Connect with us

ACTUALITATE

Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie, suspectând că Samsung a fixat preţurile de vânzare la Flanco, Altex şi eMag

Publicat

Consiliul Concurenţei (CC) a demarat o investigaţie pe piaţa produselor electronice şi IT&C din România, suspectând că Samsung s-a înţeles cu o serie de retaileri, precum Altex, Flanco şi eMag, cu privire la preţurile de vânzare ale produselor sale, potrivit unui comunicat al instituţiei de concurenţă, remis, luni, AGERPRES.

Astfel, Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la sediile companiilor Samsung Electronics România, Altex România, Flanco Retail şi Dante Internaţional (compania care deţine eMag).

"Inspecţiile s-au derulat în cadrul unei investigaţii privind posibile înţelegeri şi/sau practici concertate de fixare a preţurilor de vânzare în cadrul politicii comerciale implementate de Samsung Electronics România SRL pe piaţa produselor electronice şi IT&C din România. Astfel, investigaţia vizează relaţia dintre compania Samsung Electronics România SRL şi partenerii acesteia, printre care Altex România SRL, Flanco Retail SA şi Dante Internaţional SA", au arătat reprezentanţii CC.

Investigaţia a fost declanşată pe baza informaţiilor primite pe Platforma Avertizorilor de Concurenţă.

Samsung Electronics România este subsidiara locală a grupului Samsung, un producător şi distribuitor mondial de produse electronice şi produse de tehnologia informaţiilor.

Altex şi Flanco comercializează online şi prin intermediul unor reţele naţionale de magazine o gamă largă de produse din categoria electronicelor şi IT&C, electrocasnice şi multimedia.

Dante administrează platforma online eMAG.ro, prin intermediul căreia comercializează o gamă largă de produse, echipamente şi componente IT, electronice, electrocasnice etc.

Inspecţiile inopinate reprezintă o etapă importantă în cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurenţial, efectuarea acestora nereprezentând o antepronunţare în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor. Documentele ridicate se află în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice.

Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurenţiale analizate. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Cod galben de vânt și ninsori viscolite în județul Botoșani până mâine seară. ISU, în alertă. Pompierii sunt deja pregătiți

Publicat

cod galben de vânt și ninsori viscolite în județul botoșani

Publicitate

Județul Botoșani se va afla, în următoarele 24 de ore, sub incidența a două atenționări meteorologice de tip cod galben, ce vizează intensificări ale vântului și ninsori viscolite.

Potrivit prognozelor, începând din această seară, de la ora 20:00, și până mâine dimineață, la ora 08:00, vântul va avea intensificări semnificative, cu rafale ce pot atinge viteze de 50–65 km/h, viscolind ninsoarea și reducând vizibilitatea.

A doua...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Restricții de circulație în noaptea de Revelion, în municipiul Botoșani

Publicat

restricții de circulație în noaptea de revelion, în municipiul botoșani

Publicitate

Măsurile sunt necesare pentru desfășurarea, în condiții de siguranță, a spectacolului de Anul Nou, organizat de municipalitate pe Pietonalul Unirii, în zona Muzeului Județean.

Astfel, traficul rutier va fi închis pe Bulevardul Mihai Eminescu – zona de acces Hotel Maria și parcarea SC Nova Apaserv, respectiv restricționat din strada Octav Onicescu până pe strada Marchian, în intervalul orar 23:00 – 01:00.

Este necesară și închiderea...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

MESAJE DE ANUL NOU 2026: Sute de URĂRI de ANUL NOU, SMS cu FELICITĂRI. MESAJE frumoase de REVELION 2025-2026

Publicat

mesaje de anul nou 2026: sute de urĂri de anul

Publicitate

Urările de Anul Nou sunt un prilej de a-i bucura pe cei din jur şi de a le împărtăşi gândurile noastre bune. Pentru a vă fi mai ușor să alegeți MESAJE de ANUL NOU 2026, am făcut o selecție de urări frumoase și mesaje haioase pe care să le trimiteți prin sms sau pe internet, recomandă alba24.ro.

MESAJE SMS de ANUL NOU 2026

La această cumpănă dintre ani, lasă să treacă prin fereastra sufletului tău magia săr   bătorilor, lasă-te...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO: Daruri de la jandarmi pentru o mamă singură cu șase copii, din Bălușeni, în prag de An Nou

Publicat

foto: daruri de la jandarmi pentru o mamă singură cu

Publicitate

O mamă singură, cu șase copii, din comuna Bălușeni, i-a întâmpinat astăzi cu bucurie pe jandarmii botoșăneni sosiți cu cadouri, în prag de An Nou.

Alimente de bază, dulciuri pentru copii, dar și o sumă de bani necesară nevoilor zilnice au ajuns la cei care au mare nevoie în aceste zile friguroase de o mână întinsă și de o vorbă bună.

La căsuța familiei, construită cu ajutorul Asociației Grup Civic Botoșani, jandarmii s-au întâlnit cu...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe