Connect with us

EVENIMENT

Concertul Tradiţional de Anul Nou cu Orchestra Simfonică Bucureşti şi John Axelrod, la Sala Palatului

Publicat

concert traditional orchestra simfonica bucuresti

Orchestra Simfonică Bucureşti şi John Axelrod revin, vineri, pe scena Sălii Palatului pentru ediţia aniversară - a zecea - a Concertului Tradiţional de Anul Nou.

Potrivit site-ului salapalatului.ro, sub semnul "Show must go on", concertul va avea loc vineri, 30 decembrie 2022, ora 19.00 și va fi dirijat de americanul John Axelrod, dirijorul principal al Orchestrei Simfonice Bucureşti.

Invitatul acestei ediţii este cântăreţul Florin Ristei.

În premieră în România, John Axelrod prezintă conceptul Classical Rock. În cadrul concertului vor fi interpretate lucrări atât de factură clasică, cât şi de muzică pop şi rock.

Cântăreţul Florin Ristei va cânta versiuni de piese celebre, reorchestrate special pentru acest concert.

Din 1996, Axelrod a dirijat peste 175 de orchestre, 35 de opere şi 60 de premiere mondiale.

Repertoriul său extraordinar de divers, programele inovatoare, interpretările sale pătrunzătoare şi stilul carismatic de interpretare au fost lăudate şi recunoscute atât de public, cât şi de critici.

John Axelrod a dirijat Orchestra Simfonică Bucureşti în ediţia 2021 a Festivalului "George Enescu", a susţinut, ca profesor, în 2022, Masterclass-ul Internaţional de Dirijat şi a fost preşedintele juriului în cadrul Concursului Internaţional de Dirijat organizat de BMI şi Orchestra Simfonică Bucureşti, ediţia a IV-a.

Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Șoc pentru cei viitorii studenți ai UBB. Taxele ar urma să fie majorate masiv. Programul de master de 10.000 de lei

Publicat

protest studentia.jpeg






Studenții Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca ar putea fi loviți din toamna acestui an de majorări semnificative ale taxelor de școlarizare și de admitere.

Pe masa Senatului UBB s-ar afla propuneri care vizează creșteri consistente ale costurilor pentru facultăți, atât la nivel de licență și masterat, cât și pentru doctorat, potrivit informațiilor Cluj24.ro.

Votul, luni, în timpul...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

UPDATE. PNL Cluj critică alianța USR–AUR–PSD și acuzațiile privind centura metropolitană

Publicat

sedinta consiliul local 2 scaled.jpeg






UPDATE

PSD Cluj a reacționat la mesajul transmis de PNL Cluj.

„PNL încearcă să mascheze un eșec administrativ major prin ironii și atacuri politice. Realitatea este însă mult mai simplă și mult mai gravă: Centura Metropolitană a Clujului este blocată după aproape 9 ani de promisiuni, întârzieri și incapacitate administrativă sub conducerea primarului Emil Boc.
În loc să răspundă clujenilor de ce...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Ioan Ovidiu Sabău rupe tăcerea după scandalul Bergodi–Cordea și vorbește despre realitatea dură din fotbal: Te faci că n-auzi

Publicat

bataie cfr u.png






La doar trei zile după scenele tensionate care au zguduit lumea fotbalului românesc, incidentul dintre Cristiano Bergodi și Andrei Cordea continuă să stârnească reacții puternice.

Ioan Ovidiu Sabău, fostul antrenor principal al „Șepcilor Roșii”, a comentat episodul și a oferit o perspectivă echilibrată asupra conflictului, evitând să arate cu degetul spre vreunul dintre cei implicați.

Tehnicianul în...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

CFR Cluj obține calificarea în sferturile Cupei României după un egal tensionat în Gruia

Publicat

cfr cluj rapid cupa romaniei foto andrea szilagyi4 scaled.jpeg






CFR Cluj s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României după remiza 1-1 obținută pe teren propriu, într-un meci tensionat disputat în Gruia.

Deținătoarea trofeului a abordat partida într-o formulă schimbată și a preferat un joc precaut, într-o primă repriză săracă în ocazii, încheiată fără gol.

După pauză, ritmul a crescut ușor, iar momentul decisiv a venit în minutul 66,...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe