EVENIMENT
Concertul de Anul Nou va fi prezentat de două ori de Filarmonica de Stat Oradea
Filarmonica de Stat Oradea va prezenta de două ori Concertul de Anul Nou, datorită cererii mari. Concertele vor avea loc în 6 şi 7 ianuarie 2023 și vor începe de la ora 19.
Sub bagheta dirijorului Adrian Morar, orchestra orădeană va interpreta exclusiv compoziţii ale lui Johann Strauss II, cunoscut şi ca Johann Strauss junior sau fiul (1825-1899), cel mai celebru din renumita familie, supranumit „regele valsului”.
În programul ales de gazde au fost incluse 16 lucrări, valsuri şi polci, din cele peste 500 de creaţii de acest gen ale compozitorului.
Astfel, publicul va audia, printre altele, „Valsul Imperial”, „Champagner Polka”, „Tritsch-Tratsch Polka” şi „Dunărea albastră” şi tradiţionalul „Radetzky Marsch”.
Concertul de Anul Nou va fi prezentat de două ori de Filarmonica de Stat Oradea. Programul concertului de Anul Nou, programat în dublă reprezentaţie:
1. Johann Strauss II „Die Fledermaus Overture” (Uvertura Liliacul)
2. Johann Strauss II „Annen Polka”
3. Johann Strauss II „Geschichten aus dem Wienerwald” (Povestiri din pădurea vieneză)
4. Johann Strauss II „Auf der Jagd” (La vânătoare)
5. Johann Strauss II „Wiener Blut” (Sânge vienez)
6. Johann Strauss II „Pizzicatto Polka”
7. Johann Strauss II „Rosen aus dem Suden” (Trandafirii din sud)
8. Johann Strauss II „Tritsch-Tratsch Polka”
9. Johann Strauss II „Der Zigeunerbaron Overture” (Uvertura Voievodul ţiganilor)
10. Johann Strauss II „Agyptischer Marsch” (Marş egiptean)
11. Johann Strauss II „Fruhlingsstimmen” (Voci de primavară)
12. Johann Strauss II „Vergnugungzug Polka” (Trenul plăcerilor)
13. Johann Strauss II „Kaiser-Walzer” (Valsul Imperial)
14. Johann Strauss II „Champagner Polka”
15. Johann Strauss II „An der schonen blauen Donau” (Dunărea albastră)
16. Johann Strauss „Radetzky Marsch”
La debutul anului 2022, Filarmonica de stat Oradea a prezentat, datorită numărului mare de solicitări, trei Concerte de Anul Nou, invitat special fiind dirijorul David Gimenez Carreras, nepotul renumitului tenor José Carreras. Concertul susţinut în Sala Enescu-Bartok a Filarmonicii de Stat a avut un program ofertant cu lucrări de P.I. Tchaikovsky: Eugene Oneguin. Polonaise, D. Shostakovich: Jazz Suite. Waltz 2, A. Khachaturian: Spartacus. Adagio, Johann Strauss II: Der Zigeunerbaron. Overture, Fruhlingstimmen, Die Fledermaus. Overture, Unter Donner und Blitz, Kaiser Walzer şi Josef Strauss: Ohne Sorgen.
Renumitul dirijor David Gimenez Carreras a mai fost prezent în Oradea în 2021, când a condus orchestra Filarmonicii orădene în concertul anului dat de unchiul său, tenorul José Carreras. Agerpres
EVENIMENT
Amendă pentru o firmă care a transmis SMS-uri nesolicitate către clienți. Spam cu oferte pe telefon
O companie din România care se ocupă de fabricarea și comercializarea produselor de mobilier și decorațiuni a fost amendată de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP).
Potrivit unui comunicat al instituției, amenzile au fost aplicate după ce o persoană fizică a reclamat că a primit SMS-uri comerciale nesolicitate.
Amenzile
ANSPDCP a finalizat, în luna octombrie 2025, o investigație la operatorul Whitedecor SRL și a constatat…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO. Excelența francofonă, omagiată la Cluj-Napoca. Profesorul Jean-Luc Dumas, Doctor Honoris Causa al UMF „Iuliu Hațieganu”
Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a decernat marți titlul de Doctor Honoris Causa lui prof. dr. Jean-Luc Dumas, o personalitate emblematică a învățământului medical francofon.
Ceremonia a avut loc în cadrul celei de-a 42-a ediții a Seminarului francofon în administrația universitară, organizat în parteneriat cu AUFEMO – rețeaua internațională de sprijin a…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Vin noii bogătaşi ai Clujului. 31 de trilioane de dolari vor fi transferate noilor generaţii
Familiile cu capital privat semnificativ au dezvoltat diverse modalităţi pentru a-şi investi şi proteja averea acumulată, până în 2033 fiind estimat că aproximativ 30,9 trilioane de dolari (31.000 de miliarde) vor fi transferate către noile generaţii ce vor prelua administrarea averilor de familie, relevă o analiză a EY România.
Potrivit sursei citate, antreprenoriatul a impulsionat dezvoltarea economică de-a…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Câte pedepse de închisoare pe viață au fost date la Tribunalul Alba. Lista inculpaților condamnați în România la detenție pe viață
Magistrații Tribunalului Alba au dat marți, 11 noiembrie 2025 două pedepse de închisoare pe viață, pentru doi dintre inculpații din dosarul Kreiner, Laurențiu Ghiță și Cristian Minae. Este un caz extrem de rar, în justiția din Alba, dar și din România ca un judecător să dea cea mai grea pedeapsă din sistemul juridic românesc.
Până la decizia dată de judecătorul Andrei Căbulea față de Laurențiu Ghiță și Cristian Minae, doar un alt inculpat a mai fost condamnat la…
Citește mai mult pe Alba24.ro

