahmureală după ce ai băut de Revelion

Publicat

cum poți scăpa de mahmureală după ce ai băut de

Cum poți scăpa de mahmureală după ce ai băut de Revelion: Noaptea dintre ani vine, de multe ori, cu mese bogate, nopți lungi și pahare ridicate în cinstea noului an.

A doua zi însă, distracția se poate transforma rapid în mahmureală: dureri de cap, greață, oboseală și senzația generală de disconfort.

Consumul excesiv de alcool deshidratează organismul, irită stomacul, scade nivelul de zahăr din sânge și afectează somnul.

Toate acestea contribuie la starea neplăcută...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe