Connect with us

ACTUALITATE

Consiliul Elevilor Cluj despre bursele școlare: Ridicarea mediei de acordare cu un punct, o cauză de stres pentru copii

Published

on

1642151577 elevi.jpg

Nevoia elevilor de a fi susținuți este una prea bine cunoscută, dar ce se întâmplă când statul încearcă sa limiteze resursele? Cu siguranță, bursele reprezintă un mijloc de motivare a elevilor, un mijloc prin care aceștia se simțeau susținuți de către autorități, iar măsura de mărire a mediei de la care se acordă bursa are, fără îndoială, efecte dramatice. Această măsură a provocat un val de nemulțumiri în rândul elevilor, care par a-și pierde încrederea în cei care ar trebui să îi încurajeze și care ar trebui să le ofere cele mai bune condiții de învățare pentru a obține performanța.

Consiliul Elevilor Cluj arată că, odată cu reapariția problemei burselor, prin ridicarea pragului minim la media de 9.50, ”nemulțumirea elevilor față de cum este organizat acest an școlar este mai mare ca niciodată, iar acest lucru este evident pentru noi”.

După consultarea realizată în cadrul structurii la nivel județean, noi am tras următoarele concluzii asupra subiectului burselor. Începând din toamna anului trecut Consiliul Elevilor a militat pentru majorarea burselor, a căror prag era mult prea nesemnificativ în raport cu cerințele unui elev din județul nostru, indiferent că acesta studia în urban sau rural, de multe ori simpla achiziționare a rechizitelor depășind suma alocată unui elev.

Odată cu venirea anului 2022, am fost surprinși de decizia Ministerului Educației Naționale prin care cuantumul minim al burselor școlare urma să se dubleze, consecința fiind mărirea pragului de acordare a acestora la media 9,50.

Acestea au dus la un cumul de diferite emoții în rândul elevilor, deoarece dublarea cuantumului este un lucru mult așteptat, dar totodată ridicarea...

Vezi mai mult pe Cluj24.ro

Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Zilele de concediu neefectuate din 2024 pot fi luate și în 2026. Termenul limită pe care trebuie să-l știe angajații

Published

on

zilele de concediu neefectuate din 2024 pot fi luate și

Zilele de concediu neefectuate din 2024 pot fi utilizate și în 2026. Angajații care nu au reușit să își ia integral concediul de odihnă aferent anului 2024 pot beneficia în continuare de aceste zile libere, conform prevederilor legale în vigoare, relatrează alba24.ro. Conform prevederilor Codului muncii, termenul limită pentru utilizarea zilelor de concediu rămase din anul 2024 este 30 iunie 2026.

Publicitate

Potrivit Legii 53/2003 – Codul muncii, salariații...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

Rezultatele tragerilor la LOTO de duminică, 15 februarie 2026

Published

on

rezultatele tragerilor la loto de duminică, 15 februarie 2026

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, duminică, 15 februarie 2026, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Publicitate

Numerele extrase, 15 februarie 2026:

Loto 6/49: 1, 23, 33, 48, 2, 35

Loto 5/40: 3, 9, 14, 15, 24, 33

Joker: 26, 43, 5, 18, 7 +18

Noroc: 5, 3, 8, 6, 5, 3, 5

Noroc Plus: 5, 0, 5, 5, 8, 3

Publicitate

Super Noroc: 8, 0, 2, 6,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

Duhovnicul de la Botoșani care a slujit șapte decenii la Mănăstirea Curtea de Argeș a trecut la Domnul la 102 ani

Published

on

duhovnicul de la botoșani care a slujit șapte decenii la

Arhimandritul Climent Haralamb, unul dintre cei mai longevivi și respectați slujitori ai Bisericii, a trecut la Domnul duminică, puțin după miezul nopții, la vârsta de 102 ani, după o viață dedicată credinței și slujirii aproapelui.

Publicitate

Trupul neînsuflețit a fost depus în Paraclisul Arhiepiscopal de la Mănăstirea Curtea de Argeș, locul unde părintele a slujit neîntrerupt timp de șapte decenii și unde a devenit un reper duhovnicesc pentru mii de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (430)

Published

on

momentul de culturĂ. cu georgicĂ manole (430)

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

Publicitate

DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI

Daniel Cristea-Enache, în „Luceafărul de dimineaţă” nr. 2 din 2021, scrie despre geneza volumelor „La Lilieci” ale lui Marin Sorescu. Scrie la un moment dat: „Mai aproape de adevăr pare a fi versiunea oferită  de George Sorescu, şi anume aceea că poetul s-a documentat pentru scrierea ciclului „La Lilieci” vorbind cu mama lui, aşa cum...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading