Connect with us

ACTUALITATE

Consiliul Naţional al Elevilor: Testarea non-invazivă, un act indispensabil pentru ca şcolile să rămână deschise

Publicat

teste saliva 800x600.jpg

Consiliul Naţional al Elevilor consideră testarea non-invazivă "un act indispensabil" pentru menţinerea şcolilor deschise cu prezenţă fizică pentru cât mai multă vreme.

"Consiliul Naţional al Elevilor consideră testarea un act indispensabil pentru menţinerea şcolilor deschise cu prezenţă fizică pentru cât mai multă vreme. La acest moment, atragem atenţia asupra faptului că menţinerea procesului de testare a elevilor şi profesorilor reprezintă, poate, unica metodă prin care autorităţile pot asigura un minimum de siguranţă pentru elevi şi profesori, testele reprezentând, în fond, un mijloc prin care putem preveni apariţia unor forme severe de boală în rândul celor implicaţi în actul didactic", se arată într-un comunicat de presă remis de consiliu.

Sursa citată adaugă că "lipsa unor măsuri complementare", care să reducă semnificativ riscurile de infectare din comunităţile şcolare - precum descentralizarea deciziei de suspendare a cursurilor fizice, introducerea obligativităţii testării bi-săptămânale pentru elevii şi personalul didactic, nedidactic şi auxiliar, modificarea pragului de infectări la care se decide suspendarea cursurilor cu prezenţă fizică a unei clase/a unei şcoli sau stabilirea unui prag de incidenţă de la care să se dispună trecerea la cursuri exclusiv online - "ne aduce în poziţia în care suntem obligaţi să privim cum clasele din România ajung să îşi închidă, rând pe rând, uşile, sau cum numărul de elevi şi profesori infectaţi creşte de la o zi la altă într-un ritm îngrijorător".

"De curând, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a atras atenţia asupra faptului că există posibilitatea renunţării la folosirea testelor non-invazive pe bază de salivă în unităţile de învăţământ, în cazul în care specialiştii constată că acestea sunt ineficiente.

Ca răspuns la aceste afirmaţii, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a menţionat faptul că aceste informaţii nu ar fi ajuns în atenţia Ministerului Educaţiei.

În plină evoluţie a valului cinci al pandemiei de COVID-19, suntem din nou martorii lipsei de coerenţă din declaraţiile guvernanţilor, care la aproape doi ani de la debutul pandemiei par că încă nu au înţeles faptul că una din cele mai mari priorităţi pe care ar trebui să le aibă la acest moment este menţinerea unui dialog constant, atât la nivel instituţional, cu autorităţile responsabile de implementarea măsurilor de prevenţie împotriva coronavirusului, cât şi cu partenerii de dialog social, care să fie axat pe identificarea unor soluţii la problemele care sunt din ce în ce mai des semnalate din teritoriu", mai precizează comunicatul. Agerpres

Citește Romania24.ro pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

FRF vrea ca trucarea de meciuri să fie incriminată în Codul Penal

Publicat

frf vrea ca trucarea de meciuri să fie incriminată în

Publicitate

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că își dorește ca trucarea de meciuri să fie incriminată de Codul Penal din România, după exemplul altor state.

‘În spatele trucărilor meciurilor de fotbal nu avem de cele mai multe ori niște decizii individuale ale unui jucător sau antrenor. Vorbim de o întreagă mafie, vorbim de aceleași rețele de infracționalitate pe care le...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Botoșani: Zeci de lebede care iernează pe malul Prutului, hrănite de localnici cu boabe de porumb

Publicat

botoșani: zeci de lebede care iernează pe malul prutului, hrănite

Publicitate

Zeci de lebede care iernează pe râul Prut sunt hrănite de localnici cu boabe de porumb, pentru a fi ajutate să depășească perioada de iarnă în care își găsesc mai greu de mâncare.

Păsările au fost observate pe malul Prutului, pe raza comunei Hudești, de niște muncitori dintr-o balastieră. Aceștia au sunat la Primărie, iar autoritățile locale au decis să hrănească lebedele cu cereale adunate de la fermieri.

‘Sâmbătă, am primit un...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Botoșani: Munca la negru, sancționată dur. Controale ITM și amenzi de sute de mii de lei în ianuarie

Publicat

itminspectia muncii.webp.webp

Publicitate

În cursul lunii ianuarie, în domeniul relațiilor de muncă, au fost efectuate 79 controale. Au fost dispuse 86 măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate, au fost aplicate 9 sancţiuni contravenționale, din care un avertisment și 8 amenzi, în valoare de 344.000 lei.

In cadrul acestor controale efectuate, au fost depistate 8 persoane desfășurându-și activitatea fără întocmirea contractului individual de muncă în formă scrisă, motiv pentru...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Ziua Lecturii, la Memorialul Ipotești

Publicat

ziua lecturii, la memorialul ipotești

Publicitate

Memorialul Ipotești – Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” anunță organizarea Zilei Naționale a Lecturii – ediția 2026 într-un format nou, dedicat lecturii din opera unui scriitor reprezentativ al literaturii române. Evenimentul se va desfășura în perioada 12–13 februarie 2026 și se adresează în special elevilor și cadrelor didactice. Pentru ediția din acest an, organizatorii propun genericul „Sfert de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe