Connect with us

EVENIMENT

Conflict de interese la Teatrul de Operă din Galaţi: Teodor Niță, acuzat că şi-a angajat ilegal soţia

Publicat

teatrul national de opera galati sursa agerpres
sursa foto: Agerpres

Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la săvârşirea infracţiunii de conflict de interese de către Teodor Niţă, managerul Teatrului Naţional de Operă şi Operetă "Nae Leonard" Galaţi, după ce acesta şi-ar fi angajat nelegal soţia ca soprană la teatru.

Potrivit unui comunicat al ANI, în calitate de manager al teatrului, Teodor Niţă a semnat, avizat şi aprobat o serie de documente, ce au avut ca efect angajarea soţiei sale în cadrul aceleiaşi instituţii.

În perioada martie 2018 - iulie 2019, soția acestuia a obținut venituri salariale în valoare de 62.110 lei.

Teodor Niţă este şi decan la Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi, iar soţia sa, Silvia Niţă, este conferenţiar universitar.

În ultima declaraţie de avere depusă în iunie 2022, Teodor Niţă a menţionat venituri anuale de 158.000 lei de la Universitatea "Dunărea de Jos" şi 88.000 lei de la Teatrul de Operă.

Soţia acestuia a avut un salariu anual de 88.000 lei de la Universitate şi 57.000 lei ca solistă la teatru.

Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

VIDEO/FOTO. La săniuş în Cluj-Napoca

Publicat

sanius 1.jpeg






Bucuria iernii şi venirea primelor zăpezi mai consistente din ultimii ani i-au scos pe clujeni din case şi au plecat să se bucure, alături de copii, la un săniuş.

Bucurie de copil pe sanie

În clipul video se poate simţi bucuria unui copil surprins pe o sanie pe strada Trandafirilor din Cluj-Napoca, probabil în prima sa aventură pe zăpadă. Alături de el, alţi copii, dar şi adulţi s-au bucurat de...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Tatuajele nu sunt complet inofensive. Ce arată studiile științifice despre cerneala din piele

Publicat

tatuajele nu sunt complet inofensive. ce arată studiile științifice despre

Tatuajele sunt tot mai populare, însă cercetările recente arată că efectele lor asupra organismului sunt mai complexe decât par la prima vedere. Specialiștii atrag atenția că, dincolo de aspectul estetic, cerneala injectată în piele interacționează pe termen lung cu sistemul imunitar.

Un tatuaj nu înseamnă doar un desen permanent, ci și introducerea unor particule chimice în derm. Odată ajunsă în piele, cerneala este recunoscută de organism ca material străin. Sistemul...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

2026 - un an memorabil în fenomene astronomice: Eclipse solare și de luna, parade planetare, roiuri de meteoriți și superluni

Publicat

perseide 2025: maximul curentului de meteori, vizibil în această noapte

2026 promite să fie un an astronomic memorabil, cu o varietate impresionantă de fenomene. Superluni și roiuri de meteori,  eclipse și parade planetare, fenomene perfecte pentru observatorii amatori și pasionații de cerul nopții.

Parade planetare și fenomene speciale

Potrivit Observatorului Astronomic Amiral Vasile Urseanu ( astro-urseanu.ro)   pe parcursul anului 2026 vor avea loc mai multe aliniamente spectaculoase. Iată câteva dintre ”paradele planetare” ale...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

CFR Cluj l-a transferat pe atacantul suedez Alibek Aliev

Publicat

cfr cluj 1.jpg






Echipa de fotbal CFR Cluj l-a transferat pe atacantul Alibek Aliev, a anunţat clubul, duminică, pe pagina sa de Facebook.

 

Din Suedia, la CFR Cluj

 

În vârstă de 29 de ani, Aliev vine în Gruia după ce în ultimele sezoane a evoluat pentru echipa suedeză Osters IF, pentru care a bifat 63 de meciuri, a înscris 25 de goluri şi a reuşit 6 pase decisive.

De-a lungul carierei sale, Alibek Aliev a mai...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe