Connect with us

ACTUALITATE

Consiliul Naţional al Elevilor: La acest moment, e total inoportună suspendarea cursurilor şi trecerea în online

Publicat

elevi

Consiliul Naţional al Elevilor susţine că, la acest moment, este total inoportună suspendarea cursurilor şi trecerea în scenariul online la nivelul întregii ţări.

"Izbucnirea valului 5 al pandemiei în România a avut loc în urmă cu puţin timp, iar autorităţile încă nu au adoptat un set de măsuri stabil pentru stoparea acestuia în comunităţile şcolare. În acest sens, Consiliul Naţional al Elevilor reiterează poziţia privind nevoia de a descentraliza scenariul de funcţionare a şcolilor, având în vedere că există localităţi în care rata de incidenţă este egală cu zero. La momentul de faţă, este total inoportună suspendarea cursurilor şi trecerea în scenariul online la nivelul întregii ţări. De aceea, solicităm Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii introducerea unui algoritm de calcul care să stea la baza deciziei privind modul în care se vor desfăşura orele de curs, care să cuprindă mai mulţi parametri: vaccinarea elevilor şi a profesorilor, incidenţa din localitate, supraaglomerarea claselor, posibilitatea testării rapide în şcoală, infrastructura (măşti, dezinfectant, distanţare fizică)", se arată într-un comunicat transmis luni AGERPRES.

Reprezentanţii elevilor îşi exprimă dezamăgirea faţă de modul în care guvernanţii tratează situaţia actuală, generată de apariţia valului 5 al pandemiei de COVID-19, având în vedere că în urmă cu scurt timp autorităţile au anunţat că nu vor exista teste pe bază de salivă pentru elevi nici în această săptămână.

"Cerem publicarea analizei Corpului de control al prim-ministrului în ceea ce priveşte operaţiunea de licitaţie şi livrare a testelor non-invazive, precum şi sancţionarea celor responsabili de acest proces defectuos", solicită Consiliul Naţional al Elevilor. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

COD GALBEN de ploaie și burniță care vor favoriza depunerea poleiului pentru mai multe comune din județ

Publicat

cod galben de ploaie și burniță care vor favoriza depunerea

Publicitate

Meteorologii au emis un nou cod galben de ploaie și burniță care, local, depun polei. Acesta este valabil până la ora 14:00 în localitățile Hudești, Coțușca, Suharău, Havârna, Rădăuți-Prut, Avrămeni, Manoleasa, Păltiniș, Mileanca, Darabani, Drăgușeni, Mihălășeni, Viișoara, Hănești, Săveni și Ripiceni, Concești, Mitoc și Adășeni.

Pentru evitarea producerii unor evenimente rutiere, le recomandăm șoferilor să:

* evite deplasările...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Misiune contracronometru la Darabani. Un bărbat în vârstă de 67 de ani a fost salvat de pompieri militari și voluntari dintr-o fântână adâncă de aproximativ șapte metri

Publicat

misiune contracronometru la darabani. un bărbat în vârstă de 67

Publicitate

Un bărbat în vârstă de 67 de ani a fost salvat de pompieri militari și voluntari dintr-o fântână adâncă de aproximativ șapte metri. Misiunea contracronometru a avut loc în urmă cu puțin timp, în localitatea Darabani.

Bărbatul a mers să ia apă, iar, într-un moment de neatenție, a căzut în gol. Acesta a reușit să se prindă de lanț și, cu ultimele puteri, a sunat după ajutor la numărul unic de urgență 112.

La fața locului s-au deplasat...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Tragedie la Călărași: O femeie de 80 de ani a murit în incendiul care i-a cuprins locuința

Publicat

tragedie la călărași: o femeie de 80 de ani a

Publicitate

O femeie în vârstă de 80 de ani, din localitatea Călărași, și-a pierdut viața în urma unui incendiu izbucnit în locuința sa. Tragedia a avut loc în această dimineață. Alarma a fost dată de un vecin.

 

La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii militari de la Garda de Intervenție Ștefănești, cu o autospecială de stingere, un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță și Serviciul Voluntar pentru Situații de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Proclamarea generală a canonizării celor 16 Sfinte Femei Românce, mucenițe, monahii, soții de domnitori, mame de sfinți și mărturisitoare. Programul evenimentului

Publicat

proclamarea generală a canonizării celor 16 sfinte femei românce, mucenițe,

Publicitate

Evenimente liturgice, prilejuite de proclamarea generală a canonizării celor 16 Sfinte Femei Românce, vor avea loc la Catedrala Patriarhală ‘Sfinții Împărați Constantin și Elena’ din București și se vor desfășura conform următorului program:

Joi, 5 februarie, la ora 17:00, la Catedrala Patriarhală, după încheierea Vecerniei, se va săvârși ultima slujbă de pomenire pentru cele 16 femei românce cu viață sfântă (mucenițe, monahii, soții...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe