Connect with us

EDUCATIE

Concurenţă pentru posturile de directori de şcoli din Dolj. Unii profesori au ales şi 30 de funcţii

Publicat

Concurenţa pentru funcţiile de director şi director adjunct la şcolile din judeţul Dolj este, în unele cazuri, şi de 14 candidaţi pe loc. Unii dintre candidați au depus mai multe opţiuni, unii profesori optând şi pentru 30 de funcţii de director

Potrivit datelor Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj, cele mai dorite posturi de conducere sunt cele din unităţile de învăţământ preuniversitar din municipiul Craiova, din celelalte localităţi urbane, iar pe ultimele locuri, ca grad de atractivitate, sunt şcolile din mediul rural.

Top cele mai ”vânate” posturi

Conform sursei citate, cel mai mare număr de candidaţi este pentru funcţia de director al Şcolii gimnaziale „Gheorghe Ţiţeica” din Craiova, pentru care şi-au depus dosarul 14 cadre didactice.

De asemenea, pentru funcţiile de director din cadrul Şcolii gimnaziale „Sfântul Dumitru” din Craiova, Liceului tehnologic „Constantin Brâncuşi”, Grădiniţei „Voiniceii”, Grădiniţei „Floare Albastră” sunt câte 11 candidaţi pe loc, iar pentru cele de director adjunct la Şcoala gimnazială „Elena Farago” şi Liceul tehnologic „Constantin Brâncuşi” sunt câte 9 candidaţi pe loc. La Şcoala gimnazială „Gheorghe Bibescu” din Craiova, Şcoala „Anton Pann” sunt câte 8 candidaţi pentru funcţia de director.

Câte 7 candidaţi pentru funcţiile de director adjunct la Şcoala „Macedonski”, Liceul „Tudor Arghezi”, Grădiniţa „Sfânta Ana”, Grădiniţa „Eden” şi câte 6 candidaţi sunt pentru funcţiile de director şi director adjunct la Şcoala „Decebal”.

Câte 7 candidaţi sunt pentru posturile de director la şcolile gimnaziale din oraşul Segarcea şi comunele Siliştea Crucii, Vârvoru de Jos, Leu şi Leşile, câte 4 candidaţi sunt la şcoala din comuna Podari, câte 3 candidaţi la şcolile din comunele Predeşti, Fărcaş, iar pentru şcolile din comunele Valea Stanciului, Teslui, Tălpaş, Seaca de Câmp, Rast, Radovan, Malu Mare, Maglavit, Işalniţa, Dobroteşti, Liceul teoretic „Gerge St.Marincu” din Poiana Mare sunt câte 2 candidaţi.

Câte un candidat pentru postul de director se înregistrează la şcolile din Seaca de Pădure, Sadova, Rojişte, Pieleşti, Piscu Vechi, Orodel, Ostroveni, Murgaşi, Mîrşani, Măceşu de Sus, Măceşu de Jos, Lipovu, Întorsura, Gogoşu, Goicea, Giubega, Gighera, Carpen, Caraula, Bucovăţ, Breasta, Bistreţ.

La Şcoala gimnazială din Filiaşi unde, la începutul anului şcolar, a fost un protest al cadrelor didactice în semn de nemulţumire faţă de decizia ISJ Dolj prin care nu a mai fost prelungit mandatul fostului director, sunt 2 candidaţi pentru director şi 3 pentru director adjunct.

În ceea ce priveşte colegiile din Craiova, cea mai mare concurenţă este pentru postul de director al Colegiului Naţional „Carol I”, unde sunt 7 candidaţi, iar la Colegiul Economic „Gheorghe Chiţu” sunt 6 candidaţi. La Colegiul Naţional Pedagogic „Ştefan Velovan”, Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu” şi Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” sunt câte 4 candidaţi pe loc, iar la Colegiul Naţional „Elena Cuza” este un candidat pentru postul de director şi 11 pentru director adjunct.

Potrivit ISJ Dolj, aproape fiecare candidat la funcţiile de director şi director adjunct a depus mai multe opţiuni, unii profesori optând şi pentru 30 de funcţii de director.

Din acest motiv, cei 234 de candidaţi figurează cu 697 de opţiuni, judeţul Doljul fiind pe locul al doilea la nivel naţional, ca număr de opţiuni, după municipiul Bucureşti, unde s-au înregistrat peste 900 de opţiuni. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EDUCATIE

Elevii din Bucureşti intră vineri în vacanţă. Când se vor întoarce la cursuri

Publicat

sala clasa.jpg
fotografie cu caracter ilustrativ

Conform calendarului aprobat de Ministerul Educației, elevii din București vor intra în vacanță vineri, după încheierea cursurilor, și se vor întoarce la școală luni, 26 februarie.

Aceasta este vacanţa de o săptămână care se poate lua la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti în perioada 12 februarie – 3 martie.

Următoarele vacanţe sunt programate astfel:
* de sâmbătă, 27 aprilie, până marţi, 7 mai;
* de sâmbătă, 22 iunie, până duminică, 8 septembrie.

Programul naţional „Şcoala altfel” şi Programul „Săptămâna verde” se desfăşoară până pe 26 aprilie 2024, în intervale de câte cinci zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unităţii de învăţământ.

Derularea celor două programe se planifică în intervale de cursuri diferite.

Prin excepţie, se stabilesc următoarele: pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 7 iunie 2024, iar pentru clasa a VIII-a anul şcolar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 14 iunie 2024.

Pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică şi pentru clasele din învăţământul profesional anul şcolar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 28 iunie 2024. Agerpres

Citește mai departe

EDUCATIE

Universitatea din Bucureşti propune peste 21.000 de locuri pentru admiterea din acest an

Publicat

Arhivă foto

Pentru admiterea din acest an, Universitatea din București pune la dispoziție peste 21.000 de locuri, distribuite astfel: 11.200 pentru programele de licență, 8.986 pentru programele de masterat, 111 pentru programele de masterat didactic și 839 pentru programele de doctorat.

Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei de învăţământ superior transmis vineri AGERPRES, concursul admitere sesiunea iulie 2024 la facultăţile Universităţii Bucureşti se desfăşoară pentru programele de licenţă, masterat şi doctorat, în perioada 1 – 26 iulie, iar data-limită de afişare a rezultatelor este 31 iulie.

Pentru sesiunea de toamnă, facultăţile Universităţii din Bucureşti fac înscrieri pe locurile rămase neocupate în perioada 2 – 16 septembrie, iar data-limită de afişare a rezultatelor este 21 septembrie.

„Pentru admiterea 2024, majoritatea facultăţilor Universităţii din Bucureşti vor oferi viitorilor studenţi, masteranzi şi doctoranzi un proces online de înscriere şi admitere, precum şi posibilitatea de achitare online a taxei de înscriere.

De asemenea, unele facultăţi ale Universităţii din Bucureşti vor organiza şi o sesiune online de preînscriere, oferind candidaţilor posibilitatea de a-şi manifesta interesul pentru facultăţile respective şi de a fi la curent cu ultimele noutăţi cu privire la procesul de admitere”, informează sursa citată.

Universitatea din București are astăzi 19 facultăţi

Universitatea din Bucureşti organizează în acest an, atât pentru programele de studii universitare de licenţă, cât şi pentru programe de studii universitare de masterat, o sesiune de admitere specială pentru olimpicii internaţionali şi sportivii medaliaţi la competiţii europene şi mondiale pentru sporturile olimpice şi şah şi la jocurile olimpice şi paralimpice, anterior organizării sesiunii de admitere pentru toţi candidaţii.

În perioada imediat următoare vor fi publicate pe www.unibuc.ro şi pe admitere.unibuc.ro atât oferta anuală de şcolarizare şi regulamentul de admitere, cât şi detaliile cu privire la calendarul acestei sesiuni speciale de admitere.

Universitatea din Bucureşti a fost înfiinţată prin Decretul nr. 765 din 4/16 iulie 1864 al Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, iar astăzi are 19 facultăţi care oferă 95 de programe de licenţă, 223 de programe de masterat, 23 de şcoli doctorale pe domenii specifice şi o şcoală pentru studii doctorale interdisciplinare, peste 50 de centre şi nouă staţiuni de cercetare. Agerpres

Citește mai departe

EDUCATIE

Timiş: Numărul studenţilor care vor să devină ingineri a scăzut cu 15 % în ultimul deceniu, potrivit rectorului UPT

Publicat

calculator

Vineri, rectorul Universității Politehnica Timișoara (UPT), Florin Drăgan, a subliniat că în ultimii zece ani, la nivel național, interesul pentru cariera de inginer a înregistrat o scădere de aproape 15%, în ciuda cererii semnificative de pe piața muncii.

Un raport privind starea învăţământului superior din România, realizat de Ministerul Educaţiei, arată că la facultăţile de inginerie erau anul trecut înscrişi 75.331 de studenţi.

În 2014 erau cu 11.000 mai mulţi.

Deşi universităţile tehnice au reuşit să menţină în general cifrele de şcolarizare, universităţile generaliste care aveau şi specializări de inginerie au fost nevoite să reducă numărul de locuri pentru a creşte specializările considerate mai uşoare, arată un comunicat al UPT, remis AGERPRES.

Rectorul UPT, Florin Drăgan, consideră că este nevoie de o mai bună promovare a unor materii precum Matematică sau Fizică în licee. De asemenea, pentru a le face mai atractive profesorii trebuie să adopte metode interactive de predare.

„Din păcate, sunt multe cauze ce au dus la această scădere a studenţilor la facultăţile de inginerie.

Putem vorbi de o migrare a tinerilor spre universităţi de afară, de scăderea populaţiei şcolare, dar şi de o scădere a numărului de locuri la inginerie a universităţilor generaliste.

Noi, ca universitate tehnică, am menţinut numărul de locuri în ultimii zece ani la acelaşi nivel, însă unele universităţi generaliste care aveau şi facultăţi de inginerie au redirecţionat aceste locuri spre facultăţi mai uşoare pentru studenţi pentru a nu pierde finanţarea de la Ministerul Educaţiei.

În perioada de după pandemie a crescut şi abandonul universitar

În plus, în perioada de după pandemie a crescut şi abandonul universitar.

Studiile inginereşti sunt considerate mai dificile, indiferent de beneficiile pe care tânărul le are după finalizarea lor. Putem vorbi de salarii mai mari, dar şi de o rată de angajabilitate de peste 90% în domeniu”, susţine rectorul Florin Drăgan, citat în comunicatul menţionat.

Raportul Ministerului Educaţiei analizează numărul total de studenţi din perioada 2014-2023, înscrişi la universităţile din toată România.

În raport se poate observa o creştere a numărului celor ce studiază la specializările ce ţin de „tehnologiile informaţiei şi comunicaţiilor” (IT&C), însă această creştere nu compensează scăderea din inginerie.

De exemplu, în 2023 erau înscrişi la licenţă 31.160 de studenţi la specializări IT&C, în timp ce în urmă cu zece ani erau 27.000 de studenţi.

Conform sursei citate, multe companii multinaţionale nu mai fac în România doar producţie, ci acum au şi departamente cercetare, ceea ce a determinat o creştere a nevoii de ingineri pe piaţa muncii în ultimii ani.

De altfel, Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) are în componenţă numeroase proiecte de digitalizare şi de infrastructură, astfel că nevoia de ingineri va creşte şi mai mult în viitorul apropiat.

Declarațiile rectorului Florin Drăgan

„Atât timp cât companiile multinaţionale din industrie se axau strict pe producţie în România, criza de ingineri nu era foarte vizibilă.

În ultimii ani, numai în vestul ţării au fost numeroase companii care şi-au mutat parţial diviziile de cercetare din alte ţări sau au deschis centre de cercetare în România.

Unele dintre ele nu au finalizat acest proces, aşa că au nevoie în continuare de specialişti.

Practic din acel moment problema forţei de muncă înalt calificată a devenit atât de vizibilă.

De altfel, este o problemă întâlnită la nivel european şi este nevoie de măsuri rapide şi concrete.

Există şi o comoditate parţială a tinerei generaţii pentru că îşi doreşte un parcurs universitar mai lejer, în detrimentul unei calificări puternice pe piaţa muncii”, a mai evidenţiat rectorul Florin Drăgan. Agerpres

Citește mai departe

ACTUALITATE

Prezenţă de 93,4% la prima probă a simulării Evaluării Naţionale

Publicat

evaluare nationala 2019 ora incepe subiecte 1 1000x600.jpg
Arhivă foto

Procentajul de participare la proba de Limba și literatura română din cadrul simulării Evaluării Naționale a atins 93,4%, cu un total de 164.600 de elevi prezenți, conform informațiilor furnizate luni de către Ministerul Educației.

Potrivit sursei citate, şase elevi au fost eliminaţi, ca urmare a unor tentative de fraudă.

„Platforma destinată evaluării digitalizate a funcţionat în parametri optimi pe toată durata derulării procesului de încărcare a lucrărilor, cu excepţia unui scurt interval de timp (aproximativ 20 de minute), însă fără a se înregistra blocaje”, adaugă sursa amintită.

Simularea Evaluării naţionale continuă marţi cu proba scrisă la Matematică, şi se încheie miercuri cu proba scrisă la Limba şi literatura maternă.

Subiectele sunt elaborate pe baza conţinuturilor/competenţelor asociate acestora, conform programelor pentru simulare, aprobate de Ministerul Educaţiei.

Subiectele şi baremele se publică în fiecare zi de examen, la ora 15,00.

Rezultatele

Rezultatele vor fi comunicate individual pe 23 februarie şi vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii cu elevii, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situaţii în parte, pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare.

„Notele obţinute nu se trec în catalog.

Prin excepţie, la solicitarea scrisă a elevului/a părintelui, acestea pot fi trecute în catalog.

Obiectivele urmărite prin organizarea simulărilor sunt familiarizarea elevilor cu rigorile unei examen real şi optimizarea rezultatelor obţinute de către elevi la finalul studiilor gimnaziale”, menţionează Ministerul Educaţiei. Agerpres

Citește mai departe