Connect with us

ACTUALITATE

Condamnarea lui Dan Şova în dosarul „CET Govora”, ANULATĂ de instanţa supremă. Procesul se va rejudeca

Publicat

sova

Instanţa supremă a admis o contestaţie depusă de fostul senator Dan Şova şi a dispus anularea condamnării de 3 ani închisoare primite de acesta în dosarul „CET Govora”.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis ca dosarul să se rejudece pe data de 15 aprilie.

„Admite contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat Şova Dan Coman împotriva deciziei penale nr. 108 din 20 iunie 2018, pronunţată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 3174/1/2017. Desfiinţează în parte decizia penală contestată, numai în ceea ce îl priveşte pe contestatorul condamnat Şova Dan Coman. Anulează toate formele de executare emise în baza sentinţei penale nr. 506 din 25 septembrie 2017 pronunţată de Înalte Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală în dosarul nr. 526/1/2016, rămasă definitivă prin decizia penală sus – menţionată, numai în ceea ce îl priveşte pe contestatorul condamnat Şova Dan Coman. Fixează termen pentru rejudecarea cauzei la 15 aprilie 2019, Sala Secţiilor Unite, pentru când se va cita inculpatul Şova Dan Coman la adresele indicate în dosar. Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale contestate”, se arată în decizia Instanţei supreme.

Dan Şova a fost eliberat din penitenciar în decembrie 2018, după ce Curtea Constituţională a constatat nelegalitatea constituirii completurilor de 5 judecători de la Instanţa supremă.

Pe 20 iunie, Dan Şova a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă în dosarul ‘CET Govora’, el având de plătit şi 100.000 euro. În acelaşi dosar, fostul director al CET Govora Mihai Bălan a primit trei ani de închisoare cu suspendare.

În cazul lui Şova, completul de cinci judecători a menţinut condamnarea dată de instanţa de fond.

Potrivit DNA, în perioada octombrie 2011 – iulie 2014, Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la un denunţător, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, director general al CET Govora la acea vreme, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unor contracte de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contracte de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună.

Anchetatorii mai susţin că Mihai Bălan a produs un prejudiciu în dauna CET Govora de peste 1,3 milioane lei (suma totală decontată cu o frecvenţă lunară, în baza celor două contracte), concomitent cu obţinerea unor foloase necuvenite, în acelaşi cuantum, de către firma de avocatură.

DNA preciza că, în perioada decembrie 2011 – decembrie 2012, societatea de avocaţi a emis lunar către CET Govora facturi pentru activităţile de asistenţă juridică prestate. În aceeaşi perioadă, senatorul a încasat de la societatea de avocaţi suma totală de 60.000 de euro.

În cea de-a doua perioadă contractuală, Dan Şova a încasat un comision în valoare totală de 40.000 euro, indică procurorii. DNA menţionează că cea mai mare parte a banilor primiţi de Şova au fost orientaţi, în mod direct, către stingerea unei datorii provenite din cumpărarea de la fostul deputat Cristian Rizea a unui imobil situat în Bucureşti. (AGERPRES)

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

INS: Energia electrică și energia termincă domină TOPUL scumpirilor din România

Publicat

ins: energia electrică și energia termincă domină topul scumpirilor din

Publicitate

Energia electrică conduce detașat topul scumpirilor din luna noiembrie, potrivit celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică. În ritm anual, prețul a crescut cu 62,36%, chiar dacă față de luna precedentă s-a înregistrat o ușoară scădere, de 2,52%. Pe următoarele poziții se află energia termică, cu o majorare de 18,8% într-un an, și transportul feroviar, care a consemnat o creștere anuală de 18,59%, relatează

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO: Autoturism în valoare de 70.000 de euro furat din Austria, depistat la Iași

Publicat

foto: autoturism în valoare de 70.000 de euro furat din

Publicitate

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași au descoperit şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism care figura în bazele de date ca fiind furat din Austria.

În data de 12 decembrie 2025, polițiști de frontieră din cadrul ITPF Iași, aflați în exercitarea unei misiuni specifice în municipiul Iași, au depistat în zona Aeroportului un autoturism înmatriculat în Ungaria,…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfântul Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei

Publicat

calendar ortodox 2025: sfântul ierarh dosoftei, mitropolitul moldovei

Publicitate

Sfântul Dosoftei s-a născut în anul 1624 la Suceava. La botez a primit numele Dimitrie. Tânărul Dimitrie a învăţat carte de la cei mai renumiţi dascăli din Moldova şi la şcoala Frăţiei Ortodoxe de la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Liov. Dăruit de Dumnezeu cu o inteligenţă deosebită şi-a agonisit încă din anii copilăriei şi ai tinereţii multă ştiinţă de carte.

A studiat cu multă râvnă Sfintele Scripturi şi…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO: „Povești la gura sobei” – Magia iernii pentru cei mici, la Filiala nr. 2 Grivița a Bibliotecii Județene Botoșani

Publicat

foto: „povești la gura sobei” – magia iernii pentru cei

Publicitate

Vineri, 12 decembrie 2025, de la ora 13:00, Filiala nr. 2 Grivița a Bibliotecii Județene „Mihai Eminescu” Botoșani a găzduit activitatea „Povești la gura sobei”, un eveniment dedicat celor mici, menit să îi introducă în atmosfera caldă, liniștită și plină de farmec a poveștilor de iarnă.

Protagoniștii întâlnirii au fost elevii Clasei I B – Step by Step, cunoscuți drept „Veverițele Curioase”, de la Liceul Pedagogic „Nicolae…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe