EVENIMENT
Comunicat lansare proiect – Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Alba Iulia

EVENIMENT
Un tată care de zece ani își iartă fiul agresiv a fost iar bătut de acesta. Bărbat dintr-un cătun din Apuseni, terorizat de fiu

Polițiștii din Câmpeni au intervenit iar, într-un cătun din Apuseni. Este vorba despre locuința unui bărbat în vârstă de 66 de ani, din satul satul Hudricești, care aproape săptămânal este bătut de fiul său.
Fiul, Ioan B., are pe numele său zeci de plângeri penale din partea tatălui, dar aproape toate sunt clasate, deoarece bărbatul își iartă fiul agresiv.
Cel mai recent caz s-a petrecut duminică, 3 august, în jurul orei 19.00. Atunci bărbatul a sunat iar la 112…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Avertizare Cod Galben de furtuni în Alba și alte județe din țară, până marți. Ploi torențiale, descărcări electrice și vijelii

Meteorologii au emis luni dimineața o avertizare Cod Galben de furtuni valabilă în Alba și alte județe din țară de de luni, la ora 12:00 până marți, la ora 01:00.
Potrivit ANM, în Transilvania, nordul și nord-vestul Moldovei, cea mai mare parte a Olteniei, sudul Banatului și local la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (rafale de 50 … 70 km/h) și izolat…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Accident cu mașină răsturnată între Răscruci și Jucu. Doi minori, evaluați medical de un echipaj SMURD

Un accident rutier cu un autoturism răsturnat a avut loc luni dimineață între Răscruci și Jucu, doi minori fiind evaluați medical de un echipaj SMURD.
Potrivit ISU Cluj, cei doi minori, o fetiță de 3 ani și un băiat de 14, acuzau dureri lombare.
De asemenea, o femeie aflată cu cei doi în mașină nu a solicitat îngrijiri medicale.
Și polițiștii clujeni cercetează cauzele care au dus la producerea…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Discrepanțe mari între prețul de cumpărare și cel de vânzare al energiei. APCE: furnizorii să afișeze prețul real de achiziție

APCE cere ANRE transparență: Prețul energiei cumpărate de la prosumatori să fie publicat oficial. Asociația Prosumatorilor solicită ANRE să oblige furnizorii să afișeze prețul real de achiziție al energiei produse de prosumatori, acuzând discrepanțe mari între prețul de cumpărare și cel de vânzare al energiei.
Prețuri netransparente, decizii incorecte
Asociaţia Prosumatorilor şi a Comunităţilor de Energie (APCE) cere oficial Autorităţii Naţionale de Reglementare în…
Citește mai mult pe Alba24.ro