Connect with us

ECONOMIE

Comisia Europeană lansează primul apel pentru cumpărarea de gaze în comun de către întreprinderi

Publicat

comisia europeana
Arhivă foto

Prin intermediul mecanismului AggregateEU, Comisia Europeană lansează primul proces prin care întreprinderile europene își pot înregistra necesarul de achiziționare de gaze, pregătindu-se astfel pentru achiziționarea în comun de gaze la nivelul UE.

Aceasta este o etapă esenţială pentru ca UE să se pregătească pentru iarna următoare prin umplerea depozitelor sale de gaze în mod coordonat şi în timp util, utilizându-şi puterea colectivă de piaţă pentru a negocia preţuri mai bune cu furnizorii internaţionali.

Întreprinderile înregistrate au la dispoziţie o săptămână, până la 2 mai, pentru a răspunde acestei prime runde de agregare.

După depunerea cererilor individuale ale întreprinderilor, volumele necesare vor fi agregate şi scoase la licitaţie pe piaţa mondială.

Odată ce mecanismul AggregateEU va corela cererea europeană colectivă cu ofertele furnizorilor internaţionali de gaze, întreprinderile participante vor iniţia negocieri cu furnizorii cu privire la condiţiile contractuale pentru achiziţionarea şi livrarea gazelor.

Comisia nu va juca niciun rol în cadrul negocierilor.

Primele contracte de achiziţie sunt aşteptate înainte de începutul verii.

Comisia Europeană lansează primul apel pentru cumpărarea de gaze în comun de către întreprinderi. Până în prezent, s-au înregistrat 76 de societăţi

Alte licitaţii se vor desfăşura periodic, o dată la două luni în următoarea perioadă de 12 luni.

Posibilitatea ca întreprinderile să adere la mecanismul AggregateEU rămâne deschisă.

Până în prezent, s-au înregistrat 76 de societăţi, iar altele sunt în curs de înregistrare.

În plus, 11 societăţi sunt pregătite să furnizeze servicii în calitate de cumpărător central sau de agent reprezentant.

Statele membre s-au angajat să participe la agregarea cererii pentru cel puţin 15 % din obiectivele lor naţionale de stocare a gazelor, reprezentând aproximativ 13,5 miliarde de metri cubi de gaze pe an.

Obiectivele privind stocarea gazelor şi achiziţiile în comun de gaze au fost convenite în 2022 ca măsuri de urgenţă în chip de replică la folosirea de către Rusia a energiei pe post de armă şi la creşterea fără precedent a preţurilor la energie de la invadarea Ucrainei de către Rusia. Scopul lor este de a reduce volatilitatea preţurilor, de a asigura o aprovizionare sigură şi previzibilă cu energie şi de a valorifica ponderea colectivă de piaţă a Europei.

Pentru reuşita planului REPowerEURO••• şi pentru diversificarea aprovizionării cu energie a UE, gazul rusesc este exclus de la achiziţiile în comun.

Comisia Europeană lansează primul apel pentru cumpărarea de gaze în comun de către întreprinderi. Ce este AggregateEU

AggregateEU este mecanismul UE care permite agregarea cererii de gaze şi achiziţiile în comun.

Acesta a fost instituit ca o componentă centrală a Platformei energetice a UEEN••• pentru a sprijini eforturile UE de a nu mai folosi gazele ruseşti prin înlocuirea acestora cu alternative mai fiabile.

Scopul său este de a asigura o aprovizionare suficientă cu gaze, reducând totodată riscul ca întreprinderile să se supraliciteze reciproc pe piaţa mondială.

Comisia a contractat furnizorul de servicii Prisma European Capacity Platform GmbH pentru a institui mecanismul de agregare a cererii şi de achiziţie în comun prin intermediul unei platforme online securizate.

Platforma este accesibilă întreprinderilor din ţările UE şi părţilor contractante la Comunitatea Energiei. Ucraina, Moldova şi Serbia şi-au exprimat interesul de a participa.

Platforma energetică a UE a fost creată în aprilie 2022 în urma mandatului Consiliului European şi ca răspuns la necesitatea de a folosi şi alte gaze în afară de cele ruseşti.

În octombrie 2022, Consiliul European a aprobat achiziţionarea în comun de gaze naturaleRO•••, pentru a facilita negocierile cu parteneri de încredere şi pentru a căuta parteneriate reciproc avantajoase prin exploatarea ponderii politice şi de piaţă colective a Uniunii.

Sursa: MediaFax

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor a crescut cu 13,2% în 2023

Publicat

Arhivă foto

Potrivit anunțului făcut vineri de către Institutul Național de Statistică, cifra de afaceri din serviciile de piață, în principal destinate întreprinderilor, a înregistrat anul trecut o creștere nominală de 13,2%, comparativ cu anul 2022.

Avansul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, serie brută, a fost generat de creşterile înregistrate în alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (+17,6%), activităţile de servicii informatice şi în tehnologia informaţiei (+16,3%), activităţile de transporturi (+9,1%), activităţile de producţie cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare şi transmitere de programe (+4,8%) şi activităţile de comunicaţii (+4,2%).

În luna decembrie 2023, cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor a crescut ca serie brută cu 5%, în termeni nominali, faţă de luna noiembrie 2023, datorită creşterii cifrei de afaceri din activităţile de servicii informatice şi în tehnologia informaţiei (+12,8%), alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (+11,2%) şi din activităţile de comunicaţii (+3%).

Scăderi au fost înregistrate în activităţile de producţie cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare şi transmitere de programe (-9,7%) şi activităţile de transporturi (-6%).

Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, serie brută, a crescut

Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna decembrie 2023, comparativ cu luna precedentă, a crescut, în termeni nominali, pe ansamblu, cu 2,6%.

Potrivit datelor INS, în decembrie 2023, comparativ cu decembrie 2022, cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, serie brută, a crescut, în termeni nominali, pe ansamblu, cu 13,5%, datorită creşterii cifrei de afaceri din alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (+18,1%), activităţile de servicii informatice şi în tehnologia informaţiei (+17,6%), activităţile de transporturi (+8,9%), activităţile de producţie cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare şi transmitere de programe (+2,1%) şi din activităţile de comunicaţii (+0,4%).

Pe serie ajustată, în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor a crescut pe ansamblu în luna decembrie 2023, comparativ cu luna decembrie 2022, în termeni nominali, cu 14,5%. Agerpres

Citește mai departe

ACTUALITATE

România a avut cea mai ridicată rată anuală a inflaţiei din UE în luna ianuarie

Publicat

1698564091 bani lei pixabay e1663503847879.jpg
sursa foto: pixabay.com

Conform datelor publicate joi de Eurostat, rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a înregistrat o scădere în luna ianuarie, ajungând la 3,1%, față de 3,4% în decembrie.

Totuși, în România, rata anuală a inflației a fost de două ori mai mare decât media din blocul comunitar și a înregistrat o creștere față de luna decembrie a anului trecut.

În prima lună a acestui an, ţările membre UE cu cele mai ridicate rate ale inflaţiei au fost România (7,3%), Estonia (5%) şi Croaţia (4,8%). La polul opus, ţările membre UE cu cele mai scăzute rate anuale ale inflaţiei au fost Danemarca şi Italia (ambele cu 0,9%),urmate de Letonia, Lituania şi Finlanda (toate cu o inflaţie de 1,1%).

Comparativ cu luna decembrie 2023, rata anuală a inflaţiei a scăzut în 15 state membre, a rămas stabilă într-o singură ţară şi a crescut în 11 state, inclusiv în România de la 7%, până la 7,3%.

În zona euro, rata anuală a inflaţiei a scăzut de la 2,9% în luna decembrie, până la 2,8% în luna ianuarie.

De asemenea, Eurostat arată că inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a scăzut până la 3,6%, de la 3,9% în decembrie.

Rata anuală a inflaţiei a urcat în luna ianuarie 2024 la 7,41%

Un alt indicator care, pe lângă preţurile la energie şi alimente, exclude şi preţurile la ţigări şi alcool, a crescut până la 3,3%, de la 3,4% în luna decembrie.

Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de către BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

În cazul României, Institutul Naţional de Statistică (INS) a informat anterior că rata anuală a inflaţiei a urcat în luna ianuarie 2024 la 7,41%, de la 6,61% în decembrie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,64%, cele nealimentare cu 7,36%, iar serviciile cu 10,91%.

Cu toate acestea, Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în scădere, la 4,7%, prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an, de la 4,8% în noiembrie, şi anticipează că aceasta va ajunge la 3,5% la sfârşitul lui 2025. Agerpres

Citește mai departe

ACTUALITATE

România, printre statele UE cu o pondere ridicată a surselor de energie regenerabilă, în 2022. Date Eurostat

Publicat

energie
Arhivă foto

Conform datelor publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat), sursele de energie regenerabilă au reprezentat 41,2% din consumul brut de electricitate în UE în 2022. Aceasta reprezintă o creștere cu 3,4 puncte procentuale față de anul 2021 (37,8%).

Producția din surse regenerabile este mult înaintea altor surse de generare a electricității, cum ar fi energia nucleară (sub 22%), gazele (sub 20%) sau cărbunele (sub 17%).

În 2022, cea mai mare parte a consumului de electricitate în Suedia provenea din surse regenerabile (83,3%), în special energie hidroelectrică şi energie eoliană, urmată de Danemarca (77,2%), cel mai mult energie eoliană, şi Austria (74,7%), în special energie hidroelectrică. Ponderi ridicate sunt şi în Portugalia (61%), Croaţia (55,5%), Letonia (53,3%), Spania (50,9%), Finlanda (47,92%), Germania (47,63%) şi România (43,72%).

La polul opus, cea mai redusă pondere a electricităţii din surse regenerabile era în Malta (10,1%), Ungaria (15,3%), Cehia (15,5%) şi Luxemburg (15,9%).

În total, sursele de energie regenerabilă au crescut cu 5,7% din 2021 în 2022.

Energia eoliană şi cea hidroelectrică au fost responsabile pentru mai mult de două treimi din electricitatea totală generată din surse de energie regenerabilă (37,5% şi, respectiv 29,9%).

Restul de o treime din electricitate a venit de la energia solară (18,2%), biocombustibili solizi (6,9%) şi alte surse de energie regenerabilă (7,5%).

Sursa cu cel mai rapid ritm de creştere este energia solară: în 2008 reprezenta doar 1% din electricitatea consumată în UE. Agerpres

Citește mai departe

ECONOMIE

Comisia Europeană a aprobat ajutoare de peste 37 milioane euro pentru producătorii de tomate şi usturoi din România

Publicat

comisia europeana
Arhivă foto

Comisia Europeană a aprobat miercuri o schemă de ajutoare în valoare de 37,6 milioane de euro (187 milioane de lei) notificată de către România.

Această schemă este destinată sprijinirii producătorilor de tomate și usturoi, având în vedere contextul conflictului dintre Rusia și Ucraina, conform unui comunicat al Executivului comunitar.

Schema a fost aprobată în temeiul cadrului temporar de criză pentru ajutoarele de stat, adoptat de Comisie la 23 martie 2022 şi modificat ulterior la 20 iulie 2022 şi la 28 octombrie 2022.

În cadrul schemei, ajutorul va fi acordat sub formă de granturi directe.

Măsura va fi deschisă producătorilor de tomate în spaţii protejate, precum sere, precum şi producătorilor de usturoi, care sunt în pericol să îşi piardă lichiditatea financiară din cauza dificultăţilor de pe piaţa agricolă provocate de invazia rusească din Ucraina.

Sprijinul nu va depăşi 280.000 de euro pentru fiecare beneficiar şi va fi acordat până la data de 30 iunie 2024.

Comisia a concluzionat că măsura este necesară, adecvată şi proporţională pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru, în conformitate cu articolul 107, alineatul (3) litera (b) din TFUE şi cu condiţiile prevăzute în cadrul temporar.

Pe această bază, Comisia a aprobat schema în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat. Agerpres

Citește mai departe